Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban iese la atac: Dacian Cioloș datorează PNL aproape toate funcţiile ocupate

Ludovic Orban iese la atac: Dacian Cioloș datorează PNL aproape toate funcţiile ocupate

Ludovic Orban iese la atac: Dacian Cioloș datorează PNL aproape toate funcţiile ocupate
15 Mar 2017   •   20:04

Liberalul Ludovic Orban spune că Dacian Cioloş datorează Partidului Naţional Liberal aproape toate funcţiile ocupate la nivel naţional şi la nivel european, dar că PNL nu-i datorează nimic fostului premier, precizând însă că Dacian Cioloş este binevenit să se înscrie în partid dacă va dori să facă acest lucru.

“Dacian Cioloş îşi datorează aproape toate funcţiile pe care le-a deţinut atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, le datorează susţinerii politice a Partidului Naţional Liberal. Poziţia de secretar de stat, de ministru al Agriculturii, de comisar european pe agricultură, funcţia de prim-ministru, candidatura din nou la prim-ministru, toate le datorează Partidului Naţional Liberal. PNL nu cred că-i datorează lui Dacian Cioloş nimic. Cu toate astea, vă spun că dacă Dacian Cioloş ar vrea să se înscrie în Partidul Naţional Liberal, ceea ce, după declaraţiile domniei sale din ultima vreme, cred că devine din ce în ce mai puţin posibil, dacă ar dori să se înscrie ar fi binevenit”, a afirmat Ludovic Orban, citat de news.ro.

Întrebat dacă el consideră că Dacian Cioloş a trădat PNL, Orban a răspuns: “Nu. A fost greşeala noastră că l-am desemnat candidat la funcţie de prim-ministru fără să fie membru PNL, nu a fost greşeala lui”.

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban Dacian Cioloş PNL
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close