Ponta: PSD susţine depolitizarea SRR şi SRTV. Boc s-ar putea să se razgândească peste o lună
"Sper că Emil Boc nu este şi de data asta demagog şi populist. Cred că peste o lună va veni cu un anunţ invers, pentru că este deja cunoscut ca omul care s-a contrazis de cele mai multe ori. De fiecare dată când a spus ceva nu a avut nicio legătură cu ce a gândit", a susţinut preşedintele PSD.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, vineri, că a discutat cu partenerii de coaliţie pentru a fi modernizată legea aflată în Senat astfel încât instituţiile publice de radio şi televiziune să fie scoase "de sub cupola politică".
El le-a comunicat delegaţilor la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL că nu trebuie uitate lucrurile pe care acest partid le-a promis atunci când se afla în opoziţie, reamintind că democrat-liberalii nu şi-au desemnat atunci reprezentanţi în consiliile de administraţie ale TVR şi SRR, acuzând mecanismul de politizare a radioului şi televiziunii.
Antena3.ro
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii
-
Buey, Poanta rasuflata ce esti ! Ce bine v-ar prinde voua sa-l aveti la TVR sef pe Gadea sau Ciutacu ? Nu-i asa ? Curat-apolitici, baietii astia. Mars !
-
ca sa te poti razgandi, TREBUIE sa gandesti, ori in cazul boc?! el nu face decat sa transmita ordinele in felul lui.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Cand SRTV avea la conucere un argat al PSD nu era nicio problema. Acum ca nu mai e servul, acum devine o problema. Ipocrizie damboviteana.