Vasile Blaga: Geoană a vrut un serviciu secret
Întrebat de Cotidianul de ce PDL nu a obţinut Internele şi dacă a fost o înţelegere a preşedintelui Băsescu cu PSD, Blaga a replicat că ?astea sunt copilării. Domnul Boc a făcut tot posibilul să ia acest minister, dar aceasta a fost şi prima opţiune a PSD. Teoria la care domnul Geoană a ţinut foarte mult a fost că-i trebuie neapărat un serviciu secret. Nu ştiu ce cred ei că e 962. Că atâtea discuţii despre un serviciu care trebuie să spună unde sunt hoţii şi crima organizată. Nu se ocupă de politică, cel puţin sub mine nu s-a ocupat?.
Ministrul a recunoscut că regretă faptul că nu este şef la MAI şi că partidul său nu a optat pentru acest minister. El arăta că ?văzând cum s-au derulat lucrurile de mai bine de o lună, îmi pare foarte rău pentru acest minister, foarte important pe două zone: pe zona publică - am tot spus-o şi în campania electorală că ce se pierde într-o lună în stradă nu poate fi recuperat într-un an. Şi asta este experienţă europeană. Dădeam exemple a nelegiuirilor care se întâmplă la Craiova. Parcă discutam de şeful poliţiei de la Craiova care uitase de prima sarcină a Poliţiei - aceea de a preveni. Şi sigur că-mi pare rău. Pe de altă parte, oamenii, şi nu sunt puţini, sunt peste 50.000 de oameni în poliţie, văd că în momentul în care se discută despre buget, invocat şi de domnul Dragnea - eu sunt sigur că nu ăsta a fost motivul demisiei domniei sale -, toate arată că ministerul este necondus. Un minister care va trebui să asigure integrarea României în spaţiul Schengen în primul semestru din 2011, lucru din ce în ce mai greu de realizat. Pentru că, după ce am plecat din MAI, de doi ani, nimeni nu se mai ocupă de sistemul integrat de securizare a frontierei. Repet: nimeni?, acuza Blaga situaţia din MAI.
Totuşi, el consideră că MAI este ?cel mai bine pus la punct minister, poate chiar mai bine pus la punct decât Armata?, dar ministrul David ar fi birocratizat excesiv insitituţia. În plus referindu-se la fosta unitate doi şi-un sfert, fostul ministru de Interne sublinia că numărul angajaţilor a crescut de la cei 1100 pe vremea sa, la peste 3200 acum. ?Oamenii ăştia n-au ce face acolo şi, dacă n-au ce face, îşi caută şi încurcă. Eu sper să nu deranjez când spun că nu poţi promova în nici o funcţie în minister oameni care au fost acuzaţi de-a lungul timpului de diferite infracţiuni?, declara Blaga despre numirile la secretari de stat şi conducerea DGIPI.
Pe de altă parte, ministrul Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei făcea referire la unul dintre cei mai mediatizaţi lideri PSD din ultima perioadă. Vorbind despre Marian Vanghelie, acesta acuza că de fapt ar conduce ?o parte a coaliţiei?.
Antena3.ro
-
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii
-
blaga dar cu casa aia in care stai ilegal cum ramane? Blaca iesi afara din casa, blaga!!!
-
Hai mai Blaga chiar iti pare rau??? Esti atat de bun incat ai ales alt minister in locul MAI??? Esti mult prea bun pentru a fi chiar in politica din cate vad eu. Esti un ipocrit ca si seful tau direct, si aici ma refer nu la Poc ci la marinar.
-
Blaga, chiar crezi ce vorbesti?Ai luat-o rau nene, exact pe urmele celui pe care il lingeti 24/24, iti amintesc ca tu ai dat startul transformarii politiei in paznici de CAP, adica niste nimeni pusi doar pe spagi si capatuiala......
-
Blaga inca imi inspira incredere ca om integru, cu experienta si cu autoritate. Daca anumiti (opozantii) si criticii ai PDL-ului, au fost in stare sa afirme la emisiuni tv., ca Blaga a fost unul dintre cei mai buni ministri din guvernul Tariceanu, asta nu spune multe? Va veni si vremea lui. Rabdare! Gioana are insa prea multa mandrie iar frustarile personale, il fac sa comita erori de decizie, care din pacate se tot repeta. Se cam repeta si vor strica si imaginea lui si a partidoiului sau.
-
Blaga?! Nu ai vrea sa imi faci sex oral in timp ce ma pis? Dupa care pupa-l pe Basel in Basescu cand se caca. Dupa aia lua-ti-va toti de manuta si veni-ti la mine sa ma mai ajutati cu un oral, nu de aia dar eu am multiplu si la mine jetul de urina dureaza mult.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Blaga este un alt frustrat din pdl. Se apuca acum, in stilul basescian de altfel, sa improaste cu rahatul care nu le mai ajunge la masa in altii. Bai lingailor mai terminati odata cu prostiile si faceti-va treaba n-o mai frecati aiurea!!!