Antena 3 CNN Politică Tăriceanu: „Legile Justiției sunt cel mai important obiectiv politic și parlamentar al ALDE în această sesiune”

Tăriceanu: „Legile Justiției sunt cel mai important obiectiv politic și parlamentar al ALDE în această sesiune”

Tăriceanu: „Legile Justiției sunt cel mai important obiectiv politic și parlamentar al ALDE în această sesiune”
Sursa foto: FOTO: captură video/ Antena 3
17 Oct 2017   •   18:44

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat marți că, pentru ALDE, legile Justiției sunt cel mai important obiectiv politic și parlamentar din această sesiune, precizând că, dacă ministrul Tudorel Toader va prezenta un calendar de adoptare care depășește finalul anului, atunci pachetul de legi va fi asumat de coaliția guvernamentală.

„Pentru noi, pentru ALDE și pentru mine, ca președinte al Senatului, în această sesiune parlamentară, cel mai important obiectiv politic și parlamentar este trecerea acestui pachet de legi prin Parlament. Cel mai probabil mâine vom avea o discuție la care va fi invitat și ministrul Justiției, Tudorel Toader, pe care îl vom ruga să ne prezinte calendarul aferent procedurilor de promovare a inițiativei referitoare la legile Justiției, evident, prin Guvern. În cazul în care acest calendar va fi unul cu o lungime prea mare, care să ne facă să depășim sfârșitul anului, atunci cu cea mai mare probabilitate proiectul de lege cu pachetul de reformă a Justiției va fi asumat de coaliția majoritară și depus în Parlament, astfel încât să putem avansa mai repede, ținând cont că MJ a făcut deja partea de dezbatere publică, cu asociațiile profesionale ale magistraților, cu societatea civilă, și atunci sigur că, însumând toate propunerile care au venit pe pachetul de reformă a legilor Justiției, inclusiv din partea CSM, munca noastră va fi mai ușoară și mai eficientă în felul acesta", a spus Tăriceanu, la Senat.

El a adăugat că își menține opinia potrivit căreia factorul politic reprezentat de șeful statului trebuie scos din procedura de numire a procurorilor șefi, dar și pe cea conform căreia Inspecția Judiciară trebuie luată de la CSM.

„Dacă ar fi să facem un sumar al principalelor subiecte în dispută: punctul unu — cine va face în viitor numirea procurorilor — eu am susținut că numirea procurorilor trebuie să fie depolitizată, de aceea am propus ca CSM să fie cel care să facă numirile, evitând factorul politic, care este în prezent președintele. Al doilea element important este locul în care va fi situată instituțional și organizațional Inspecția Judiciară. Am văzut ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă și cred că toate scandalurile din CSM și de la Inspecția Judiciară îmi întăresc și mie convingerea că Inspecția Judiciară trebuie luată în mod obligatoriu de la CSM, pentru că CSM nu poate să fie în același timp și arbitru și jucător și va trebui să găsim o soluție corectă, care să îi dea Inspecției Judiciare independența de care are absolută nevoie", a susținut Tăriceanu.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: legile justitiei Tariceanu ALDE sesiune
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close