Udrea răspunde acuzaţiilor lui Hrebenciuc: "Unii intră în istorie, alţii ies" (VIDEO)
Social-democratul i-a cerut Elenei Udrea, pe care a numit-o "sexy buzoianca", să se ocupe de turismul ecumeninc, "de care PDL va avea nevoie în campania electorală".
Şeful de campanie al social-democraţilor a făcut această afirmaţie după ce Elena Udrea a spus că PSD l-a desemnat pe Hrebenciuc pentru a strânge bani pentru candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale.
Ministrul Turismului a declarat că vrea să ţină departe turismul de scandalurile politice.
Udrea a comentat şi intenţia liberalilor de a solicita înfiinţarea unei comisii de anchetă privind acţiunile de promovare derulate de Ministerul Turismului. Aceasta susţine că toate cheltuielile au fost făcute în mod transparent.
Liberalii cer o anchetă privind acuzaţiile din mass-media, potrivit cărora Elena Udrea ar fi cheltuit arbitrar banii Ministerului.
Antena 3
-
Mazăre ia bani de la Udrea ca să facă port la Mamaia
03 Noi, 12:54 | 2 comentarii
-
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii
-
A inceput mascarada pedelista. Tanti Nutzi te rugam frumos, du-te la piata si mascareste-te cu zarzavagii. Inteleg ca politica este o UDREA, dar nu trebuie acum sa trecem anumite limite. Stie toata lumea ca esti o tzatza nu trebuie sa mai demonstrezi acest lucru, insa vreau sa vad pe unde mai scoti camasa in momentul in care o sa inceapa ancheta impotriva neregulilor facute de tine. Hai pa si sa traiesti bine, daca o sa mai poti.
-
Nu mai bine iesiti voi dracului cu totii!!!!
-
o sa vedem la vot cine o sa iasa? oare cine? si cine o sa intre? nu sunt breji nici handi de la PSD dar out cu voi ca sunteti buni de puat in catarea armei! si sincer ce as face-o cu o placere morbida
-
Unii intră în istorie, alții ies, unii intră în geografie, alții ies, unii intră în rahat și nu mai ies! iar PD-L și Traian Băsescu sunt deja în rahat, cu gâștele astea, sau cum le zice, "majoretele" astea semi-analfabete gen Elena Udrea, Monica Pidzi, Elena-Succesuri Băsescu și altele de pe-acolo!
-
Nu mai bine taci dracu tu din gura aia...oamenii mor de foame si tu te dai cu masini si case de sute de mii de euro si ne spui noua cine intra in isorie? Draga mea tarfele nu au intrat niciodata in istorie..trebuie sa ai condeiul foarte infierbantat ca sa intre o asemenea analfabeta in istorie...JOS BASESCU SI CORUPTII LUI>>>VOTATI BAsescu votati Udrea, votati UDREA votati BOGATII NESIMTITI>>>asteptativa la ce e mai rau daca va iesi iarasi BASESCU cu partidul lui de NESIMTITI..
-
dumnezeule nu spune nimic moldoveanca, nu are nici un sens ce spune, nu are nici o idee de transmis, nu are nici un mesaj. Ce pierdere de timp pentru toata lumea! Ce proaste sunt aceste trei femei, udrea, fatuca lui tatuca si nasoasa ridzi de care din fericire am scapat!
-
cît tupeu poate să aibă, cînd locul ei e la cratita!
-
puscariiiieeeeee !!!!!!!!
-
DAR DE CE SA FIȚI LASATA ÎN PACE, DOAMNA MINISTRU, AȚI SPUS CA NU FACEȚI PUBLICITATE, CI PROMOVAȚI TURISMUL! PAI CUM RAMÂNE ATUNCI CU PREVEDERILE DIN HG 314/2009 "privind aprobarea Programului anual de marketing si promovare si a Programului anual de dezvoltare a produselor turistice EMITENT: GUVERNUL; PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 192 din 27 martie 2009" (ANEXA 1: ART. 2 Programul anual de marketing si promovare urmareste realizarea urmatoarelor activitati: .c) participarea la manifestari expozitionale de turism in tara si in strainatate Participarea Ministerului Turismului la manifestarile expozitionale se realizeaza pe piete de interes, prin organizarea de pavilioane nationale, standuri specializate pe produse sau miniexpozitii, pe baza de lista aprobata prin ordin al ministrului turismului.Pentru participarea la manifestarile expozitionale se finanteaza integral urmatoarele categorii de cheltuieli, cu respectarea incadrarii in fondurile bugetare alocate cu aceasta destinatie:.- cheltuieli cu publicitatea in perioada premergatoare manifestarilor expozitionale, precum si in perioada de desfasurare a acestora; - cheltuieli cu transportul, cazarea si diurna pentru reprezentanti ai mass-mediei; .- cheltuieli pentru realizarea materialelor publicitare, de prezentare si promovare cu caracter general si pentru mediatizarea prezentei romanesti la actiunile respective;.e) organizarea de evenimente si misiuni cu rol in cresterea circulatiei turistice in Romania sau cu impact in cresterea notorietatii Romaniei ca destinatie turistica, in tara si in strainatate, ori participarea in calitate de coorganizator.Fondurile bugetare repartizate anual pentru realizarea de evenimente si misiuni cu rol in cresterea circulatiei turistice in Romania sau cu impact in cresterea notorietatii Romaniei ca destinatie turistica, in tara si in strainatate, ori participarea in calitate de coorganizator se pot utiliza pentru urmatoarele categorii de cheltuieli:.productie materiale publicitare specifice, publicitate inainte si in perioada evenimentului, de tipul: productie si difuzare de clipuri tv si spoturi audio, publicitate prin mijloace electronice, realizarea de CD/DVD cu participantii si principalele produse turistice prezentate etc.f) activitati de promovare si publicitate prin intermediul companiilor aeriene care opereaza zboruri catre destinatii din Romania si prin intermediul principalelor aeroporturi din Romania si din strainatate pe care
-
unele intra in p.la si nu mai ies. bai a ajuns tara asta sa aiba lider de opinie toate rapandulele. daca noi i/am votat inseamna ca ne meritam soarta. Si poate asta este inceputul. Nu vreu sa ma gandesc la inca 5 ani cu base cu udrea si analfabeta de EBA. Daca anul asta iese base urmeaya prima femeie presedinte EBA. care va fi la fel ca si Elena Cewausescu. proasta si analfabeta
-
Dupa alegeri as da-o la tigani. Mai intai sa le dea banii furati ca sa ramina in viata si apoi sa-si faca poftele pe ea toata comunitatea lor .
