Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Iohannis nu exclude un guvern cu PSD: ”După alegeri e diferit faţă de înainte de alegeri”

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Iohannis nu exclude un guvern cu PSD: ”După alegeri e diferit faţă de înainte de alegeri”

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Iohannis nu exclude un guvern cu PSD: ”După alegeri e diferit faţă de înainte de alegeri”
Sursa foto: Foto: presidency.ro
de M.Z.    |    20 Oct 2016   •   20:49

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Preşedintele Klaus Iohannis a comentat joi, întrebat fiind despre faptul că premierul Dacian Cioloş a exclus să guverneze împreună cu PSD, că ''după alegeri e diferit faţă de înainte de alegeri'' şi că îşi doreşte formarea unui guvern ''direct din prima'', fără ''tot felul de sensibilităţi''.

''După alegeri e diferit faţă de înainte de alegeri. Acum suntem în fază de precampanie şi campanie. După aceea vom avea o situaţie care reprezintă voinţa electoratului, situaţie care, pe urmă, va trebui să ducă la formarea unui guvern. Eu nu îmi doresc o situaţie în care, după alegeri, apar tot felul de sensibilităţi ca să nu reuşim să formăm un guvern. 

Eu îmi doresc formarea unui guvern direct din prima. Atunci vom negocia, vom discuta şi vom vedea cine are o majoritate, cine pe cine propune şamd. Dar acestea sunt chestiuni care se discută după alegeri'', a spus Iohannis la Bruxelles, întrebat despre declaraţia recentă a lui Cioloş pe tema PSD.

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi că ar accepta să formeze un nou Executiv, dar că exclude varianta ca din acesta să facă parte şi social-democraţii, nefiind de acord să se implice într-un guvern de mare coaliţie, care n-ar avea ''o direcţie clară de reformă''.

Întrebat în mod specific dacă exclude PSD dintr-o formulă viitoare de guvernare, el a replicat: ''Nu mă văd personal implicat într-o astfel de formulă''.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close