Năstase: Consiliul Naţional stabileşte data şi locul Congresului, nu mi-am depăşit atribuţiile
"Am observat astăzi apariţia unei noi controverse legate de organizarea Congresului PSD. De aceasta dată, cu privire la loc. Nu am de gând să intru în dispute nesemnificative cu o parte dintre colegi. Ceea ce ma surprinde însă, şi trebuie să remarc asta, este problema pe care unii dintre liderii partidului nostru o au în ceea ce priveşte cunoaşterea Statutului PSD. Şi aceasta, în condiţiile în care noi vom modifica actualul Statut la Congresul de săptămâna viitoare. Nu este însa rolul meu să ţin lecţii despre Statut celor care ar trebui să îl cunoască", scrie Năstase.
El adaugă "pentru buna informare a opiniei publice pesediste şi nu numai" că doreşte să prezinte prevederi din Statutul PSD, de la Sectiunea I, denumită "Congresul Partidului Social Democrat".
"Iată ce spune Articolul 48, aliniatul 4 din documentul citat: ŤData şi locul desfăşurării Congresului se stabilesc de către Consiliul Naţional al PSDť. Deci, nu îmi depăşesc atribuţiile atunci când ridic, statutar, problema locului de desfăşurare a Congresului", mai scrie Năstase.
Liderul PSD Mircea Geoană a apreciat, joi, că Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional, îşi "încalcă atribuţiunile" de partid atunci când sugerează în ce condiţii şi în ce locaţie ar trebui să se organizeze Congresul formaţiunii social-democrate. Preşedintele PSD a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, că nu există motive pentru ca lideri sau membri ai partidului să se îndoiască de "buna organizare" a Congresului de alegeri din 20 februarie.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
Mult succes D-le Nastase! S-au facut de ras ca niste copii. Lumea va sustine! Fiti tare.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Bai, fi-v-ar a pracului "locatia" sa va fie! Puneti naibii mana pe dictionar si aflati ca "locatie" nu are nimic in comun cu "loc". Ce complexe de inferioritate va determina sa vorbiti altfel decat ati invatat acasa?...