x close

Fii alături de noi!

Universitatea București: Îi vom retrage titlul de doctor lui Victor Ponta

de 20 Ian 2016   •   14:43
Universitatea București: Îi vom retrage titlul de doctor lui Victor Ponta 72
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă de modificare a legii astfel încât demnitarii acuzaţi de plagiat nu vor mai fi verificaţi de Consiliul Naţional de Etică din subordinea Ministerului Educaţiei, cazurile lor urmând să fie analizate, la fel ca toate tezele de doctorat, de universităţi, scria mediafax.ro, luni.

În ceea ce-l privește pe Victor Ponta, lucrurile par clare.

"În cazul lui Victor Ponta și în cazul Olguței Vasilescu, lucrurile sunt foarte simple din punctul de vedere al Comisiei de Etică. Dacă Universitatea are cadrul legal pentru a cere retragerea titlului de doctor, le va retrage titlul de doctor. Noi am analizat lucrările și am arătat deja că au plagiat”, spune profesorul Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică de la Universitatea din București, care așteaptă apariția actelor normative care să stabilească procedurile pentru retragerea titlurilor, anunță republica.ro.

Comisia a stabilit, încă din vara lui 2012, că Victor Ponta a copiat mai bine de o treime din lucrarea sa de doctorat  „prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele”.

În Premieră. Vise în eprubetă

În Premieră. Vise în eprubetă

România stă foarte prost la capitolul natalitate, iar populaţia este în scădere, dar statul nu este foarte preocupat de viitoarele generaţii. Medicii estimează că infertilitatea, o problemă care...

poza

Show

Andreea Marin, la un pas de tragedie în trafic

Andreea Marin a fost la un pas de tragedie. Vedeta a fost atacata de 3 caini, chiar pe strada pe care locuieste. Zana sustine ca a fost atacata de 3 dulai in timp ce se plimba cu bicicleta, potrivit...

01 Iul 2016  •  18:54

sati