Antena 3 CNN Politică La ordinea zilei: Cum ajung alocaţiile pentru copii la Zegrean

La ordinea zilei: Cum ajung alocaţiile pentru copii la Zegrean

La ordinea zilei: Cum ajung alocaţiile pentru copii la Zegrean
Sursa foto: Foto: VideoNews
28 Mai 2015   •   20:22
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Rovana Plumb, a explicat, în ediţia de joi a emisiunii "La ordinea zilei", realizată de Dana Grecu, că începând cu 1 iunie, 3,7 milioane de copii se vor bucura de o alocaţie mărită.
 
"3,7 milioane de copii, începând cu 1 iunie vor primi alocaţia dublată. 84 de lei va fi alocaţia de stat pentru fiecare. Ceea ce eu am spus este faptul că, pentru viitor, trebuie să facem un pachet integrat de servicii pentru familie. Şi vreau să am o părere din partea CCR în ceea ce priveşte posibilitatea de acordare diferenţiată a acestui drept universal - mă refer la cuantum. Toţi copiii primesc, dar dacă putem să dăm mai mult pentru copiii care provin din familii defavorizate. Nu mă pronunţ acum legat de sume, până nu am toate calculele făcute. Vreau să văd opinia CCR mai întâi."
 
Adrian Izvoranu, reprezentant al patronatelor din România, a explicat că orice măsură de acest gen este binevenită, dar există probleme şi mai grave care au nevoie de soluţii rapide.
 
"Sunt măsuri binevenite, chiar şi mediul de afaceri simte pozitiv aceste lucruri. Creşte interesul pentru cumpărare, nu neapărat puterea, dar interesul. Şi se simte în economia mică. Problema rămâne. Sunt foarte multe familii sărace care se bazează exclusiv pe aceste venituri. Pentru că alte surse nu au. Cu alte cuvinte, salut orice fel de creştere a veniturilor, dar trebuie găsită formula prin care aceşti oameni să se descurce, să producă, să nu se bazeze, ca familie, pe alocaţia copilului."
 
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a răspuns, chiar în cadrul emisiunii, la un punct de vedere cerut de ministrul Rovana Plumb, în care a explicat că alocaţiile diferenţiate nu respectă spiritul Constituţiei. 
 
Întrebată ce va face în continuare, dacă şi Curtea Constituţională va decide că o astfel de măsură nu este constituţională, ministrul Muncii a explicat că se va conforma. 
 
"Vom respecta opinia CCR. În funcţie de spaţiul fiscal, vom vedea. Dar nu are legătură opinia CCR cu dublarea alocaţiilor, care se va aplica de la 1 iunie."
 

×
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close