Susţinătorii lui Orban la Congres, debarcaţi de Antonescu din funcţiile de lideri interimari
"Au fost nişte decizii de reorganizare la anumite filiale, au fost numite birouri interimare la Sectorul 2 în frunte cu domna Mariana Câmpeanu - preşedinte interimar, la Sectorul 5 Cristian Olteanu - preşedinte interimar, în judeţul Arad preşedinte interimar deputatul Mihai Calimente, la Dâmboviţa preşedinte intermar Daniel Chiţoiu, vicepreşedinte al partidului, şi la Ialomiţa preşedinte interimar Ioan Martin vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi Cristina Pocora vicepreşedinte", a anunţat Crin Antonescu, la finalul şedinţei Consiliului Naţional Executiv.
"Sectoarele 2 şi 5 nu au avut rezultate rele, numai că ele trebuie raportate la trendul politic din Bucureşti. Căutăm formule mai corente şi mai eficiente acolo au existat formule care au generat tensiuni. Eu am spus foarte clar şi mi-am asumat şi aceste propuneri, partidul nu mai poate să meargă pe logica intrigii, logica micilor împăcări, ci pe logica performanţelor electorale şi trebuie să găsim formule care şi în sectoarele bucureştene, şi la Arad, şi la Dâmboviţa şi la Ialomiţa să ne permită să obţinem încrederea şi implicit voturile alegătorilor, atâţia câţi vor fi", a încercat să explice preşedintele PNL, Crin Antonescu logica schimbărilor de interimari dictate în Comitetul Executiv Naţional a partidului.
Fostul primvicepreşdinte PNL, Loduvic Orban are însă o altă versiune asupra resorturilor care au facut ca o bună parte din liderii interimari de filiale care i-au susţinut candidatura la şefia partidului să fie schimbaţi astăzi din funcţii. Orban a fost prezent, luni, la Palatul Parlamentului, unde a aşteptat decizia CNEx pe holul din faţa sălii de şedinţe a grupului parlamentar al deputaţilor liberali, unde s-a desfăşurat şedinţa Consiliului. Chestionat de jurnalişti, Orban a explicat că a venit să-şi apere cinci "camarazi" care urmează să fie decimaţi în Consiliu.
?Se fac vinovaţi de delict de opinie, de a fi fost împotriva listei şi alături de mine la Congres. Decizia CNEx este neadreaptă deoarece nu ţine cont de eforturile depuse de colegii mei, de perfeormanţele electorale de la alegerile prezidenţiale. Se statuează sancţionarea delictului de opinie la nivel naţional? a susţinut Orban.
El a dat exemplul liderului organizaţiei PNL de Sector 2, Dragoş Dincă, care a scos locul 4 pe ţară la ultimele prezidenţiale, dar a fost înlocuit din funcţie. Într-o situţie similară se găseşte şi Dan Meran, lider interimar al PNL Sector 5, organizaţie care s-a plasat pe locul 7 pe ţară la ultimul scrutin electoral.
?Celelalte filiale au reuşit o creştere electorală faţă de la parlamentarede minimum 5 procente. Consider că pentru a atinge obiectivul de 30% asumat la ultimul Congres nu trebuie să-i consideram adversari pe cei care au votat altfel la Congres, ci pe cei care fac parte din camarila portocalie? a adăugat Orban.
Deputatul PNL a menţionat că liderii filialelor de sector în cauză au ridicat scorul electoral de la 17% la aproape 29%, depăşind trendul de creştere la nivelul PNL.
"Haideţi să fim cinstiţi, aţi fost la Congres, aţi văzut foarte clar că toţi cei cinci preşedinţi şi majorităţile din birourile judeţene din aceste filiale au fost alături de mine, sunt colegi care s-au implicat în campania prezidenţială şi au reuşit scoruri care au depăşit media scorurilor obţinute de-a lungul timpului în aceste filiale şi care primesc ca recompensă pentru efortul depus trimiterea acasă. Iar ceea ce este deranjant este că nici măcar nu au fost introduşi în componenţa birourilor interimare. Asta este măsura în care este răsplătit efortul pe care l-au făcut colegi liberali", a conchis deputatul liberal.
Marius Vulpe, Antena3.ro
-
Antonescu: Avem un premier din zona serviciilor, pentru că regimul Băsescu nu mai are încredere în altcineva
10 Feb, 22:46 | 0 comentarii -
Crin Antonescu a explicat de ce nu mai pleacă în vizită în SUA, cu Ponta
10 Feb, 22:15 | 2 comentarii -
Ponta pleacă într-o vizită în SUA, fără Antonescu, aşa cum stabilise iniţial
10 Feb, 20:50 | 9 comentarii -
GSP.roDoi foşti stelişti îi atrag atenţia lui Stan că încă mai are probleme » "Ai grijă, Ilie!"
-
Ponta: Propun PSD să voteze în Parlament starea de urgenţă în zonele afectate, daca ea va fi decretată
10 Feb, 20:27 | 3 comentarii -
Anca Boagiu acuză meteorologii că nu au anunţat la timp viscolul!
10 Feb, 19:26 | 18 comentarii
-
De-aici ne dam seama ca toti sunt o apa si-un pamant. Nu conteaza cum se numeste pardidul si nici ce ideologie are.
-
Acum incepe sa se vada cat de rezbunator si prost poate fi acest Antonescu. Imi place ca Basescu nu trebuie sa faca niciun efort sa-si loveasca adversarii. Se lovesc ei singuri. Intai PSD-ul care si-a pus poalele-n cap la congres iar acum Antonescu de la PNL care se vrea un mic dictator gen Basescu, numai ca e mult mai prost si mai comod decat acesta. Basescu e malefic, badaran, dar nu poate fi suspectat ca e prost.
-
pentru XXL
confunzi omul destept cu cel smecher. Si basescu e smecher si, daca vrei, e "bland si iertator". Asa-i? -
acest betiv, repetent prin facultate si fustangiu de prima mana cind s a vazut in fata a facut exact ce face si tiganu cu masa. in loc sa zica mersi ca orban a tacut din gura si n-a dat din casa chiolhanurile si orgiile lui la decapitat imediat ca a avut curajul sa se puna contra lui
deci ce e chioru da asta e si mai rau
culmea e ca uite asa ii face un bine lui base si asa se duce pnl dupa pntcd cu un chilangiu pe cinste la conducere -
Metoda folosita de Antonescu, nu poti sa-i spui nici ceausista, e de-a dreptul stalinista. Pacat de un asemenea partid ca PNL-ul..
-
Oamnei buni ce credeati ca este mai bun decit Basescu?la toti le curge miere din gura pina ajung sus ,si pe functii- apoi le ies flacarii din nas. Uitat-ti la antonescu ce mutra de arivist are,Ceausescu a fost mic copil pe linga el.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

atata te poate duce capul Antonescule