Parlamentarii îşi întrerup vacanţa şi se întorc de astăzi la lucru, în sesiunea extraordinară, convocată la cererea preşedintelui Traian Băsescu. La Camera Deputaţilor, principalul punct pe ordinea de zi rămâne legea ANI, a cărei adoptare a fost amânată de mai multe ori.
Când vine vorba de verificarea propriilor averi, aleşii cu greu se pun de acord. Aşa se face că, de-a lungul timpului, proiectul legii ANI s-a tot plimbat între Camera Deputaţilor, Senat şi Curtea Constituţională, după ce a fost contestat de şeful statului.
Săptămâna trecută, comisia Juridică din Camera Deputaţilor a aprobat deja forma finală a proiectului de lege care intră în dezbatere, în plen. Adică a reintrodus vechile prevederi respinse de Senat, aceleaşi pe care preşedintele Traian Băsescu le-a contestat la Curtea Constituţională.
Comisia juridică a reintrodus termenul de 3 ani în care Agenţia Naţională de Integritate poate face verificări, dar şi prevederea legată de existenţa unui singur formular al declaraţiei de avere. Documentul va conţine date legate de bijuterii, conturi bancare şi locuinţe, fără a fi specificată însă adresa imobilelor.
Potrivit proiectului de lege aprobat în Comisia Juridică, şi liderii de sindicat sunt obligaţi să îşi declare averile. Rămâne de văzut însă dacă şi deputaţii vor vota la fel.
Senatorii revin şi ei la lucru, pe ordinea de zi, fiind trecute nu mai puţin de 9 proiecte legislative.
Antena 3
Parlamentarii se întorc la lucru, în sesiunea extraordinară cerută de Traian Băsescu
-
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 25 comentarii
-
Vrei sa faci bani dar nu-ti place sa umbli la interviuri si sa dai de sefi uraciosi? Vrei sa fii liber in graficul de munca, dar sa ai un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-1000$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult. Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Dati click pe urmatorul link:
http://www.AWSurveys.com/HomeMain.cfm?RefID=marianarama
si incepeti sa castigati cate 6 si cate 4 dolari pt fiecare sondaj completat. Fiecare sondaj ia mai putin de 1 minut. Se pot face lejer cate 26 de dolari in doar cateva minute. E gratis si e pe bune! Daca nu te descurci cu engleza trimite un e-mail cu titlul LUCRU la adresa: aramson@gmail.com si vei primi toate instructiunile necesare. Succes si spor la bani! Incepe acum!
-
Iarași retardatul acesta cu reclama,țeapa,lui falsă pe net?
De ce nu-l interzice moderaratorul ?
Să ia el toți banii dînd "click"-uri și să lase cititorii cu ale lor. -
Care a fost limbajul obscen folosit,mai? Ca a zis ca nu mai trebuie lasat asta cu reclama lui ?
-
georgica, ne placi. te-am fvute adanc in cvur si apoi cu motz de kkat in gura
-
Vrei sa faci bani dar nu-ti place sa umbli la interviuri si sa dai de sefi uraciosi? Vrei sa fii liber in graficul de munca, dar sa ai un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-1000$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult. Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Dati click pe urmatorul link:
http://www.AWSurveys.com/HomeMain.cfm?RefID=marianarama
si incepeti sa castigati cate 6 si cate 4 dolari pt fiecare sondaj completat. Fiecare sondaj ia mai putin de 1 minut. Se pot face lejer cate 26 de dolari in doar cateva minute. E gratis si e pe bune! Daca nu te descurci cu engleza trimite un e-mail cu titlul LUCRU la adresa: aramson@gmail.com si vei primi toate instructiunile necesare. Succes si spor la bani! Incepe acum!
-
ala cu facutul de bani.. Ma-ta nu face si ea bani ?! sau castigi tu suficient de mult si pt ea
-
Face si ma-sa bani, dar numai maruntis, nu ii mai functioneaza botul in parametri.
-
Vrei sa faci bani dar nu-ti place sa umbli la interviuri si sa dai de sefi uraciosi? Vrei sa fii liber in graficul de munca, dar sa ai un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-1000$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult. Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Dati click pe urmatorul link:
http://www.AWSurveys.com/HomeMain.cfm?RefID=marianarama
si incepeti sa castigati cate 6 si cate 4 dolari pt fiecare sondaj completat. Fiecare sondaj ia mai putin de 1 minut. Se pot face lejer cate 26 de dolari in doar cateva minute. E gratis si e pe bune! Daca nu te descurci cu engleza trimite un e-mail cu titlul LUCRU la adresa: aramson@gmail.com si vei primi toate instructiunile necesare. Succes si spor la bani! Incepe acum!
-
Bai asta cu facutul banilor, sa iti fwt toata familia in gura si sa iti insir mortii pe catarg ca pe margele, cretinoidule, stai si freci duda in fata calculatorului si speri sa castigi copii cruzi drept in amigdale, oricum ai suficienti, nu ai facut bataturi?
-
@ Fa bani nu sta! Rusine sa-ti fie, iti postezi reclama sub alte pseudonime. M-as bucura enorm de mult sa vina peste tine cei de la ANI, de la fisc, de la primarie(ca sa nu mai dispui de ajutorul social), de la electrica(sa-ti sisteze energia electrica), de la prefectura(sa-ti plesneasca vreo doua peste gura) si de unde vrei tu. Pt. simplu fapt, ai venituri nedeclarate, din moment ce faci astfel de reclame si ne intoxici.
Hai, ia-ti picioarele in carca si aleearga cat poti de repede. -
parlamentarii vin la munca?tineti va bine ca astia au chef de munca
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Primele 3-5 zile sunt de acomodare..se schimba cadourile intre domniile lor si horoscopul spune ca ei sa nu se forteze trebuie sa fie sanatosi pentru CONFRUNTARE.