“Cînd declari că renunţi la echipa naţională şi apoi revii asupra deciziei, nu ai caracter solid, nu ai personalitate puternică şi nu ai ce să faci cu jucătorul respectiv la reprezentativă”, a spus Victor Piţurcă, referindu-se “la Rădoi, dar nu numai”.

Alţii? O groază, o serie întreagă de slăbiciuni de caracter, zice Piţi, în fond un lanţ uman de talent, fragilitate şi ambiţie. Alţii? Hagi şi Popescu, de la noi. Zidane, Ibrahimovici, Van Nistelrooy, Thuram, Roger Milla şi Henrik Larsson, la alţii. Dacă nici suedezii nu mai sînt serioşi…

Mîna lui Piţurcă mîngîie Craiova. Se vede în clasament şi în siguranţa cu care a reînceput să-şi plătească poliţele. Rădoi l-a supărat pe cînd antrenorul a părăsit “naţionala” şi fotbalistul a declarat că “acum vin cu plăcere la lot”.

Piţurcă se comportă ca şi cum, în fotbal, doar rezultatele ar conta. Numai că, a spus-o Robert Kennedy, fratele lui JFK, despre produsul intern brut al unei ţări, iar parafraza merită – rezultatele măsoară tot în sport, mai puţin ceea ce face ca sportul să merite trăit şi iubit.

De fiecare dată, dar de fiecare dată!, Piţurcă n-a plecat doar din cauza lipsei performanţelor, iar în cîteva cazuri a plecat chiar cînd obţinuse excelente rezultate. Pe el l-a trădat obsesia de a avea dreptate în fiecare situaţie şi în faţa fiecărui om cu care a lucrat. De aici, ideea că oricine nu e de acord cu el îi e duşman.

A început o treabă bună în Bănie. Şi, cu cît e mai bună, cu atît e mai periculoasă pentru el.

UPDATE: Dupa cum era de asteptat, ambele parti invitate sa explice s-au enervat Ca cine e AJR si de ce sa ne explice noua? Sintem un grup de jurnalisti si nu noua ne vor explica, ci publicului. Asta e, prin definitie, o conferinta de presa, un mod de a explica publicului o situatie. Daca nu vor, sa nu explice.

Asociatia Jurnalistilor din Romania a emis azi un comunicat in care isi prezinta doua cereri fata de dosarul stenogramelor. Ca si in cazul Bogdan Chireac si Sorin Rosca Stanescu, am incercat sa fim fermi, dar si sa vedem lucrurile echilibrat, din mai multe unghiuri. Mai jos aveti comunicatul.

Inca ceva. Excedat si el de violenta certitudinilor care populeaza multe dintre opiniile in acest caz, poetul Florin Iaru a trimis un mesaj pentru care-i multumesc:

“@Cătălin
Cel mai trist e atunci cînd, din dragoste sau ură, ajungi să susţii o ilegalitate. Aşa sînt şi cei care te acuză, necitiţi şi fără cuvinte la ei. Aceşti băieţaşi de-mprumut, aceste conştiinţe de carton habar n-au ce-ai făcut tu în timpul Referendum-ului din 2007 sau pentru alegerile din 2004. Te înţeleg că nu te baţi cu cărămida trecutului în piept, dar nu te pune cu ei. Au mintea odihnită şi părerile ca cimentu’!”

Comunicatul AJR:

AJR solicita “Realitatea Catavencu” si Parchetului explicatii in conferinte de presa

Fata de stenogramele aparute in media, care vizeaza jurnalisti sau institutii media si care sunt continute in dosarul penal al lui Sorin Ovidiu Vantu, Asociatia Jurnalistilor din Romania solicita imperativ urmatoarele:

1.  Cu acceasi  conduita ferma cu care n-a ezitat sa-i considere in afara breslei pe Bogdan Chireac si pe Sorin Rosca Stanescu, organizatia noastra solicita explicatii conducerii editoriale a trustului “Realitatea –Catavencu” in fata numeroaselor afirmatii ale lui Sorin Ovidiu Vantu, rezumate in expresia, “e televiziunea mea raspunde la ordinele mele”. Acest stil de a gindi si de a actiona este nedemn pentru un patron de presa si dezonorant pentru jurnalistii care il accepta. E fundamental pentru oamenii vizati, dar si pentru colegii lor din grup si de breasla, sa-si clarifice urgent pozitia fata de aceste chestiuni devenite publice.

