?Ulii? vânează scaunul lui Geoană: Clujul reactivat, Mitrea freamătă, Iliescu vrea Congres în martie
Înfrângerea sa în alegerile prezidenţiale pare a inversa trendul plătirii poliţelor. Unii social-democraţii, precum Ioan Rus şi Marian Oprişan cer de urgenţă un Congres şi demisia lui Geoană, alţii, mai moderaţi, precum Ion Iliescu şi Adrian Năstase, se pronunţă pentru o analiză şi un Congres la primăvară pentru a favoriza creşterea presiunii politice asupra actualului preşedinte de partid.
Se repetă scenariul din 2005?
Aşezarea pieselor pe tabla de şah din PSD dă impresia că scenariul din 2005 s-ar putea repeta. Atunci Mircea Geoană îl învingea pe Ion Iliescu pentru şefia partidului, susţinut din plin de grupul de la Cluj, Miron Mitrea şi o bună parte din baronii locali, în frunte cu Viorel Hrebenciuc şi Marian Vanghelie.
Din vechea ecuaţie lipsesc ultimii doi menţionaţi, însă locul lor pare a fi luat de Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Rămâne de ajuns la un consens asupra celui care ar trebui să emită pretenţii cu şanse la scaunul lui Geoană, în condiţiile în care nici Iliescu, nici Năstase nu acceptă colaborarea cu colegii clujeni, consideraţi nişte ?trădători? şi nici cu Mitrea, considerat un ?element perturbator?, susţin surse social-democrate.
Rus, reloaded: Geoană, Vanghelie şi Hrebenciuc trebuie să dispară
Un semnal dur a fost dat de unul din membrii marcanţi ai Grupului de la Cluj, Ioan Rus, fost vicepreşedinte al PSD. Cu o seară în urmă, în cadrul unei emisiuni televizate, Rus a apreciat că dacă ar fi fost în locul lui Mircea Geoană şi-ar depune imediat mandatul pentru "erorile strategice din campanie".
"Prima şi cea mai gravă decizie a fost ieşirea de la guvernare. În locul lui Mircea Geoană, mi-aş depune mandatul şi aş ieşi din nou la bătaie. Cineva trebuie să-şi asume acest insucces - aşa cum şi-au asumat ieşirea de la guvernare, lucruri de neînţeles pentru noi ca membri de partid" a susţinut Rus.
În opinia celui care a contribuit la un moment dat la instalarea lui Geoană ca preşedinte PSD, situaţia în care se află în acest moment se datorează unei vine colective nu numai lui Geoană şi ca atare, "o parte dintre colegi trebuie să dispară". Printre cei care ar trebui să se retragă, Rus i-a menţionat pe "Mircea Geoană, gruparea Vanghelie sau Hrebenciuc".
Aceştia ar trebui să fac loc unei genaraţii mai tinere din care fac parte Victor Ponta şi Cristian Diaconescu, dar şi unor oameni "din ţară" care ar trebui să fie în prima linie a partidului, secondaţi de "experienţa" lui Adrian Năstase, portretizat ca ?unul dintre cei mai buni politicieni pe care i-am avut" sau senatorul Miron Mitrea. Rus a menţionat că "expertiza" lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea poate fi utilă, "dar să-şi vadă fiecare locul său".
Mitrea îşi reactivează ?cavalaria?
Ultimul pesedist menţionat de Rus, Miron Mitrea, nu stă nici el cu mâinile în sân. În timp ce prin unii interpuşi precum deputatul Mădălin Voicu sau liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, cere demisia lui Geoană din fruntea partidului şi convocarea cât mai rapidă a unui Congres, surse social-democrate susţin că Mitrea a demarat o amplă campanie de lobby pe lângă liderii de filiale pentru a tatona intenţiile acestora şi a ralia cât mai mulţi la cauza sa.
Controversata întâlnire cu Cristian Diaconescu şi Sorin Oprescu a alimentat speculaţiile că Mitrea pregăteşte o revenire în forţă în prima linie a partidului. Conform surselor citate, Mitrea vizează debarcarea nu numai a lui Geoană, dar chiar şi a lui Liviu Dragnea din poziţia de secretar general al partidului, post pe care ar vrea să-l recapete la viitorul Congres.
Oprişan: Geoană a promis că demisionează dacă va pierde alegerile
Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, a dat şi el primul semn de refacere a ?cavaleriei? lui Mitrea. Intrat la un moment dat în adormire după ce aripa Vanghelie-Hrebenciuc a neutralizat o bună parte din apropiaţii lui Mitrea, Oprişan a dat impresia că şi-ar fi trădat fostul şef pentru a se apropia de noua conducere.