-
programul euro-parlamentarilor romani(GIGI ,VADIM ,EBA ) la bruxelles
vvvv.nisipeanu(.)ws
-
udrea va intra in istorie ca si c uuuuuu rrr vaaaa marinarului. degeaba incarca sa-si spele imaginea, ca asta e adevarul, il stie toata lumea. ea se pricepe la s uuu pt, nicidecum la suflat in fluier
-
CONTINUARE: opereaza curse internationale catre Romania, constand in ii publicitare in materialele de promovare ale companiilor aeriene si ale aeroporturilor, difuzarea de clipuri tv promotionale si filme publicitare de turism in aeroporturi si in aeronave, precum si alte tipuri de activitati de promovare si publicitate, in colaborare cu companiile aeriene sau cu aeroporturile; g) activitati de promovare prin intermediul iilor publicitare in cataloagele turistice realizate de touroperatori, societati comerciale cu activitate de turism, asociatii profesionale, patronale si organizatii neguvernamentale cu activitate in domeniul turismului, autoritati ale administratiei publice locale si centrale, alte entitati cu activitate cu impact in domeniul turismului, care promoveaza pe pietele-tinta de interes destinatia turistica Romania, produse turistice si pachete de servicii turistice cu locul de desfasurare in Romania;.j) actiuni generale de publicitate si reclama a destinatiilor turistice romanesti si a produselor turistice romanesti Fondurile bugetare repartizate anual acestor activitati se pot utiliza pentru urmatoarele categorii de cheltuieli: ii publicitare in presa, in pagini web, ghiduri turistice, cataloage, albume, carti cu specific de turism, publicatii de specialitate, publicitate outdoor in tara si in strainatate, publicitatea destinatiei si a produselor turistice romanesti in mass-media interna si internationala, pe pietele-tinta, activitati de marketing direct etc.)? CAM LA MULTE ALINIATE SE SPECIFICA TERMENUL "PUBLICITATE", NU CREDEȚI? ȘI DE CE SA AȘTEPTAȚI SA VI SE SOLICITE SA FACEȚI PUBLICE INFORMAȚIILE PRIVIND JUSTIFICAREA MODULUI DE CHELTUIRE A CELOR 3 MILIOANE DE EURO PE SPOTURI PUBLICITARE? DACA CHIAR SUNTEȚI NEVINOVATA, DE CE NU LE PUNEȚI IMEDIAT PE SITE-UL MINISTERULUI, PENTRU A SE ELIMINA ORICE SUSPICIUNE?
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Chiar e fara rusine si bun simt aceasta femeie care se crede intrata in istorie pentru ca ramanea peste program la Cotroceni si-l consilia pe Basescu! Care istorie? A Catavencilor? A Zoilor? Cheltuie tu banii aiurea ca noua ni se opresc si din amaratele de pensii de 1.200 lei impozit si CASS desi am muncit 38 de ani pentru ele! Nu stiu cand se va destepta populatia sa iasa nemanata in strada ca pe 22 dec. `89, cand Dan Iosif sarea gardurile intreprinderilor si scotea lumea in strada apoi eram manati ca turmele lui Flutur spre centru de catre doi motociclisti care, ba ne opreau ca sa ne ajunga cei de la Republica si 23August, ba ne manau mai repede sa ajungem pe cei de pe Platforma Pipera! Trebuie sa ne intelegem cum sa procedam sa iesim in strada sa dam la gunoi aceste fufe si escroci care nu se mai satura de furat ca nici Banca Mondiala si nici Fondul Monetar nu i-ar satisface daca ar incapea pe mana lor! Tineret pretios a tarii, nu va mai lasati pacaliti de prima casa pe care nu o sa aveti cu ce-o plati si se va intoarce cu preturi de nimic licitate tot al acesti escroci! Sa vina cineva si sa ma acuze ca i-am jignit cand ei ne jignesc de douazeci de ani si tacem. Popii sa nu mai scoata prostimea in strada la pupat moaste cand nici ei nu stiu din ce gunoaie le-au adunat. Credinciosii adevarati nu au nevoie de interpusi intre ei si Dumnezeu, pentru ca religia azi a devenit desfrau pentru toti cei care se prefac ca ne conduc.