Antena 3 CNN Politică Ioan Ghişe: Se fac jocuri electorale în campanie cu dosare care zac de zece ani

Ioan Ghişe: Se fac jocuri electorale în campanie cu dosare care zac de zece ani

Ioan Ghişe: Se fac jocuri electorale în campanie cu dosare care zac de zece ani
de M.T.    |    28 Oct 2014   •   21:51

Acţiunile DNA din ultima perioadă reprezintă doar nişte jocuri electorale, care se fac cu dosare vechi de zece ani, consideră senatorul independent Ioan Ghişe.

„Cazul trebuie încadrat în contextul general şi acesta arată că peste 100 de dosare grele nu au fost operaţionalizate ani de zile, pentru că a existat voinţa politica de a nu se face lucrul ăsta”, a spus Ghişe, în cadrul emisiunii "Subiectiv" de la Antena 3.

„Asta a fost posibil pentru că justiţia nu acţionează independent faţă de politic şi pentru că politicul, prin instrumentele constituţionale pe care le are la dispoziţie, nu a acţionat ca instituţia abilitată a statului de drept să funcţioneze”, a continuat senatorul.

„CSM nu a făcut nimic ani de zile, miniştrii Justiţiei nu au acţionat constituţional pentru a veghea în privinţa autorităţii asupra procurorilor şi acum se fac jocuri electorale în campanie cu dosare care zac de zece ani de zile”, a concluzionat Ioan Ghişe.

La rândul său, analistul economic Ilie Şerbănescu este de părere că „DNA este cu un pas în urmă. Un pas în urmă de 10-15 ani. Nu numai cu acest dosar, ci şi cu dosarul Hrebenciuc”.

De asemenea, senatorul PSD Georgică Severin a comentat pe marginea posibilei implicări în dosarul Microsoft a Elenei Udrea, fostea soţie a lui Dorin Cocoş, reţinut în acest caz.

„Este inadmisibil să ne imaginăm că în această familie totul era complet separat. În conformitate cu legea în vigoare, doamna Udrea avea obligaţia, până la momentul divorţului, să introducă în declaraţia de avere şi interese tot ce îi aparţinea soţului”, crede Severin.

„În aceste condiţii, întrebarea este ce a făcut ANI şi ce va face ANI în acest context? Aştept ca organele abilitate să acţioneze pentru a clarifica acest lucru”, a mai precizat social-democratul.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close