Antena 3 CNN Politică PSD: Dezaprobăm violențele care au deturnat protestul. Iohannis să-și ceară scuze pentru atacul la adresa Jandarmeriei

PSD: Dezaprobăm violențele care au deturnat protestul. Iohannis să-și ceară scuze pentru atacul la adresa Jandarmeriei

PSD: Dezaprobăm violențele care au deturnat protestul. Iohannis să-și ceară scuze pentru atacul la adresa Jandarmeriei
11 Aug 2018   •   14:00

PSD reacționează după violențele de vineri seară și îl atacă pe Klaus Iohannis.

"Partidul Social Democrat dezaprobă categoric actele de violență care au deturnat demonstrația din 10 august 2018 și solicită autorităților statului să-i ancheteze de urgență pe cei care au incitat la violență și pe cei care au comis actele de agresiune
De asemenea, autoritățile statului trebuie să stabilească în ce măsură actele de violență din Piața Victoriei, care s-au soldat cu răniți și pagube materiale, au fost determinate de declarațiile, îndemnurile sau chiar implicarea directă a unor partide și lideri politici din opoziție.
Totodată, PSD solicită președintelui Klaus Iohannis să își ceară scuze imediat pentru afirmațiile sale iresponsabile împotriva Jandarmeriei, care a acționat legitim și legal pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în Palatul Victoria.  
Este inacceptabil ca președintele României să facă o astfel de declarație prin care subminează autoritatea statului și îndeamnă la reluarea agresiunilor împotriva ordinii și instituțiilor publice.  
PSD respectă libera exprimare și dreptul cetățenilor de a demonstra în mod pașnic, dar respinge categoric intervențiile politice prin care se încearcă deturnarea manifestațiilor în acțiuni violente, cu scopul răsturnării Guvernului și  pentru înlăturarea puterii politice stabilită în mod legitim, prin alegeri libere și corecte", se arată într-un comunicat de presă al PSD.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close