Theodora Bertzi, noul purtător de cuvânt al PNL. Adriana Săftoiu va coordona departamentul de comunicare
Bertzi reprezintă însă un exponent al aripii Tăriceanu. Alături de alţi susţinători ai lui Tăriceanu, precum Vasile Cazan, Dan Ştefan Meran şi Cristi Bîgiu, Bertzi a încercat să candideze pentru un loc în BPC la recentul Congres. Rezultatul votului pentru preşedinte şi primvicepreşedinte a determinat-o să renunţe la această tentativă, sub masca pregătirii pentru un ipotetic post de secretargeneral adjunct la partidului.
Chiar dacă a refuzat oferta conducerii PNL, deputatul Adriana Săftoiu se va ocupa însă de Departamentul de Comunicare, controlat până în prezent de Ludovic Orban ca vicepreşedinte, susţin sursele citate.
Fostul consilier prezidenţial şi om de încredere al şefului statului i-a oferit în trecut consultanţă liberalului Ludovic Orban în campania pentru funcţia de primar al Bucureştiului.
Orban se gândeşte la schimbarea consultanţilor politici
Veşti nu tocmai bune îi aşteaptă şi pe actualii consilieri politici ai PNL. Chiar dacă a condus fără succes campania partidului la referendumul pentru Constituţie, dar şi pentru primăria Capitelei, Orban caută alternative la consilierii străini pe care i-a avut Călin Popescu Tăriceanu, susţin sursele citate.
În trecut, Orban a fost unul dintre liderii PNL care şi-a exprimat nemulţumirea pentru ca respectivii consilieri încearcă să inducă decizii politice şi nu se rezumă ?să le împacheteze?. Nu este exclus ca Orban să renunţe la serviciile lui Dan Andronic pentru a apela la cele ale companiei de conultanţă deţinută de soţii Săftoiu, susţin sursele citate.
Conducerea PNL aleasă de Congresul Extraordinar din 20-21 martie s-a întrunit astăzi, în prima sedinţă a Biroului Politic Central, pe ordinea de zi aflându-se o serie de probleme organizatorice - propunerea unui nou secretar general, radu Stroe fiind dat ca sigur pentru această funcţie, a unui nou purtător de cuvant, precum şi discutarea componenţei listei candidaşilor pentru PE.
Marius Vulpe, Antena3.ro
-
Bogdan Olteanu, noul purtător de cuvânt al PNL
12 Ian, 16:57 | 7 comentarii -
Adriana Săftoiu: PNL are prea multe cârtiţe
27 Mar, 04:00 | 13 comentarii
-
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii
-
Ma intreb de ce nu-i vine nimanui idee de a propulsa o femeie spre presedentie?
Barbati au fost..... si au facut??
Sa ne raspunda EI.
Asa ca.... ar trebui sa aveti curaj, voi cele care va pricepeti f.f. bine la politica.
Curaj! -
Cine are ceva in cap sta deoparte pt ca nu face fata in marea de serpi alunecosi,din pacate.Ies toapele tupeiste,generatia secolului 21 pt care nu exista reguli numai scopuri.S-a schimbat ierarhia valorilor,p[oporul roman s-a degradat f puternic in ultimii ani,este usor de manipulat,nu gandeste in profunzime si are tendinta de a se alatura majoritatii fara a fi capabil sa ia o decizie rumegata bazata pe propriile cunostinte.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






mai adriana,mai muista naibii,du-te la imre si lasa-ne!