Senatorii îşi apără "intimitatea", lasând ANI fără puteri: Sesizarea falsurilor din declaraţii, descurajată
Cot la cot cu reprezentanţii Opoiziţiei, cea mai mare parte a sentorilor Puterii din comisiile juridică şi pentru drepturile omului au adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un raport final la noua lege a ANI, propunând şi o serie de amendamente faţă de varianta adoptată de Camera Deputaţilor, prevederi care nu fac altceva decât să pună la adăpost demnitarii de controlul şi verificarea veridicităţii propriilor declaraţii de avere. Senatorii membri ai Comisiei pentru drepturile omului, respectiv juridică din Senatul României au desfiinţat practic procedura controlului averilor demnitarilor şi funcţionarilor, fiind eliminate în numele "neconstituţionalităţii" chiar şi articole care trecuseră de testul Curţii Constiotuţionale.
"Prezumţia" relei credinţe
Membrii celor două comisii reunite de la Senat au decis că cetăţenii nu trebuie să cunoască despre un demnitar/funcţionar mai mult decât ar trebui: un număr de case, un număr de terenuri, un număr de conturi, respectiv dacă au sau nu calitatea de acţionar într-un număr de societăţi comerciale sunt singurele informaţii publice la care românul de rând va avea acces. Restul a fost trecut la secret.
Membrii Comisiei juridice şi ai Comisiei pentru drepturile omului au mai aprobat un amendament propus de preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Gyorgy Frunda, care loveşte crunt în dreptul de sesizare al presei, al societăţii civile şi a simplului cetăţean cu privire la existenţa unor posibile inadvertenţe în declaraţiile de avere ale demnitarilor. Astfel, sesizarea făcută cu rea credinţă atrage după sine răspunderea juridică a celui care a făcut-o, amendamentul nexplicând cum se poate cuantifica şi de către cine această presupusă rea-credinţă.
Măsura va avea efect direct descurajarea dezvăluirilor de presă sau a demersurilor de natură civică în materie. Atfel, un cetăţean sau o persoană juridică se va gândi de două ori înainte de a sesiza ANI cu privire la averea unui ales local, demnitar sau alt înalt funcţionar în condiţiile în care gestul său l-ar putea costa trimiterea în tribunal de către presupusul păgubit care poate invoca reaua credinţă a reclamantului.
Totodată, conducătorii autorităţilor, instituţiilor sau societăţilor publice ori private, precum şi cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice numai la solicitarea motivată a inspectorului de integritate, date, informaţii, înscrisuri şi documente care ar putea conduce la soluţionarea lucrări în termen de cel mult 30 de zile, deşi deputaţi au adoptat un termen de doar 20 de zile.
În ceea ce ce priveşte modul de conducere al ANI în sine, senatorii din cele două comisii propun plenului ca preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate să fie aleşi de Senat, la propunerea Consiliului Naţional de Integritate. În forma trecută prin Camera Deputaţilor, cei doi înalţi funcţionari erau numiţi doar de Consiliul Naţional de Integritate, pe bază de concurs. Potrivit unui alt amendament adoptat de cele două comisii, mandatul membrilor Agenţiei Naţionale de Integritate şi al membrilor Consiliului Naţional de Integritate este de patru ani, fără posibilitatea să fie reînnoit.
Comisiile de cercetare de pe lângă Curţile de Apel, desfiinţate
Tot la propunerea preşedintelui Comisiei pentru drepturile omului, Gyorgy Frunda, adversar declarat al ANI, membrii celor două comisii au eliminat din textul legii toate prevederile, incluse de Camera Deputaţilor, referitoare la comisia de cercetare constituită pe lângă fiecare curte de apel, care ar fi urmat să sesizeze curţile dacă ar fi constatat că sesizările trimise de ANI sunt întemeiate.
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a pretins că această reglementare este neconstituţională, deoarece se propune înfiinţarea unei instanţe jurisdicţionale speciale, ceea ce excede cadrului constituţional şi este împotriva spiritului statului de drept.
