Antena 3 CNN Politică Victor Ponta, numit oficial în funcția de Secretar General al Guvernului

Victor Ponta, numit oficial în funcția de Secretar General al Guvernului

Victor Ponta, numit oficial în funcția de Secretar General al Guvernului
16 Iun 2017   •   18:48

Victor Ponta a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu, publicată vineri în Monitorul Oficial. 

Printr-o decizie anterioară, publicată tot vineri, premierul i-a delegat atribuţiile de secretar general al Guvernului lui Alexandru Mihai Ghigiu, în locul lui Mihai Busuioc. 

"Având în vedere refuzul secretarului general al Guvernului de a îndeplini obligaţia de a contrasemna deciziile prim-ministrului, prevăzută de prevederile art. IX din OUG 17/2009 privind stabilirea unor măsuri pentru aparatul de lucru al Guvernului, cu modificări prin Legea nr. 198/2013, constatat conform Adresei înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/11.039 din 16 iunie 2017, precum şi absenţa acestuia din cadrul instituţiei. (...) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Alexandru-Mihai Ghigiu, secretar de stat, exercită atribuţiile secretarului general al Guvernului, pentru asigurarea conducerii instituţiei, până la eliberarea, respectiv numirea conducătorului Secretariatului General al Guvernului, în condiţiile legii", precizează decizia publicată în Monitorul Oficial. 

Ulterior, a fost emisă o altă decizie, prin care a fost eliberat din funcţie Mihai Busuioc şi numit secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, Victor Ponta.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: guvernul grindeanu Victor Ponta
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close