Răzvan Theodorescu: Nu am plecat din PSD pentru că mi-a promis Traian Băsescu preşedinţia Academiei Române (VIDEO)
Totuşi, Theodorescu a confirmat că va candida pentru funcţia de preşedinte al Academiei Române.
Declaraţia a fost făcută în cadrul ediţiei din data de 27 februarie a emisiunii Q&A, moderată de Alessandra Stoicescu şi de jurnalista Floriana Jucan, director Q-Magazine.
Referitor la plecarea sa din PSD, Theodorescu a mai spus că a preferat să sară de pe puntea unei corăbii al cărei echipaj începea să nu îi mai placă.
Totodată, fostul senator PSD a spus că, în prezent, social-democraţii sunt împărţiţi în două tabere. El a menţiona că una este reprezentată de oamenii care l-au înconjurat pe Mircea Geoană şi care l-au dus pe acesta în derizoriu, iar cealaltă este echipa tânără care probabil îl va înconjura şi apăra pe Victor Ponta, proaspătul preşedinte al Partidului Socialist Democrat.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
necunoasterea celor ce se petrec in biserica si egalarea Dumnezeiri cu slujitori ei fac sa folseasca furmule eronate de urari care se fac de Sfintele Sarbatori taina Invieri Domnului este straina celor tineri si confunda religiozitatea cu imbuibarea dinzilele Sfinte
-
E o mare pierdere pentru PSD. Razvan Teodorescu este un erudit, un intelectual adevarat. Nu trebuie bagat in aceeasi oala cu Miki Spaga si ceilalti.
-
ce faceti oameni buni de aceea l-ati omorat pe ceausecu? daca in 1989 ati iesit in strada sa-l indepartati pe ceausecu acum l-ati in;ocuit cu mai multi hoti/treadatori .mincinosi,nevnici. ce faceti cei din armata stati la balacareala astora//....nu vrdrti ca au dus tera de rapa ,,,nu vedeti ca au ingenunchiat un popor intreg ?nu cedeti ca abia acum mancati la cantina saracilor? nu-i lasati ca astia ne duc in iad ..treziti-va
-
moderatorule,sa ma kak pe familiata
-
Ai fost si ai ramas o nulitate, Cap de Cauciuc! Singura ta sansa e prositu.tia politica, de fapt mafiota in cazul basescianist. Singura presedintie pe care o meriti este la lada de gunoi a istoriei.
-
Un om care stie multe nu este musai si destept.Daca ai memorie si obligat sa citesti,multi te vor comfunda cu un om destept.In cazul nostru,domnul Razvan nu este destept,deoarece desteptii reali au bun simt.A fost alaturi de domnul Iliescu atata timp si acuma cand are sansa sa ajunga presedintele academiei se VINDE.Chiar asa de prosti ne crede?Rusine.Aceasta este adevarata prostitutie,nu a femeilor cxare ies pe centura pentru hrana copiilor.
-
MAESTRE,DE PE PUNTEA UNEI CORABII ULTIMUL SARE COMANDANTUL
D.STRA ATI SARIT CA SA SALVATI COMANDANTUL
CAND ATI FOST PSD.IST -
Basescu reuseste sa reformeze atat PSD cat si PNL prin manevrele sale necurate. Linia 2-a din cele doua partide nu avea nici-o sansa atata timp cat existau dinozaurii, acum au sansa sa se afirme dupa ce dinozaurii s-au regrupat in viitorul partid al ultimului drum. Cred ca exista destui tineri care au capatat suficienta experienta. Acum depinde numai de ei ce vor face. Sunt sigur ca si in teritoriu noul partid va racola ratatii PSD si PNL. Noul partid nu are tineri, cine le va lipi afisele in urmatoarele campanii? Miki Spaga, Cosmanca, Marian Sarbu sau chiar si acest tanar Kojak.
-
Dar ce ti-a promis BaSECU?
-
De ce nu spui oamenilor chelule cand era Iliescu presedinte si exista numai TVR1 si transmiteai tu ca sef acolo , poporului, doar ce ti se dicta, marioneta de 2 lei ce esti. Presedinte al Academiei astazi??? Veti ramane si tu si Iliescu si Basescu si Boc si alte nulitati ca loc de flegme in cartea istoriei, desi eu sincer, nu v-as baga in nici o fila. Spune-le oamenilor cum manipulai televiziunea unica de la inceputul anilor 90 !!!
