Puiu Haşotti: Elena Udrea e o divă de mucava şi noua Miţa Biciclista
"Asistăm la metamorfozarea Ministerului Turismului într-un minister al propagandei sui generis implicând cheltuieli cu sau fară rost a banului public pentru, vezi Doamne, rebranduirea României şi iluzoria convingere a lumii că între Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră e paradisul de pe planetă. Aproape de prisos să amintesc posturile jenante, daca n-ar fi groteşti, în care s-a pus şi se pune zilnic cu o lejeritate ce frizează inconştienţa dna ministru de resort, eterna divă de mucava a happeningurilor montate când în Bucovina, când pe litoral, unde s-a afişat, cu ie ţărănească şi?strech de firmă, drept un fel de noua Miţa Biciclista", a afirmat liberalul într-o declaraţie politică susţinută în plenul Senatului, citată de Newsin.
Liberalul a susţinut apoi că Udrea s-a îmbrăcat nerespectuos la Alba Iulia, când cetatea a fost inclusă în circuitul turistic. "Pe la Alba Iulia, în caleaşcă habsburgică, demonstrând, în cazul din urmă, că nici nu i-a trecut prin minte să fie mai decentă într-un loc încărcat, în primul rând, de istorie românească, de la strămoşii daco-romani la Mihai Viteazul sau de la acesta la suveranii întregitori de la 1918, Ferdinand I şi Maria", a mai susţinut liderul senatorilor liberali.
Nici preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi acţiunea sa de a aduce lumină de la Ierusalim nu au scăpat ironiilor lui Haşotti. El a fost numit "un neprihănit care nu are nimic de-a face cu ceva sfânt". Şi "sărbătoarea laică de 1 Mai al lui Vanghelie et company" a fost sub tirul liberalului. El a spus că pentru micii lui Vanghelie s-au dat "bătălii ca la Posada sau Călugăreni", de la petrecere nelipsind valurile de bere, manelele, "muzichia preferată a PSD".
Despre Emil Boc, liberalul a spus că este "mult prea umilul şi docilul scutier al voievodului din Cotroceni". "În ceea ce mă priveşte, îmi permit să adaug: atenţie, pietoni; atenţie, electori! Actualul guvern funcţioneazǎ precum maşina comunismului: nu are motor, nu are volan, dar toatǎ energia şi-o consumǎ prin claxon", a conchis Haşotti.
Antena3.ro
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii
-
Despre Elena Udrea am mai scris și nu-mi mai face plăcere s-o cotonogesc tocmai când alții o adoră. Ași vrea doar să adaug că Elena Udrea nerușinață cum e, știe că n-are multe zile jilțul ministerial și face tot ce face în disprețul tuturor conștientă că se distrează pe bani publici. Culmea că o antreneză și pe mai tânăra Ritzi-fiți și împreună strică educația junei Elenei Băsescu. Buzuca asta seamănă tot mai mult cu mentora ei, ați observat? Au foarte multe gesturi comune.
-
VRETI SA FITI FURATI PE FATA??? CITITI HOTNEWS! DOAR PE HOTNEWS VOTEZI CU GEOANA SI VOTUL TAU MERGE LA BASESCU! VREI SA TE PROSTEASCA CINEVA PE FATA? CITESTE HOTNEWS! AI INCREDERE IN HOTNEWS, NUMAI HOTNEWS TE MINTE IN FATA!
-
Bubuie de inteligenta commenturile voastre.
-
PUIU HASSOTI,ACEST TALHAR ONANIST(TOT PARLAMENTUL STIE CA SE MASTURBEAZA IN PUBLIC) AR FACE BINE SA-SI TINA GURA PLINA DE SLOBOZ.FIU DE TARFA SPURCATA ,CARE NU A REALIZAT NIMIC IN VIATA LUI(IN AFARA DE A DA LIMBI IN GAOZUL SPURCAT AL LUI PATRICIU.MUIE TICALOSULE!
-
nea Puiu si-a aratat badariania inca o data... Doar e de la PNL. Candva PNL era reprezentat de oameni fini
-
Trebuie sa te exprimi despre fiecare in functie de intelegerea acestora. Unii nu reactioneaza decat atunci cand sunt injurati sau fluierati. Ce rost are sa fii civilizat cu cei incapabili a aprecia acest standard !
-
cel putin udrea nu e machedoanca...
-
Excelent! Hasotti e primul care a reusit sa surprinda cu o ironie fina si caragialeasca trasaturile de tata fara clasa, de vampa "mioritica" pe care acest personaj de comedie numit Elena Udrea le aduna in sine. Felicitari, domnule Hasotti!
-
felicitari pt limbajul de mahala. Va reprezinta
-
De, atata poate lenuta Udrea si atata poate micutul
Boc.
Doar nu au fost ales intamplator -
Ce ai Gigele cu machedonii ?
Chiar daca nu sant mai destepti decat tine, au cel
putin mai mult parale, chiar daca te racaie. -
Baga-mi-as mucii si paduchii-n Romania
-
Udrea atrage turisti. Castiga Romania, castiga romanii. De ce ii e ciuda lui Muiu Hasotti? Cat tine la interesul national? Prevaleaza interesul de partid care de multe ori a fost impotriva celui national.
-
da Rege intr-un anumit sens UDERA ESTE FOARTE BUNA ca atrage!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Hasotti, Decebal Traian Remes, Adomnitei, Pacuraru, Crin, etc intr-un cuvant- PNL, unde vulgaritatea si demagogia anti-romaneasca sunt la ele acasa