Înfrângerea electorală suferită de Geoană şi implicit de staff-ul său de campanie condus de Viorel Hrebenciuc şi Liviu Dragnea i-a permis lui Oprişan ca, de la înălţimea procentelor obţinute de filiala sa, să sugereze depunerea demisiilor din funcţiile de conducere ale colaboratorilor lui Geoană şi convocarea cât mai rapidă a unui nou Congres pentru a aplica partidului o infuzie de ?sânge proaspăt?.
Oprişan a amintit că Mircea Geoană a promis că îşi va depune mandatul de preşedinte al PSD dacă va pierde alegerile, liderul social-democrat vrâncean apreciind însă că Geoană este cel care va trebui să decidă sngur dacă va face sau nu acest lucru.
"Pentru acest moment, îl las pe Mircea Geoană să decidă singur dacă îşi va depune sau nu mandatul de preşedinte al Partidului Social Democrat. Dar nu trebuie să uităm că el a făcut această promisiune şi aşa se întâmplă peste tot în democraţiile consolidate ale Uniunii Europene. Dacă Mircea Geoană consideră că a câştigat aceste alegeri să meargă la Palatul Cotroceni, iar dacă le-a pierdut ar fi normal să se ţină de promisiune", a afirmat liderul PSD Vrancea.
Liderul PSD Vrancea a anunţat de altfel că va candida la o funcţie de vicepreşedinte al PSD, în cadrul viitorului congres al partidului care va avea loc în 2010, susţinând că "e nevoie de un suflu nou, de sânge proaspăt, în toate activităţile".
OPRIŞAN CERE DEMISIA LUI GEOANĂ PENTRU PIERDEREA ALEGERILOR
Iliescu şi Năstase, pentru analiză şi Congres în primăvară
În schimb, predecesorii lui Geoană, Ion Iliescu şi Adrian Năstase nu se grăbesc cu susţinerea organizării unui Congres în perioada imediată. Ambii consideră că este nevoie de o analiză internă a evoluţiei politice a partidului în ultimii ani, dar ar dori un congres abia la primăvară. Acest răgaz le-ar permite să strângă rândurile propriilor susţinători şi să slăbească tabăra partizanilor rămaşi în jurul lui Geoană.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat luni că depunerea mandatului lui Mircea Geoană este decisă numai de Congresul partidului, acest for statutar urmând a avea loc la momentul potrivit, pentru fi pregătit în mod "corespunzător" şi în urma unei analize "corespunzătoare".
"Este problema proprie a partidului. Am discutat despre acest lucru. Nu este momentul acum şi pripeala nu este binevenită. Şi nici intrarea în panică" a afirmat Iliescu. El a precizat că analiza este e o chestiune ce priveşte partidul şi se va pune această problemă, "cu toată seriozitatea", pentru a se face o "analiză de jos până sus". Iliescu a precizat că şi Congresul PSD se va ţine, urmând a se discuta când este momentul cel mai potrivit, cel mai probabil în martie.
Surse social-democrate ne-au declarat că Ion Iliescu nu concepe nici o apropiere faţă de Grupul de la Cluj şi nici faţă de Mitrea, primii fiind consideraţi trădători în favoarea PDL şi a lui Traian Băsescu, iar celălalt, un element perturbator. Şi Năstase pare a împărtăşi o viziune similară cu cea a actualului lider onorific, mai susţin sursele citate.
Geoană susţine că va cere vot de încredere. Contestatarii săi, nişte ?ulii?
Liderul PSD Mircea Geoană a reacţionat la toate aceste semnale declarând, luni seară, la Antena 3, că a luat în considerare varianta demisiei din fruntea PSD după eşecul în alegerile prezidenţiale şi că va cere încrederea colegilor din partid la viitorul Congres. Liderul social-democrat consideră că în prezent nu este momentul ca partidul să dea semne de dezbinare, ci de unitatae şi solidaritate pentru a participa la actualul joc politic legat de guvernare.
?Voi cere încrederea colegilor şi colegelor mele, acest lucru îl voi face obligatoriu. Problema este când vom intra într-o discuţie despre partid, acuma când lucrurile sunt învolburate şi când este nevoie să fim uniţi şi solidari pentru a putea să jucăm cărţile în acest moment dificil sau să ne apuncăm în acest moment să arătăm cu degetele de la unul la altul. (...) Sunt convins că în jurul meu voi avea o echipă care va trebui să-şi găsească şi anumite corecţii pentru că acest lucru este absolut obligatoriu, dar nu abandonez, mă bat mai departe am o obligaţie faţă de cei care m-au votat şi faţă de cei care au încredere în mine în acest mare partid al ţării noastre?? a afirmat Geoană.
