Antena 3 CNN Politică Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care își taie din atribuții

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care își taie din atribuții

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care își taie din atribuții
Sursa foto: Foto: twitter.com/KlausIohannis
02 Noi 2018   •   17:54

Şeful statului Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede ca preşedintele şi vicepreşedinţii ANCOM să fie numiţi de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi şi nu cu majoritatea tuturor parlamentarilor.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 referitoare la înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Pe 7 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, iar în urma examinării CCR a admis obiecţia şi a constatat că sintagmele "cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor" au fost introduse cu încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie şi că se impune reluarea procedurii de dezbatere a cererii de reexaminare.

Pe 3 octombrie, deputaţii au adoptat, în calitate de for decizional, acest act normativ.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Iohannis lege ANCOM Klaus Iohannis
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close