-
RAZVANE , TI-A PROMIS. ESTI O HAHALERA. UN AFACERIST, UN LINGAU. RUSINE.
-
VADIM TUDOR PRESEDINTE!
-
A PLECAT DIN PSD PENTRU CA E UN TRADATOR NEMERNIC! UN LAS CARE E ATRAS DE PUTEREA MAFIOTA! PDL SI INDEPENDENTII SUNT TAICUL MAFIEI LA CARE POATE SA VINA LA CURSURI DE PERFECTIONARE CEI DE LA COSA NOSTRA.
-
Exista oameni de "SISTEM" care orice ar fi vor sa detina intreaga putere. Asa ca acum se inventeaza un asazis PARTID INDEPENDENT in care se vor revendica toti ca mari"profesionisti" care nu sunt altceva decat niste oportunisti strans legati de "SECURITATEA" noastra care are tentacule in toate partidele, televiziunile si presa noastra pupinbasista si nu numai. Ghici ciuperca ce-i? BASESCU si planul lui diabolic de destructurare a tuturor partidelor. Oare cine castiga? Mogulii cei buni si firmele care au finantat campania basesciana, o parte a celor care detin capitalul romanesc. NUMAI CEA CARE TREBUIE. VOM FI O TARA CONDUSA DE O MAFIE LA NIVEL INALT. SUNTEM O TARA DE RAHAT DIN CARE NIMENI NU VA MAI INTELEGE NIMIC. Si culmea? BOBORUL cel "destept" se va rascula impotriva tuturor partidelor cand vor ajunge muritori de foame si le vor matura prin vot. Bineinteles nu inainte de aderarea la acest partid a Udrei, Berceanu, Videanu , Mitrea, Anastase, Catarama, grupul de ca Cluj si altii d-alde ei si de ce nu Oprescu care va fi adevarutul lor lider. PDL-ii de rand vor ajunge chiar si ei pe drumuri daca nu vor fi admisi in noua constructie. Teoria conspiratiei, o sa ziceti. Vom vedea. Cristian Diaconescu oare nu si-a "aranjat" singur urmarirea pentru a iesi "onorabil" din PSD? Este si el un om al sistemului, "de valoare" nu? Grupul de la Cluj si alti cativa vor pleca mai tarziu, mai au cate ceva de "rezolvat". Gabriel Oprea a fost o prima unealta ascultatoare si recompensata DEJA. Voi astia de la PDL sunteti atat de prosti incat nu intelegeti nimic sau credeti ca veti fi primiti automat in "partidul INDEPENDENTILOR? Chiar daca ati mai avut un neuron se pare ca vi l-a atrofiat basescu DEFINITIV. In MAFIE nu intra oricine si oricum, IAR DACA VETI FI NISTE EXECUTANTI "NESTIUTORI" VETI PRIMI SI VOI CATE O CIOSVARTA, IN TIMP CE EI VOR GUVERNA ROMANIA CA PE PROPRIA LOR FEUDA PANA O VA FALIMENTA DEFINITIV DIN CAUZA ATATOR FURTISAGURI. Sa mai sper ca avem servicii
secrete care sunt in "slujba" Romaniei si poporului roman? O gluma proasta. Si apropos: Basescu se simte acum rau pentru ca pana acum a "slujit" cauzei in inconstienta lui si acum S-A PRINS SI EL DE PROSTIE SI TREBUIE ELIMINAT SAU CONSTIENT FIIND de tot ce a facut s-a imbolnavit pur si simplu? E al dracului de greu sa lucrezi intr-un "sistem" si sa nu stii defapt cui folosesti daca nu ai destul creier.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Invierea lui Isus imi aduce bucurie si puterea de-a ierta chiar si numerosii pacatosi care ne umilesc si ne infometeaza cind ei se bucura de tot ce-i mai bun de Sfintele Sarbatori eu nu am ce pune pe masa dar Domnul ma vegeaza si-mi da puterea sa trec peste toate vicisitudinile vieti