Senat: Reglementarea portofoliilor deţinute de Dan Nica ţine de Preşedinţie
"Prerogativa ţine de preşedintele României, conform articolului 85, alineatele 2 şi 3, din Constituţie", a spus Vasiliu precizând însă că nu a văzut textul adresei trimise de către Emil Boc preşedinţilor celor două Camere. "Adresa a fost trimisă preşedintelui Senatului, iar acesta, prin intermediul Biroului Permanent, o va trimite la Comisia juridică pentru formularea unui punct de vedere. El poate să o trimită şi direct Comisiei juridice", a spus Vasiliu referitor la procedura de urmat în acest caz.
Guvernul cere Parlamentului, prin scrisoarea trimisă miercuri, organizarea unei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aprobarea numirii lui Dan Nica în funcţia de vicepremier, ministrul Administraţiei şi Internelor.
"Având în vedere faptul că, prin propunerea formulată, se schimbă structura Guvernului, vă adresăm rugămintea de a dispune măsurile necesare în vederea organizării unei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru obţinerea aprobării Parlamentului în ceea ce priveşte numirea domnului Dan Nica în funcţia de vicepremier, ministrul Administraţiei şi Internelor", se arată în scrisoarea trimisă Legislativului.
În document se mai precizează că în Hotărârea Parlamentului numărul 31/2008 pentru acordarea încrederii Guvernului, "funcţiile de vicepremier şi de ministru al Administraţiei şi Internelor sunt prevăzute în mod distinct, fiind în prezenţa a două funcţii în cadrul Cabinetului".
Scrisoarea face referire şi la prevederile articolului 85 din Constituţie, care prevede la alineatul 2 că, "în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului". Alineatul 3, prevede "Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru".
Antena3.ro
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Deci MAI marele partid cu cea MAI larga paleta de optiuni, in ceea ce priveste alegerea oamenilor pe functii de conducere dintre cele MAI importante, nu MAI are destui oameni, sa desemneze alt om ptr M.A.I.? Ei sustin din totdeauna ca ii au pe cei MAI buni si sunt cei MAI multi dintre aceia, care sunt inzestrati cu toate calitatile de: instruire, experienta, tenacitate in hotarari, curaj politic. Unde sunt ACUM, MAI marii oameni ai PSD, daca ei se cacaie de atata timp, ptr. numiri si pana la urma vor sa puna acelasi om pe doua functii? Mai cred ca defapt nu au incredere ei intre ei. Oare cine MAI urmeaza sa isi ia jucariile si sa plece? PDL-ul nu este gata de guvernare??! Oare?