Antena 3 CNN Politică Întâlnirea Iohannis-Ponta s-a încheiat. Preşedintele şi premierul au discutat despre priorităţile guvernării

Întâlnirea Iohannis-Ponta s-a încheiat. Preşedintele şi premierul au discutat despre priorităţile guvernării

Întâlnirea Iohannis-Ponta s-a încheiat. Preşedintele şi premierul au discutat despre priorităţile guvernării
de O.P.    |    22 Dec 2014   •   13:30
UPDATE: Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta s-a încheiat în urmă cu puţin timp. Cei doi au discutat mai bine de o oră despre planurile economico-sociale pentru dezvoltarea României.



UPDATE: A început întâlnirea dintre premier şi noul preşedinte al României, Klaus Iohannis. Potrivit surselor, pe agenda discuţiilor se vor afla subiecte referitoare la priorităţile guvernării.

Klaus Iohannis se întâlneşte astăzi cu premierul Victor Ponta. Preşedintele a anunţat pe Facebook că vor discuta despre  priorităţile guvernării şi actualitatea politico-economică. În plus, pe agenda discuţiilor vor figura şi perspectivele colaborării instituţionale între preşedinţie şi guvern.

Întâlnirea va avea loc la ora 12:00. Întâlnirea vine după ce ieri Iohannis a anunţat că va chema şi partidele la consultări. În plus, a declarat că vremea spectacolului s-a încheiat, iar din acest moment trebuie să discute pentru găsirea unui consens astfel încât reformarea României să înceapă.

Noul preşedinte spune că va discuta cu liderii politici despre reconstrucţia instituţiilor politice dar şi despre reconstructia educatiei, sănătăţii şi a sistemului de pensii

Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, susţine că problemele ridicate de Iohannis necesită o atenţie deosebită.

Iohannis a afirmat în faţa parlamentarilor că doreşte ca reformele făcute în mandatul său să funcţioneze nu doar pentru câţiva ani, ci şi peste una sau două generaţii.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Klaus Iohannis
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close