Udrea şi ?merele de aur?: Nu există niciun motiv pentru începerea urmăririi penale
"Nu există niciun motiv pentru începerea urmăririi penale şi tot ce am făcut este absolut legal", a spus Udrea, după ce a fost suspendată şedinţa Camerei Deputaţilor dedicată şi discutării raportului comisiei parlamentare de anchetă în cazul său. Documentul solicită plenului Camerei să ceară începerea urmăririi penale pentru încălcarea legii responsabilităţii ministeriale şi pentru săvârşirea unor infracţiuni din Codul Penal, cum ar fi abuz în serviciu contra intereselor publice.
În timpul discursului său, Udrea a trecut în revistă propriile realizări ca ministru de profil, invocând printre altele, "merele de aur" pe care turismul le-a obţinut, ca premii, în timpul mandatului său.
Tot ce am făcut este absolut legal şi mai ales este extrem de oportun pentru România. Aşa cum cred că aţi auzit aducem TUI în România, suntem în Consiliul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului, am luat trei mere de aur şi facem o mulţime de lucruri utile pentru turismul românesc", a spus ministrul.
Udrea, a calificat raportul comisiei de anchetă, pe care a numit-o "Comisia Vanghelie", drept "profund mincinos şi dăunător" şi a cerut deputaţilor să se exprime prin vot, în legătură cu documentul, "cu respect faţă de statul de drept".
Udrea areiterat faptul că acuzaţiile aduse la adresa sa sunt nefondate, că forul care l-a întocmit este ilegal şi că deputaţii PSD şi PNL au întocmit documentul în dispreţ faţă de lege şi "ca o parte a luptei electorale", încălcând Constituţia, Codul Penal şi Regulamentul Camerei Deputaţilor.
"Comisia a funcţionat ilegal şi nu poate emite un act valabil juridic", a conchis Udrea.
Antena3.ro
-
Udrea, Boc şi Voinescu, acţionaţi în instanţă de Vîntu
05 Oct, 17:51 | 19 comentarii
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roVIDEO MR. KO FĂCUT KO! » Lucian Bute a pierdut centura IBF după numai CINCI runde cu Froch
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
Probabil stimata doamna sunteti singura care va treziti intr-un stat de drept in fiecare dimineata..somn usor (poate sa fie si de veci, un bleg mai putin)
-
Lenuta nu vede motiv pt. urmarirea penala.
Ajunge, ca tara o vede.
Garantez, ca peste un an TUI scoate iar Romania din lista
destinatiilor din cauza preturilor nesimtite si serviciilor ioc. -
Sper ca explicatia pe care d-na Elena Udrea este suficient de convingatoare si sper ca limbistii care il injura pe Presedintele traian Basescu ba ca e hot, ba ca are relatii extraconjugale printre care si cu d-na Udrea sa-si inghita limba! Doamna Udrea a clasificat ca ilegala comisia de ancheta parlamentara, si a apreicat clar ca nu exista motive pentru inceperea urmaririi penale, deci lucrurile s-au clarificat acum! Penelistii si pesedistii sa puna mana la munca fiindca acum in opozitie nu mai au ce fura si nu sunt semne ca vor reveni prea curand la putere! Hotilor!
-
Gil = PDL = Basesc = hotzi
-
ROMANI NU DORMITATI!
Cauza haosului romanesc este asimilata continuarii relatiilor comuniste si implicit impiedicarea tuturor reformelor inerente dezvoltarii unui stat european,de catre oameni ai mentalitatii comuniste!
Vina politicienilor de dreapta,inclusiv a presedintelui Romaniei consta in faptul ca nu au reusit sa contracareze in timp util toate criticile aberante ale comunistilor din presa,televiziuni si de pe teren,care au fost difuzate 24 de ore,ani de zile!
La un popor dotat relativ cu un discernamant ...subliminal,repetitiile non stop din massmedia au avut darul sa le distorsioneze mentalul!
