Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea: „Rezultatele economice sunt mai bune decât ne așteptam”

Liviu Dragnea: „Rezultatele economice sunt mai bune decât ne așteptam”

Liviu Dragnea: „Rezultatele economice sunt mai bune decât ne așteptam”
03 Apr 2017   •   20:24

Liviu Dragnea a vorbit în premieră în emisiunea Punctul de Întâlnire despre rezultatele economice din primul trimestru al acestui an.

„Rezultatele economice sunt mai bune decât ne așteptam. După 20 aprilie prezentam datele oficiale. Comparativ cu 2016, sunt mult mai bune. Asta deși societatea românească anunța dezastru. Veniturile sunt optimiste în opinia unora. Este prima dată când un program de guvernare este realizat cu cifre și începe sa-și arate efectele. (...) Oamenii au luat în serios programul e guvernare, orice cuvânt, orice expresie este luată în serios. Eu sunt convins că premierul îi va convinge să vorbească serios. Procentul de 56% ca anvelopa salarială până în 2020. (...) Veniturile nu vor fi mai mici decât cele pronunțate. Nu vom avea probleme din privința asta, legislatia care ne va ajuta este aproape de finalizare, așa cum și legea prevenției. Toată această legislatie este în calendar. Au fost luni în care guvernul s-a așezat, iar programul de guvernare a funcționat. Eu nu mai am temere”, a declarat Livu Dragnea la Antena 3.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close