Miron Mitrea: Mă gândesc şi eu să-mi retrag candidatura la şefia PSD (VIDEO)
?Mă gândesc foarte serios să îmi retrag candidatura. Este un congres ilegitim, pe care nu pot să îl girez? a spus Miron Mitrea, care consideră că în urma deciziilor luate luni în Comitetul Executiv Naţional partidul se va scinda.
Luni social democraţii au decis în cadrul CexN că echipa de conducere a partidului va fi votată pe liste. Echipele vor fi formate din preşedinte, un prim-vicepreşedinte, un secretar general, 15 vicepreşedinţi şi 15 secretari executivi. Decizia a fost luată cu 42 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 2 abţineri.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
pai nu mai are rost , cistigator este geoana , pionul lui basescu .
-
geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte,geoana presedinte, i-a facut pe fraierii de si-au inghitit limba lor spurcata mai ales mitrea
-
De ce nu se retrage tot partidu din viata noastra?Pt. 21:26 cine se aseamana se aduna.Pt. 20:49 esti handicapat.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






cel mai bine e sa castige cel mai bun corect!!!! adik geoana k doar e cel mai capabil din psd, restu sunt de floarea soarelui, ponta zici k e maimutoi, mitrea e prea obosit bombo a expirat mai de mult.......chiar nu se vede ca psd nu are pe cine sa puna in afara de geoana!!!! asta e singuru om care peste cativa ani are sanse sa ocupe scaunu de presedinte k doar vine din spate cu tupeu, a 2 oara nu-si mai permite sa piarda