Antena 3 CNN Politică Subiectiv: Parlamentul, ignorat de Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş

Subiectiv: Parlamentul, ignorat de Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş

Subiectiv: Parlamentul, ignorat de Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş
03 Mar 2016   •   20:50

Președintele Klaus Iohannis l-a delegat pe prim-ministrul Dacian Cioloș să participe la Reuniunea șefilor de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene cu Turcia, precum și la Reuniunea membrilor Consiliului European, care vor avea loc, luni, la Bruxelles.

Răvan Dumitrescu a spus, joi, la "Subiectiv", că este vorba despre o încălcare a legii, pentru că a fost "sărită" aprobarea Parlamentului în acest sens. În mod normal, premierul ar fi trebuit să se prezinte în Parlament cu mandatul primit, iar parlamentarii să dea un aviz.

„Ne-a spus că ştia de câteva luni de zile că pleacă în Israel şi Palestina” a spus Răzvan Dumitrescu, vizita de stat a preşedintelui fiind motivul mandatării premierului.

„E vorba doar de o decizie a CCR. Această mandatare, nu e vorba de încălcarea Consituţiei, e posibil ca să nu o conteste nimeni” consideră senatorul liberal Mario Oprea.

Constantin Popa, vicepreşedinte al UNPR, crede că mandatarea lui Dacian Cioloş este o dovadă de bună colaborare: "Măcar acum avem un preşedinte şi un premier care nu se ceartă" a glumit politicianul.

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close