Preşedintele PSD a criticat ieşirea la rampă a unor colegi care nu au contribuit cu nimic la efortul de campanie al partidului şi care de pe margine îşi bat joc de staff-ul său şi, implicit de el, cerându-le demisiile.
?Unii ulii de pradă care au stat pe margine în această perioadă şi-au bătut joc de munca noastră cochetând cu adversarul încep să apară pe la televiziuni şi încep să spună: ştiţi ce? Hai să face nu ştiu ce. Nu-mi place să menţionez nume pentru că toţi sunt foşti colegi, colegi şi viitori foşti colegi ai noştri, dar în acest moment vreau să descurajez discuţii centrifuge la noi în partid? a subliniat liderul PSD.
Geoană a recunoscut că s-a gândit după anunţarea rezultatelor oficiale ale alegerilor prezidenţiale la demisia din funcţia de preşedinte al PSD. ?O clipă mi-a trecut şi mie prin cap după acel moment de deznădejde că poate ar fi clipa să încerc poate un alt drum, dar în clipa în care am văzut cât de mare este această fraudare... mi-a venit un moment am avut o discuţie cu mine însumi şi cu familia, şi am spus: măi ce facem, întotdeauna am luat decizii în care m-am consultat cu familia, cu copii am discutat foarte deschis, dar în clipa în care am văzut cât de complicată este situaţia din ţară ce ar însemna acuma un război de succesiune al lui Geoană în PSD asta ar însemna o ocupare a energiilor noastre cu orice altceva decât cu cea adevărată, de a reprezenta cu cinste voturile pe care le-am primit? a mai spus Geoană.
POZIŢIA LUI MIRCEA GEOANĂ FAŢĂ DE ACTUALA SITUAŢIE DIN PSD
Marius Vulpe, Antena3.ro
-
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii
-
Mitrea sa stea la locul lui, are destule bube in cap ca sa se mai scarpine, unde a fost in campania electorala, ca nu l-am vazut la fata, a stat ascuns sau a fost spionul lui Basescu. Rusine celor din PSD, ca nu sunteti uniti, luati exemplu de la PDL-isti, se apara unii pe altii, chiar daca au facut greseli mari si fara de lege, toti sunteti vinovati de esecul lui Geoana, stiati f.f. bine cu cine aveti deaface, trebuia sa strangeti randurile si sa-l ciuruiti voi pe Basescu. Daca o sa va certati intre voi o sa dipareti ca si PNTCD. Nu-i dati satisfactie lui Basescu, ca nu va dura 5 ani, "Lupul schimba parul, da naravul ba", calca el in strachini imediat, asa ca nu va razboiti intre voi. Continuati contestatiile sa dovediti romanilor ca aveti dreptate si faceti o opozitie constructiva.
-
Mihai Gadea, Radu Tudor, Valentin Stan, Mircea Badea, Ciutacu, Profesorul Teodorescu, Dana Grecu, voi sunteti adevaratii vinovati pentru pierderea alegerilor de catre Mircea Geoana. Nu este vinovat nici Basescu, nici PDL-ul si nici frauda, pe care da vina Geoana. Au furat toti, mai mult sau mai putin si cei din PDL si cei din PSD. Deci cine este vinovat de pierderea alegerilor? Iata cum vad eu lucrurile: Antena3 si Realitatea Tv, care au dus o campanie mizerabila (mai ales Ant3) impotriva lui Traian Basescu, crezand ca astfel va ajuta PSD-ul si pe candidatul sau la presedintie, a facut o grava greseala de tactica si strategie, deoarece dezmatul lor mediatic s-a intors impotriva lui Geoana care a pierdut alegerile. PSD si Mircea Geoana motiveaza pierderea alegerilor prin fraudare. Fraude au fost din partea ambilor combatanti. Este o motivatie puierila, fara temei si o modalitate prin care Geoana, si PSD incearca sa-si justifice esecul. Geona ar fi castigat alegerile detasat cu 60-70 de procente peste Basescu daca ar fi restructurat PSD-ul. El trebuia sa elimine mafia din PSD si trebuia sa elimine vechea garda si pe fostii comunisti si securisti din PSD. Acesti dinozauri criptocomunisti si neocomunisti, au transferat si asupra lui Geoana suspiciunea romanilor (in special a romanilor din diaspora) ca acesta inca are in structura sa ideologica ramasite din doctrina comunista. Ant3 si Realitatea TV nu trebuia sa lupte impotriva lui Traian Basescu, ci trebuia sa duca o lupta cu Mircea Geoana pentru al convinge pe acesta sa restructureze si sa modernizeze PSD-ul. Sa curete PSD-ul de putregai gen Adrian Nastase sau Michi spaga si altii care inca sunt destul de multi. Sa promoveze in partid oameni noi, (ex. Cristian Diaconescu) si in special pe cei tineri. Deci eu consider ca aceste televiziuni sunt cele mai vinovate de esecul lui Mircea Geoana si al PSD in alegerile prezidntiale. 1)PSD-ul trebiua sa se delimiteze de comunism si sa declare public ca este de acord si subscrie la condamnarea comunismului. 2)Daca PSD nu se va restructura din temelii taind in carne vie, astfel incat sa curga "sange" nu va mai ajunge in veci la putere si pana la urma va dispare de pe scena politica, a Romaniei.