De aceea cand vorbesti cu un om simplu,te va intreba:Ce a facut Basescu in 5 ani?....aceeasi intrebare strigata cu obstinatie de catre un politician comunist,analist comunist,sau un jurnalist la fel de comunist,care spre deosebire de primul,sunt responsabili de cea mai masiva doza de IPOCRIZIE din istoria milenara a Romaniei;inclusiv poarta o responsabilitate uriasa pentru ca ei cunosc legea,dar o... rastalmacesc!
DACA A MAI RAMAS TIMP SUGEREZ CELOR ADEVARATI DE DREAPTA SA VINA PE ORICE CALE SI SA DEMONTEZE PROMT IN SECUNDA 2 MANEVRELE CRIMINALE ALE ACELORASI COMUNISTI CARE SUNT LA UN PAS DE A PRELUA PUTEREA IN ROMANIA,DUPA CE AU ADUS TARA INTR-O TRANZITIE INTERMINABILA!
In acest moment Romania se afla la un pas de colaps datorita setei de putere a comunistilor care pentru ca nu au fost initiatorii unor legi foarte importante si necesare romanilor,blocheaza totul in urma lor!
ROMANI VOTATI BASESCU,SINGURUL CARE POATE EVITA PRABUSIREA STATULUI NOSTRU INTR-O MLASTINA ROSIE! -
PT GIL esti aerian nene ,sau platit,sau dus cu pluta
-
Gil, pe betiv nul injura doar cei ce posteaza aici. Il injura toti cei care "traiesc mai bine" din 2004 incoace. Si doar lingai din pdl nu o fac precum orice om cu creier (putin exagerat, tinind cont ca doar pdlisti nu il au, fiind condusi orbeste de un chior!!!) ei au obtinut posturile cele mai calde, "merele de aur" a lu Nuti, asfaltul lu Berceanu, bordura lu Videanu, scena lu Rizi Pizdi si multe altele ...
Asa ca daca tu o duci mai bine nu e meritul tau ci a limbii si buzelor tale ...
Dar nu la toti le pute gura ... -
jos Baselu
-
tu oricum AI FURAT, nu esti in stare sa justifici CHELTUIELILE enorme NEJUSTIFICATE pe timp de criza.
„Nu există niciun motiv pentru începerea urmăririi penale și tot ce am făcut este absolut legal",
SERIOS? furtul este legal? 3 semnaturi diferite ptr cheltuieli nejustificate, neprezentarea si sfidarea comisiei de ancheta ( ministrii, dar nu ca tine) --- stii poate când si cu câti scafandrii a fost Jaques Cousteau prima data in Delata Dunarii? te-ai trezit tu si merele!
-
un film porno bun ar fi "guvernul boCOI 2" cu lenuta pe post de stropita si boc lingau de meserie....mai linge-ma pe coaie d-na cocos!!
-
demisia!!!daca nu asteptam cu nerabdare caderea guvernului boc2
-
Cred ca parlamentul chiar trebuie sa sa desfinteze. CErost mai are sa existe,daca toate fitele fac ce vor p-acolo.,toti mitocanii,arogantii ,ciobanii alcolicului nr.1 al tarii ii misca cum vor
-
bai, nu mai cenzurati k mooooista aia de udrea nu-si cenzureaza conduita
-
Cu nu exista? Nu s-a auzit de BANU PUBLIC?
Contracte "machiate" ?
Onorarii platite din banu public si care n-au ajuns la beneficiari?
Unde e BANU PUBLIC.?
Asta nu-i cumva "asociere infractionala"?
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






I-a dat in judecata pe Organ si pe ceilalti.Sper din toata inima sa-l aresteze pe Organ si pe ceilalti. Nu este permis asa ceva intr-o societate de drept. Sa speram ca dupa alegeri Basescu va inaspri legile ca sa-i bage la puscarie. Poporul acesta s-a saturat de PSD si de PNL