PDL a adoptat o rezoluţie de susţinere a iniţiativei privind referendumul
Liderul PDL Vasile Blaga a declarat că în Colegiul Director a fost adoptată rezoluţia de susţinere a iniţiativei şefului statului, luând în calcul poziţiile anterioare ale acestuia, dar şi poziţiile partidelor politice, scrie Mediafax.
Blaga a mai spus că, la şedinţa aflată încă în desfăşurare, se discută şi despre campania pentru alegerile prezidenţiale. El a precizat că "partidul a pornit motoarele", menţionând că au fost stabilite măsurile pentru strângerea de semnături.
Un alt subiect este, potrivit lui Vasile Blaga, relaţia cu PSD, el apreciind că o astfel de analiză este necesară în special după declaraţiiile ministrului social-democrat de Interne, Dan Nica, privind turismul electoral pentru fraudarea alegerilor.
"Le-am simţit indirect că ni s-ar adresa", a afirmat Blaga referindu-se la acuzaţiile lui Nica.
De asemenea, a remarcat că "mai sunt elemente care ţin de faptul că nu merge coaliţia aşa cum trebuie".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a trimis Parlamentului solicitare de aviz pentru organizarea unui referendum naţional, la data alegerilor prezidenţiale din acest an, pentru consultarea populaţiei asupra a două aspecte: Parlament unicameral şi un număr maxim de 300 de parlamentari.
Antena3.ro
-
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 25 comentarii
-
Asa arata un partid care maninca rahat la fiecare cinci minute
-
Aveam emotii ca PDL n-o sa-l sustina pe Basescu. whew
-
poooolici-pedelici, vrem parlament fara voi.
-
Reducerea numarului de parlamentari se face prin modificarea Legii Electorale iar parlament unicameral inseamna un pas catre ditactura. Bravo Basescu! Acest referendum este nelegal si prin prizma faptului ca el nu ar putea fi organizat decat dupa dezbateri parlamentare care sa vizeze revizuirea Constitutiei. Fumigene marca Basescu, sunt curios ce pregateste pentru turul al doilea.
-
Ce conteaza interesul poporului roman? Luptam impotriva romanilor atata timp cat il putem injura si pe Base heterosexualul. Huoo Base! Huoo reducerea birocratiei si a cheltuielilor
-
plecati la furat unde va pricepeti pdl-isti hoti si interlopi, in frunte cu primul de la cotroceni.ne-am saturat de populismul si manipularile voastre
-
09:54.vrei sa-ti promovezi bulangii tai,mizerie umana, marss in pyszda mati.niciodata nu veti putea intra in rindul oamenilor normali.
-
Cu Blaga la Interne nici nu mai este nevoie de turul doi!!! Basescu cu asa zisa necesitate a Parlamentului Unicameral, in fapt doreste o Mare Adunare Nationala reciclata la piata. Bagind la inaintare cheltuielile cu actualele cele 2 camere ale Parlamentului care consuma de 2,5 ori mai putin decit toata Elena Udrea la M.Turismului pe un an de zile, 100 de milioane de euro. Basca ca, prin reducerea numarului de parlamentari se creste efectiv coruptia, acestia impartindu-si, fiind mai putini, sferele de activitate in domeniul coruptiei. Ginditi-va ca, printre ei se vor afla 80 ca: Udrea, Boureanu, Sulfina Barbu, Videanu, Stolojan, Berceanu, Blaga, Flutur si va veti imagina ce coruptie de coruptie in sfera de activitate a Partidul DeLapidator se va pune pe picioare in inteaga tara? Basescu dorind o Marea Adunare Nationala pentru a avea o masa mica de parlamentari pe care s-o controleze in totalitate.
-
pe timp de criza, Romania chiar ar fsace foarte bine sa reduca numarul parlamentarilor-oricum sunt multi si asa (si ard gazul)- Psd-il ne minte de 20 de ani k vor face ceva- numai cu promisiunile noi romanii am ramas
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






si 300 de parlamentari sunt multi