-
transilvania si portocala mecanica***
din cauza muntilor si dealurilor inalte,cred ca electoratul din transilvania
(banat,crisana,maramures,sa), sufera de sindromul de claustrofobie. de aceea, orice gogoasa care li se vinde din asazise spatii deschise larg, eventual si de catre unii cu smecheria in singe, si marea este un spatiu deschis, combinat cu o uimire fata de aventura oamenilor marii(aici fac legatura cu lecturile lor din copilarie cu jules verne,sa, prin natura lor, ei fiind, f.prudenti, atribut ce li se trage de la sindromul aratat) ii face sa cada pe spate de admiratie.in plus, asociaza oamenii de pe litoral cu scurtul si de succes a lor concediu de 12 zile/an. eventual cu soare, mare si distractii.aceasta este schisma in care sunt cazuti.va spune cineva care a trait, lucrat industrie(nu turism) si acolo si la mare, cu oameni de acolo. de fapt, unii dintre ei de-a lungul istoriei, se stie, n-au rezistat.datorita presiunilor istorice, repede,repede, au facut pasul de la ortodoxism spre catolicism prin forma intermediara, grecocatolicismul, in zilele
de azi, chiar catre neoprotestantism. aceasta poate fi una din explicatiile abordarii in masa a "portocalei mecanice"( e si o jucarie, totul sa nu fie joc cu focul!). teoria spatiilor deschise, poate fi si explicatia de ce capitala s-a pus de catre inaintasi la bucuresti(probabil spatiile din munti se utilizau mai mult pt.retrageri din fata cotropitorilor).aceste consideratii intuitive pot fi studiate de catre sociologi, psihoologi social, antropologi,sa. -
auzi umflatule de prostie.voi fara transilvania sunteti ko.
-
13:57 da te-ai gasit tu cacaciosule sa critici psdul cand tu esti ultras pdlist. da basescu de ce nu a restructurat pdl unde sunt numai interlopi si dulai care asculta la comanda lui?alegerile au fost fraudate si nu o sa ma convingi tu sau baselu altfel pentru ca stiu ce s-a intamplat.iar restructurarea partidelor nu se face in campanie istet analist politic ce asti cu iq de gibon.restructurarea in prag de alegeri este sinucidere. asa ca marsh la cotetul tau oranj si mai citeste inainte sa prezinti tu marile strategii unui partid majoritar.
-
Raspuns pentru 14:36: Eu ma refer la comunisti in mod special asa cum ar fi de Ex. Iliescu. Geoana a avut destul timp inainte de alegeri sa restructureze PSD-ul. Visezi, unde am spus eu ca trebuia sa faca restructurarea in pragul alegerilor? Dar Geoana este un tip slab si infantil si nu este in stare de o asemenea lupta. Stii doar ca a primit sefia PSD-ului cadou, fara sa lupte pentru a merita sa fie presedintele PSD. Bine ca nu a castigat alegerile ca ar fi fost un presedinte molau si nevolnic.Incearca sa te mai civilizezi si vorbeste frumos.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Nu trebuie sa dezarmati. Sunteti unul din putinii politicienii de care are nevoie Romania in momentul actual.Capul sus domnule Geoana, trebuie sa mergeti mai departe ..sa luptati pentru binele acestei tari. ganditi-va la electoratul dumneavostra si la calitatea acestuia.