Antena 3 CNN Politică Sinteza Zilei. Noua strategie a Guvernului României. Victor Ponta: Cred că Tăriceanu are statura politică pentru a fi al doilea om în stat

Sinteza Zilei. Noua strategie a Guvernului României. Victor Ponta: Cred că Tăriceanu are statura politică pentru a fi al doilea om în stat

Sinteza Zilei. Noua strategie a Guvernului României. Victor Ponta: Cred că Tăriceanu are statura politică pentru a fi al doilea om în stat
10 Mar 2014   •   21:43

Prim-ministrul României Victor Ponta, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, şi ministrul pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii, Florin Jianu, au fost invitaţii lui Mihai Gâdea în emisiunea Sinteza Zilei.

Acceptarea de către preşedintele Traian Băsescu a noului Guvern a fost influenţată şi de semnale internaţionale prin care s-a transmis că, într-o ţară democratică, acel Cabinet care a fost votat în Parlament trebuie lăsat să funcţioneze, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta a afirmat că, în cazul în care ar candida şi ar câştiga alegerile prezidenţiale din acest an, ar numi ca prim-ministru un liberal.

Ioana Petrescu, prima femeie ministru de Finanţe, la Sinteza Zilei

Ministrul pentru IMM-uri, Florin Jianu: Trebuie să dăm şansa oricărui român să-şi deschidă o firmă

Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu: Primul obiectiv este independenţa energetică a României

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo: „Îmi doresc foarte tare sa dispară orgoliile din sportul românesc”

Cele mai importante declaraţii ale lui Victor Ponta:

- Sunt obligat să am o colaborare constituţională cu Traian Băsescu, alte întelegeri sunt imposibile.

- Funcţia de Preşedinte al Senatului este, nu întâmplător, a doua funcţie în stat şi, din punct de vedere constituţional, preşedintele Senatului este înlocuitorul preşedintelui, chiar este o funcţie importantă pe care o obţii greu şi la care ar trebui să renunţi greu.

- Am trăit 9 ani într-o vreme în care lucrurile erau clar tranşate: 'toţi cei care nu sunt cu mine îmi sunt adversari". Eu vreau să deschid o perioadă în istoria României în care să nu fim adversari.

- Cred că Tăriceanu are statura politică pentru a fi al doilea om în stat.

- La sfârşitul anului mi-aş dori să fiu prim-ministru.

- Dacă aş fi preşedinte, primul ministru ar trebui să fie de la alt partid

- Sunt şanse 49% să candidez la Preşedinţie

- Voi aduce ceva nou în Guvern, voi da o şansă unor oameni care s-au afirmat în domeniile lor profesionale. Eu i-am căutat pe fiecare dintre ei, nu au venit disperaţi după această funcţie.






 

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close