Pogea îi ia apărarea lui Udrea. La comisie curge cu plângeri penale
Miniştrii PD-L încearcă să o susţină cu toate mijloacele pe Elena Udrea. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, i-a luat apărarea colegei sale de partid. ,
Preşedintele comisiei de anchetă, liberalul Ludovic Orban, susţine că poziţia Ministerului Finanţelor s-a schimbat în urma intervenţiei Elenei Udrea.
Tot Elena Udrea este mărul discordiei şi în cazul scandalului declanşat de înregistrarea din comisia parlamentară. Ministrul Turismului a depus plângeri penale împotriva a cinci membri ai comisiei, care apar în înregistrarea audio.
Tot la Parchetul General, Asociaţia Tinerilor cu Atitudine Civică a depus un denunţ împotriva ministrului Udrea. Şi seria plângerilor penale nu s-a oprit aici. Deputatul Alianţei PSD+PC, Aura Vasile, a anunţat, că va depune două plângeri penale, împotriva Camerei Deputaţilor şi a salariaţilor din Ministerul Transporturilor.
Duminică seară, în presă a apărut o înregistrare a discuţiilor din comisia Udrea, printre vorbitori numărându-se Ludovic Orban, Aura Vasile şi Adriana Săftoiu. Aceştia discutau despre modalităţi de a găsi dovezi în sprijinul acuzaţiilor apărute la adresa ministrului Turismului.
Antena 3
-
"Cadou" de plecare. În ultima zi de mandat, Udrea i-a dat lui Poteraş fonduri de 13 MILIOANE de euro
09 Feb, 06:23 | 5 comentarii -
Influenţa Elenei Udrea în PDL începe să pălească. Blaga şi Berceanu o vor afară din partid
09 Feb, 06:15 | 11 comentarii -
Stelian Fuia, viitorul ministru al Agriculturii, iubeşte florile. A jurizat mai multe concursuri MISS BOBOC
09 Feb, 06:05 | 1 comentarii -
GSP.roMihai Neşu, după 9 luni de paralizie, despre meciul în care cele 3 puncte înseamnă să-ţi mişti mîinile, picioarele şi să rîzi
-
Cum ÎNCĂLCA legea Cătălin Baba. Era secretar de stat la Educaţie şi membru în Consiliul de Administraţie al TVR
09 Feb, 05:59 | 2 comentarii -
Claudia Boghicevici, susţinută de Gheorghe Falcă, a ajuns în Parlament "cu voinţă divină"
09 Feb, 05:51 | 6 comentarii
-
Bravo Elena Udrea ! L-ai lovit pe Orban in orgoliu. Si acum imi vine sa rad cand imi aduc aminte ca vorbea singur. O caricatura, asta e Orban. Vrea si el pe sticla si de aici dorinta lui de a proteja banul public. Putin ii pasa, e narcisist si vrea sa se vada, sa se admire. Stii tu Ludovic, ce antipatic esti?
-
Pana la urma faptul ca ne jucam cu documentele de la Ministerul Finantelor de-a pititea e ceva normal pentru PDL care considera Romania a fi mosia lor. Dar pana una alta nici ultima hartie nu spune ca ar fi avut Lenuta de Plescoi buget de publicitate prevazut. Asa ca sa ne explice si noua acest capsor blond cum se intelege la Plescoi notiunea de publicitate si ce inseamna promovare. Caci pana la urma orice spot publicitar nu inseamna altceva decat prezentarea si promovarea unui produs. Iar cand un spot de 30 de secunde este dat in pauza de publicitate a unui canal de televiziune fie el si Eurosport asta se numeste PUBLICITATE nu promovare. Nu am vazut la Eurosport sa se intrerupa transmisii in direct sau inregitrari si sa anunte "Urmeaza o pauza de promovare". Nicidecum. intotdeauna scrie PUBLICITATE. Daca geniul blond de Plescoi voia sa promoveze imaginea Romaniei atunci putea sa o faca printr-un reportaj de 10-15 minute pe National Geographic sau pe Discovery. Asta insemna promovare. Un clip de 30 de secunde inseamna PUBLICITATE. Sau la Plescoi se percepe altfel?
