Antena 3 CNN Politică PNL contestă Legea pensiilor la Curtea Constituţională

PNL contestă Legea pensiilor la Curtea Constituţională

PNL contestă Legea pensiilor la Curtea Constituţională
Sursa foto: Foto: Intact Images
22 Sep 2010   •   11:50

Partidul Naţional Liberal a anunţat că va contesta Legea pensiilor la Curtea Constituţională. Contestaţia va fi depusă în cursul zilei de joi. Anunţul a fost făcut, miercuri, de către purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu.

"Am fost informaţi acum câteva minute că s-a început îndeplinirea procedurii pentru contestarea la CC a Legii pensiilor. Mâine dimineaţă (joi dimineaţă - n.r.), grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor - semnăturile s-au strâns deja - va depune la Curtea Constituţională contestaţia, care se întemeiază atât pe vicii de procedură, de la lipsa cvorumului şi lipsa majorităţii calificate pentru aprobarea legii oganice, nedepunerea raportului cu trei zile înainte de dezbaterea legii aşa cum scrie Regulamentul, sunt de asemenea vicii de procedură legate de competenţa Camerei decizionale", a declarat Voicu.

Purtătorul de cuvânt a precizat că liberalii au încredere că judecătorii de la CC vor decide reexaminarea Legii pensiilor.

Legea sistemului unitar de pensii a fost adoptată, săptămâna trecută, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 170 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi trei abţineri.

Marţi, Camera Deputaţilor a decis că o reluare a votului pe Legea pensiilor nu este necesară. 158 de deputaţi au votat împotriva acestei propuneri, 33 de voturi au fost înregistrate "pentru", iar 8 deputaţi s-au abţinut.

Şedinţa de marţi nu a fost una lipsită de incidente. Reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei au avut schimburi dure de replici atât înainte de votul propriu-zis, cât şi la finalul şedinţei.

Antena3.ro


×
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close