Ponta: Reproşurile că am fost sprijinit de Iliescu şi Năstase să ajung lider PSD îmi fac plăcere
"Mi s-a reproşat că am fost sprijinit să ajung preşedinte de către domnul Iliescu şi de către domnul Năstase. Vreau să vă spun că mi-a făcut plăcere acest reproş. M-am simţit foarte mândru când doi oameni pe care îi respect atât de tare m-au sprijinit, m-au lăudat", a afirmat Ponta, în debutul Conferinţei Naţionale a Organizaţiei Pensionarilor PSD.
El a dat asigurări asistenţei că se va baza în continuare pe sfatul şi expertiza lui Năstase şi Iliescu de la care mai are multe de învăţat.
"O să-i ascult şi când mă vor critica şi nu-mi doresc nimic mai mult decât să arăt că pot să învăţ de la toţi cei care au fost înaintea mea, toţi cei care au făcut ceva bun pentru acest partid şi că voi încerca, ca orice nouă generaţie, dacă pot, să-i depăşesc în lucruri bune", a mai susţinut Ponta.
Pensionarii PSD l-au felicitat cu această ocazie pe noul preşedinte al partidului, căruia i-au făcut poze cu telefoanele mobile şi i-au cerut atât autografe, cât şi "să nu uite" de seniorii PSD.
"Să aveţi grijă şi de noi!", "Acum avem o altă orânduire în partid!", "Să nu uitaţi pensionarii singuri!", i-au spus seniorii PSD lui Ponta.
Antena3.ro
-
Antonescu: Avem un premier din zona serviciilor, pentru că regimul Băsescu nu mai are încredere în altcineva
10 Feb, 22:46 | 0 comentarii -
Crin Antonescu a explicat de ce nu mai pleacă în vizită în SUA, cu Ponta
10 Feb, 22:15 | 2 comentarii -
Ponta pleacă într-o vizită în SUA, fără Antonescu, aşa cum stabilise iniţial
10 Feb, 20:50 | 9 comentarii -
GSP.roDoi foşti stelişti îi atrag atenţia lui Stan că încă mai are probleme » "Ai grijă, Ilie!"
-
Ponta: Propun PSD să voteze în Parlament starea de urgenţă în zonele afectate, daca ea va fi decretată
10 Feb, 20:27 | 3 comentarii -
Anca Boagiu acuză meteorologii că nu au anunţat la timp viscolul!
10 Feb, 19:26 | 18 comentarii
-
Mai prost decit Boc?????
-
Vezi ca se poate murii si din placere
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

ESTI CEL MAI SLAB LIDER VDE PARTID,SI FOARTE PROST!