-
Pai daca tot trebuie sa faca restructurari, daca tot trebuie sa tina oamenii aksa 10 zile in fara plata, normal ca scot hartii aberante de scos ochiii la prostime ce curati, frumosi si destepti sunt ei - nici usturoi nu au mancat nici gura nu le miroase . sa vedem in continuare jaful care se face pe bani publici, adica din al nostru, sosele proaspat inaugurate care s-au surpat, cruci de 200 mii de euro in bistrita-nasaud si oricum dezmatul continua. dar nu-i nimic economia se va face din salariul celor care vor fi disponibilizati. sa visam frumos.
-
Viata noastra ar fi monotona fare evenimente de genul anchetelor parlamentare si ministrii problema. Bucurati-va ca avem evenimente, ca altfel ne macina CRIZA. Cat e Daniel Morar in floare, nici in p...a nu le doare pe FUFELE astea doua: RIDZI si UDREA. NUP-ul le paste.
-
Nu-i de mirare ca Pogea o apara pe Udrea (fac parte din acelasi trib) dar ca un ministru sa faca fals in acte publice este prea mult,ar trebui parchetul general sa se sesizeze.Nu ai voie sa sustragi un document inregistrat si sa-i modifici continutul,eventual emiti un alt document care sa aibe alt continut .Grav este ca documentului modificat i-sa dat acelasi numar de inregistrare cu al primului.Cred ca acest caz este penal.Oare ce alte documente au mai fost astfel modificate in ministerul finantelor sau in alte ministere pdl,se pare ca este o practica,care din documentele emise si prezentate de ministrii pdl reflecta realitatea?De exemplu mai putem crede ca atunci cand ministrul Pogea ne spunea ca RO are nevoie de imprumutul FMI era real,erau documentele reale,dar documentele privind ,sa zicem,deficitul 2008,cine minte,pogea sau Tariceanu,cine face fals in acte publice?Intr-un stat de drept Pogea era demis instantaneu!
-
1. este foarte suspecta incrancenarea si modul in care PDLul o apara pe udrea. 2. udrea pare a fi seful partidului, toti asculta ca niste slugi de ea. 3. ati vazut tonul cu care vorbea cu comisia sau cu secretarul acela de stat? mentalitate de stapana, de ciocoi. 4. doamne fereste sa ajunga udrea prim-ministru sau presedinte. as emigra sigur, mi-ajunge ce am suportat pana acum (aroganta, dispret fata de contribuabil, incalcari evidente ale legii fara urmari, tratarea diferita a cazurilor penale in functie de apartenenta de partid, lipsa de politicieni care sa fie cu adevarat in slujba celor care i-au ales).
-
1. este foarte suspecta incrancenarea si modul in care PDLul o apara pe udrea. 2. udrea pare a fi seful partidului, toti asculta ca parca vrajiti de ea. 3. ati vazut tonul cu care vorbea cu comisia sau cu secretarul acela de stat? mentalitate de stapana. 4. doamne fereste sa ajunga udrea prim-ministru sau presedinte. as emigra sigur, mi-ajunge ce am suportat pana acum.
-
As vrea sa stiu mai mult despre "cartea de capatai" a d-nei Udrea despre cum se dezbina si se manipuleaza, prezentata intr-una din conferintele de presa.
