Sondaj CCSB: Elena Băsescu, printre favoriţi în cursa pentru Parlamentul European
Elena Băsescu are o cotă electorală cât PNL şi UDMR la un loc. Aceasta este concluzia sondajului Companiei de Cercetare Sociologică şi Branding, realizat telefonic în primele ore de la demisia fiicei preşedintelui din PD-L. În cursa alegerilor pentru Parlamentul European conduce PD-L cu 35%, urmat de Alianţa PSD+PC cu 30% şi Elena Băsescu cu 16%.
Rezultatul acesta poate fi corelat cu cota mare de notorietate a Elenei Băsescu. Despre decizia ei de a candida independent auziseră de ieri până astăzi 72% dintre subiecţii sondajului, iar 33% îşi şi formaseră pe loc o opţiune de vot: da, vor vota cu fiica preşedintelui dacă va candida.
La întrebarea privind implicarea lui Traian Băsescu în campania Elenei 57% consideră incorect vreun sprijin prezidenţial însă 35% cred că tatăl rămâne tată, şi ar trebui să-şi ajute copilul.
Sondajul, comandat de Antena 3, a fost realizat prin telefon, ieri şi astăzi, pe un eşantion de 802 persoane. Marja de eroare este de 3,5%.
Click aici pentru a vedea sondajul de opinie (ppt)
Observator
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
CA SI PROSTITUTIA TRUPEASCA, PROSTITUTIA MORALA NU ESTE LEGIFERATA DAR ESTE PRACTICATA DE MASS MEDIA, DE POLITICIENI, S.A.M.D. CA SI SPECIALISTELE IN PLACERI „INFERIOARE” MAJORITATEA SPECIALISTELOR IN PLACERI „SUPERIOARE” SE DEDAU CU ACEEASI NONSALANTA PRACTICILOR COMUNE PENTRU A-SI ASIGURA: BUNASTAREA, SUPRAVETUIREA, PROMOVAREA, MENTINEREA PE O SCARA SOCIALA,S.A.M.D.
Valori gresite au fost promovate de prea mult timp, in Romania si in alte societati totalitare. Oamenii ar trebui sa reinvete ceea ce este pozitiv, constuctiv, creator. Ei ar trebui sa inteleaga ca nici o economie puternica, nici o societate deschisa nu se pot construi pe valori gresite sau pe non-valoare. Pe de alta parte, Romanii au multe cazuri de oameni exemplari care si-au dedicat si sacrificat viata pentru cauze si idealuri nobile. SUNT EI PROMOVATI SI ELOGIATI? DE CINE? DOAR DOUA LUCRURI SUNT INFINITE, UNIVERSUL SI PROSTIA UMANA, INSA NU SUNT SIGUR DE PRIMUL. IN ROMANIA, STOARFELE/CURVELE SUNT AMESTECATE CU SFINTII. ROLUL STOARFEI IDIOATE. Mare noroc ca exista femei care sunt stoarfe idioate! Functia stoarfei idioate e pozitiva, pentru ca fara ea n-am intelege nici geniul, nici normalitatea. Pai cum am cunoaste noi un om pe care-l numim desavarsit daca n-ar fi prezente astea, stoarfele idioate? Orice umilire a unor stoarfe imbecila, berberbeclizata si imatura se cheama serviciu social. Eu sunt un bun samaritean. Aceste randuri sunt un elogiu adus curvelor normale, curvelor politice cat si celor care prefera felatia( muistelor). Nu e obligatoriu să fiti de acord cu mine, dar ar fi mai RAPID asa.
-
O s-o votez pe Elena Basescu in mod sigur.O sa fac campanie in favoarea ei,o sa-mi aduc toate rudele sa o voteze.Bravo Elena!
-
o sa iasa
-
Este tanara, atragatoare, sunt convins ca are capcitatea de a invata si responsabilitatea, fiind fica Presedintelui, sa se comporte cu demnitate in functie de PARLAMENTAR EUROPEAN.
Lasa-ti oamenii sa decida.Faptul ca nu este pe o lista comunista, sper sa determine ROMANII sa o voteze.
Votul uninominal da / comunist pe liste, NU. -
Avem doua situatii: ori sondajul este corect si asta inseamna ca suntem un popor bolnav grav, incurabil, ori sondajul este masluit si asta inseamna ca doar cei care l-au comandat, realizat sunt bolnavi rau de tot!
-
Mai Charlie Chaplin de Romania, cand zici lista comunista te referi la lista PDL? Si daca nu e pe o lista crezi tu ca e mai potrivita pt functia de europarlamentar? Halal gandire, nu ma mir de ce poporul asta o duce asa rau, sunt multi ca tine!
-
Da, si eu sper - numai cu astfel de politicieni vor scoate tara din c.c.t - pe c.r, asa cu e firesc (siretenia nu e performanta politica, nu e inteligenta, si Ceasca a fost siret cand s-a inconjurat de lingai)
-
Nu intelegeti nimic.....voi credeti ca e un show ca sa o votati pe elena basescu......E VIITORUL VOSTRU IN JOC oameni buni....mai ganditiva de 2 ori inainte sa votati....iar daca nu aveti alternativa....nu votati....sa aveti noroc
-
Motanii lui Felix am inteles ca au comandat sondajul (si tot ei il publica). Politicianca nu stie sa vorbeste, e BUNA, dar in alte domenii - politica = oratorie, nu prezentare de moda - poate va aduce si ea tichete de vacanta in plina criza - vorba-ceea : Tara arde si fata se alege parlamentar. La Vadim mergea "medicamente", la ea ar trebui "gramatica".
-
hai sa o votam fratilor . merita. are si experienta, stie sa vorbeasca, sa duca un discurs la bun sfarsit. este un exemplu pentru toti. un produs mai bun pt romania nu exista. deabia astept sa o vad cum face revista modei prin PEU. la ora asta in care traim in romania eu unu daca nu mor de foame cu siguranta am sa mor de ras.
-
Nu vreau sa va dezamagesc, dar la Basescu in familie toti sunt membri PD-L. Chiar Basescu a povestit asta acum doi ani. O familie de politicieni, ca la vechii liberali...De ce nu ar candida toti basestii?
-
Romania va avea exact parlamentarii pe care ii merita si singura mea multumire e ca am reusit sa devin cetatean al altui stat si o sa-mi aduc si parintii,apoi sa se aleaga praful de Romania ca o merita.
-
Se va interzice candidatura celor ce nu fac parte din familia basescu.....
-
Domnul presedinte, doamna presedinte, domnita europarlamentar, sefa de grup, si pe Ioana o face presedinte la Senat. O famile de presedinti.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Eu am fost la un concurs in Strasbourg la Parlamentul EUROPEAN (EUROSCOLA) ...a fost nemaipomenit...si sincer toata treaba asta cu Elena Basescu pentru parlamentul European,daca-ar iesi mi-ar lasa un gust amar :( .... cea mai penala chestie din viata mea ELENA BASESCU PARLAMENTAR EUROPEAN :)) suna ca draq....e inceata,nu stie romana,e ca draq...E FIICA LU TATA...DACA IESE PARLAMENTAR MA MUT DIN ACEASTA TARA MURDARA...!!! votati oameni competenti nu lichele...nashpa....creca o sa plang vreo 2 zile ROMANII IS CA OILE...PACAT!!! MARE PACAT!!!