Prezent la dezbateri, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a încercat fără succes să amintească senatorilor prezenţi că respectiva prevedere a fost analizată în două rânduri de Curtea Constituţională care a găsit-o în conformitate cu textul fundamental al ţării. El a explicat că ANI, în calitate de entitate administrativă, trebuie să se adreseze parchetului şi altor instituţii administrative, instanţa fiind cea care trebuie să dea soluţia finală, iar aceste comisii nu sunt decât un organism cvasi-jurisdicţional care "nu face dreptul, ci se adresează instanţei".
Cu toate acestea, amendamentul de eliminare propus de Gyorgy Frunda a fost adoptat cu 12 voturi "pentru", un vot "împotrivă", al senatorului PDL Iulian Urban şi o "abţinere", a senatorului PSD Toni Greblă.
Bijuteriile şi obiectele de artă deţinute de parlamentar, ascunse de ochiul alegătorului
Invocând necesitatea respectării "intimităţii persoanei", Frunda a mai reuşit să elimine menţionarea bijuteriilor şi obiectelor de artă din declaraţia de avere publică. Potrivit propriei sale declaraţii, senatorul Uniunii are bijuterii în valoare de circa 50.000 de euro şi obiecte de artă de 60.000, moştenite sau cumpărate între 1970 şi 2006.
Frunda a susţinut că aceste bunuri sunt de natură "intimă" de aceea trebuie să se regăsească doar în declaraţia confidenţială. Argumentele s-au bucurat până şi de susţinerea democrat-liberalilor precum senatorul Mircea Andrei care a remarcat, destul de opărit, că apare "toată ziua în presă" din cauza publicării bijuteriilor pe care le deţine.
Comisia a modificat şi capitolul "bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro" şi la declaraţia de avere confidenţială, astfel că în locul valorii estimative a acestora, trebuie menţionat doar modul de dobândire. Menţiunea "valoare estimată" a fost eliminată.
Marius Vulpe, Antena3.ro
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii
-
Ce ANI? Ca sa se mai plateasca niste oameni care nu fac nimic altceva decat jocurile puterii? Nu ar fi mai simplu sa se reintroduca Legea 18/1968, Legea privind veniturile ilicite? Introduceti domnilor aceasrta lege si urmariti aplicarea ei si veti vedea atunci cum se consolideaza bugetul! De ce va este teama?
-
aici se demonstreaza pur ca mafiotii devalideaza tara si dau lege ca nu pot fi controlati.Unde in lume exista asemenea legi? Pai in japonia de ex. ii inchid sau se sinucid urgent pe HOTI.Pradatorii care au vandut tara nu vor sa fie controlat? pai de aceea tot vor mafiotii din parlament sa treaca toate articolele de lege pe la ei.Dar basescu de ce nu da unaeticol de lege pt. legalizarea cu drepturi deplin ANI asa cum a dat si pt. reduceri de salarii si pensii?E cam deocheata povestea sise vede clar MAFIA tarii din parlamenul de alesi ai poporului.Basescule te ai inscris pe diagrama MAFIEI RUSINE
-
CE A FACUT ANI? IN MARE, SARCINILE SE SUPRAPUN CU CELE ANAF.
ORICUM SE NUMESTE, SA-SI FACA TRABA, DACA NU, SE INSTIGA LA DREPTATEA PE CONT PROPRIU. -
Mai romani, stati si priviti cum Gyuri si altii ca ei isi bat joc de voi ! Parca nu s-ar gasi niste serpi veninosi sa-i bagati in masina, sau niste otrava in mancare. Stati !
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






NIMENI NU ARE NEVOIE DE Ministerul Turismului!
TOATE HOTELURILE SUNT PRIVATE( cele mari au fost cumparate pe 2 bani de EI)
OAMENII SI-AU FACUT PENSIUNI PE CARE LE MANAGERIAZA SINGURI.
CINE VREA LA MUNTE/MARE FOLOSESTE AGENTIILE DE TURISM.
AI FURAT MILIARDE PE RECLAME/PUBLICITATE/BANNERE/bazine/patinoare etc.
JUSTIFICA BANII!