Antena 3 CNN Politică Mesaj important, din partea președintelui Klaus Iohannis: „Voi lupta pentru protejarea drepturilor cetățenilor români aflați pe teritoriul Marii Britanii”

Mesaj important, din partea președintelui Klaus Iohannis: „Voi lupta pentru protejarea drepturilor cetățenilor români aflați pe teritoriul Marii Britanii”

Mesaj important, din partea președintelui Klaus Iohannis: „Voi lupta pentru protejarea drepturilor cetățenilor români aflați pe teritoriul Marii Britanii”
28 Apr 2017   •   12:01

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj important, prin intermediul purtătorului de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, care a susţinut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni. Președintele României se află la Bruxelles unde reprezintă România la un summit alături de liderii europeni unde se va dezbate procesul de negociere a Brexitului. 

În cadrul întâlnirii de mâine se va vorbi și despre frontiere și cum vor arăta acestea odată ce Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană. Sunt câteva puncte cheie ce trebuie discutate despre aceste frontiere: Gibraltar, Cipru, Irlanda.

Principalele teme care vor fi abordate la Bruxelles sunt:

Menținerea unității celor 27 de state membre ale Uniunii Europene în procesul de negociere a Brexitului, inclusiv în apărarea principiilor și libertății fundamentale pe care este construită Uniunea Europeană.

Diminuarea pe cât posibil a efectelor negative pe care le presupune asumarea acestui pas de părăsire a Uniunii Europene de către Marea Britanie.

Orice acord între Uniunea Europeană și Marea Britanie trebuie să se bazeze pe un echilibru între drepturi și obligații, asigurându-se și condiții pe deplin egale pentru cele două părți implicate în acest proces de negociere.

Menținerea integrității pieței unice - asigurarea unui acces egal și nedescriminatoriu la aceasta pentru companiile și cetățenii din toate statele membre ale Uniunii Europene.

Abordarea graduală a negocierilor - un prim pas ar fi această negociere pentru a se ajunge la un acord privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Acordul ar trebui să conțină elemente explicative referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor pe baze reciproce, respectarea obligațiilor financiare asumate de Marea Britanie și identificarea de soluții privind definirea regimului frontierei dintre Marea Britanie și Irlanda. Un al doilea pas în cadrul acestui proces pe care îl presupune Brexitul ar trebui să fie ajungerea la un acord în legătură cu viitoarele relații dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Pentru România, obiectivul principal în negocieri este protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați pe teritoriul Marii Britanii. Principala prioritate a României în cadrul negocierilor trebuie să fie protejarea drepturilor cetățenilor europeni și a familiilor acestora cu evidențierea faptului că pentru fiecare cetățean membru al Uniunii Europene și pentru familiile acestor cetățeni este important să existe respectarea dreptului la a trăi, a munci,  a studia în fiecare stat al Uniunii Europene, acesta fiind un principiu de bază al funcționării Uniunii Europene.

Președintele Klaus Iohannis va sublinia discuțiile privind acordul de retragere ce va trebui să asigure că Uniunea Europeană și Marea Britanie își vor respecta obligațiile pe care le-au angajat înainte de momentul retragerii.” ,  a declarat Mădălina Dobrovolschi.

O altă acțiune importantă a lui Klaus Iohannis este o deplasare pe care președintele o va avea în Bucovina pe data de 3 mai și care are ca scop cunoașterea realităților locale și sublinierea importanței prezervării tradițiilor și patrimoniului rural.

Întrebată de jurnaliști pe subiectul Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, Mădălina Dobrovolschi a afirmat că există o anchetă a Parchetului General, de aceea administrația prezidențială nu are alte comentarii de făcut. În acest moment nu există niciun fel de invitație adresată domnului președinte de a participa la vreo astfel de ședință a Comisiei.

În legătură cu o posibilă discuție între președintele Iohannis și omologul său sârb sau al altor instituții din Serbia, pe tema dosarului  lui Sebastian Ghiță, Dobrovolschi a susținut că președintele României este foarte bine informat în legătură cu fiecare pas care a fost înfăptuit în cadrul acestei proceduri.

Referitor la recepția care va avea loc peste două săptămâni la Palatul Cotroceni, lista invitaților a fost creată fără a se face rabat de la criteriile de integritate.

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close