Si as mai vrea sa stiu cum se simte aripa "L" a PD-L-ului cand d-na Udrea il jigneste pe d-nul Stolojan. -
Vor sa tulbure finantele ca borfasii de sub aripa anticrista iliescu sa jefuiasca tare. cum de pnl nu cere demisia niciunui ministru psd. macar de ochii lumii. apare tot mai clara alianta satanica pnl/psd/pc/udmr. crin golanul spunea ca nu face alianta cu psd dar alianta lor de anticristi borfasi cu patriciu sef de clan pnl este aliata de pc/psd cu voiculescu sef de clan si vantul sef de clan amestecat udmr/psd care sub aripa anticrista a satanicului iliescu si cu mas media lor satanica au organizat masina alegerii acestor criminali securisti psd/pc/pnl/udmr in parlament la primarii si consilii judetene ca apoi in colaborare cu colaboratorii securisti secretari de partid comunist din magistratura si curtea constitutional sa interpreteze si transforme legile si constitutia tarii in unelte democratice pentru crime si hotii securiste si sa omoare democratia adevarata, cea a poporului. unde decat in iad oameni nevinovati sant urmariti de un betiv criminal ca orban si cei care pentru adevar inregistreaza si prind delicventi ca aceaststa comisie de golani, sint cautati ca sa fie pedepsiti. nu asa a scapat de puscarie patriciu care prins cu furt de miliarde a dat in judecata statul si a casigat prin magistrati satanici instaurand legea satanica a lui iliescu. a cui democratie este aceasta decat a anticristului iliescu care vrea sa instaureze legea diavolului si sa faca din constitutie cartea satanei pentru a proteja securistii criminali aciuiati in psd/pnl/pc/udmr angajatii lui patriciu voiculescu vantu roscastanescu si altii sau trimisi la vile in straintate unde iliescu prin conturi securiste ii subventioneaza.Povestea adevarata de groaza incepe cu tovarasul anticrist iliescu pe care comentatori securisti pe acest articol il servesc si slavesc. tovaras anticrist iliescu. acest membru de onoare al fostului comitet central al partidului comunist roman a devenit conducatorul slavit al unui partid securist pagan acum cu ramificatii in psd/pc/udmr/pnl. Anticristul si cu securistii si secretarii de partid sau progeniturile lor ajunsi in parament precum hrebenciuc ponta duvaz dragnea sarbu ...sau primari sau in consilii judetene, multi din ei inainte de a da o lovitura de stat pe sangele poporului in 89 ranjau batjcoreau amenintau si pedepseau si omorau pe bietii oameni care indrazneau sa mearga la biserica sau sa nu slaveasca cu glas puternic oranduirea comunista si pe conducatori ca iliescu. Dupa ce a organizat securisti criminali imbracati teroristi in 89 si mine
-
Mai Edgar...cred ca n-ai toate tiglele pe casa. Eu am votat cu PSD nu pentru ca m-a indemnat satana si pentru ca asa am vrut eu. Si nici nu fac parte din vreo conspiratie satanica ca sa fiu obligat sa votez cu cineva anume. Esti nebun fratiorule!
-
CAND PARLAMENTUL SHI BASE SUNT IN SESIUNE,SA SE DEA FOC CLADIRII!!
-
S-a compromis definitiv acest papalete de ministru. daca pana acum mai exista o bruma de incredere , acum a demonstrat ca este un om mic si la propriu si la figurat, fiind inregimentat in turma lui basescu. numai oameni pusi pe pile de basescu peste tot si toti slabi.
-
Hai ma ia-ti acordeonul si-ti cauta alta orchestra fiindca aicea ti-ai dat examenul si apoi mai tragi niste manele lu base
-
ingineru-finantistu a iesit la comanda lu tatucu sa-i apere pielea fufei,matrasind acte si falsificandu-le prostind toata romania .doamne cine ne conduce.....jos guvernu,jos basescu cu mafia lui de cocosi.trezeste-te popor roman.cum poate cineva -in cazul de fata udrea - sa fie mai presus de lege si sa sfideze o intreaga tara cu tupeul ei de amanta prezidentiala,de dama de companie de lux,care conduce tara asta
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Chestia cu "Populatia este infometata" nu tinea nici macar pe timpul lui impuscatu. Toate supermagazinele din tolata tara sunt pline. Problema e ca politicieni cinstiti sunt putini in Romania. Inclusiv cei care incropesc aceste scandaluri nu sunt cinstiti. Ideea lor este "scoalate tu ca sa ma asez
eu". Din toata bulibaseala asta castiga doar presa.Romanului ii este
foame de scandaluri politice. Datii in continuare paine si circ si va fi satul.