 2. In acelasi timp, cerem procurorului general sa explice public procedura legala care sta la baza realizarii inregistrarilor in cazurile penale, criteriile de selectie cu care opereaza procurorii in administrarea inregistrarilor telefonice si includerea acestora ca probe si dovezi in dosarele penale. Constatam ca discutii exclusiv profesionale (cazul dialogului Petrisor Obae – Sorin Ovidiu Vantu) intre jurnalisti si sursele lor au devenit probe in dosar afectand confidentialitatea sursei si felul in care presa isi face meseria. Chiar daca nu se poate discuta un caz pe rol, opinia publica si jurnalistii trebuie sa primeasca explicatii privitoare la procedurile generale aplicate de la cei care transforma inregistrarile in probe. Este datoria Parchetului General sa lamureasca imediat aceste aspecte.

 Atragem atentia asupra faptului ca, in calitate de jurnalisti, vom urmari cu mare atentie desfasurarea ulterioara a “cazului SOV” in speranta ca vom afla care este relevanta acestor probe in dosar. Nu putem sa nu remarcam ”coincidenta” prin care aceste stenograme care ataca grav credibilitatea unor jurnalisti si a unor institutii media au aparut exact in zilelele in care ele pot servi ca munitie in dezbaterea politica din cadrul comisiilor de specialitate ale Parlamentului privind includerea unor actiuni de presa in cadrul Strategiei Nationale de Aparare, subiect care a provocat deja criticile celor mai multe organizatii din mass-media, inclusiv AJR.

Credem ca, avind in vedere amploarea cazului stenogramelor, evidentul interes public si impactul negativ asupra credibilitatii presei,  modalitatea cea mai buna de a da explicatiile necesare este organizarea in cel mai scurt timp a unor conferinte de presa atit de catre grupul “Realitatea-Catavencu”, cit si de catre Parchetul General.

 Colegiul Director al AJR
 Cezar Ion, Ovidiu Nahoi, Dan Horatiu Popa, Cristian Tudor Popescu, Stefan Radeanu, Ciprian Stoianovici, Catalin Tolontan

Concurs de concordie în Parlament. Ioan Damian, PSD, şi Mircea Toader, PD-L, s-au luat de mînă şi au înfierat faptul că TVR n-a dat 100.000 de euro, pentru a pierde 95.000, ca să transmită meciul de titlu al boxerului profesionist Lucian Bute.

“Cam cît a însemnat scena lui Ridzi şi infinit mai puţin decît frunza lui Udrea”, a spus Damian, fost sportiv si apoi arbitru de box. Ar trebui să ne lumineze comparaţia? Nu. Dimpotrivă. Scena lui Ridzi a fost o aberaţie, procurorii zic chiar că o hoţie, judecătorii nu mai apucă să se pronunţe pentru că aceeaşi Cameră o ţine în braţe, de ce ar trebui să devină termen de comparaţie?

Toader, liderul deputaţilor pedelişti, a supralicitat: “Nu cred că suma de 100.000 de euro este o problemă, pentru orice buget”. Ooooo, nu credeţi pentru că nu trăiţi în lumea reală, pentru că habar n-aveţi cum trec televiziunile prin criză sau cum se zguduie ziarele pe o piaţă unde publicitatea a scăzut cu 66% în doi ani! 100.000 de euro este enorm, salvezi un ziar dintr-un judeţ care poate rămîne fără cotidian comunitar. Bine, ce să le ceri guvernanţilor şi opozanţilor deopotrivă indignaţi că TVR nu mai vrea să se afunde în pierderi?! Directorul televiziunii a fost somat să vină la audieri africane pentru a da explicaţii. Faceţi o comisie de anchetă!

Nu aşa se exprimă respectul faţă de Bute. Tot în Parlament s-a făcut calculul că “deşi Bute e născut într-o comună cu primar liberal, Bute e pedelist pentru că pedeliştii nu fac rău la nimeni”. Şi elogiile au continuat. A fost pentru prima oară în luni de zile cînd toţi s-au înţeles în Parlament. Noroc că s-a lăsat seara că, de atîta entuziasm, l-ar fi numit premier.

UPDATE2: Stenogramele publicate azi de catre Hotnews arata ca, in discutia cu SOV, Stelian Tanase s-ar fi oferit sa-l antreneze pe Mircea Geoana inaintea confruntarii TV cu Traian Basescu. Voi ramine un admirator al curajului si literaturii, ambele autentice, ale lui Stelian Tanase din vremuri mai grele decit cele de acum, dar nu sint absolut deloc de acord cu ceea ce a facut el. Nu mi se pare ca asta are vreo legatura cu jurnalismul. De fapt, nu e vorba de opinia mea. Pur si simplu, daca te oferi sa antrenezi un politician nu esti jurnalist!

UPDATE1: Sociologul Alfred Bulai spune pentru adevarul.ro ca nu vede nici o problema in cererile lui Vantu, pe ideea ca e patron si poate cere, fiind treaba jurnalistului daca se adecveaza. Trist! Alfred Bulai a avut o pozitie importanta in guvernul Tariceanu, ocupindu-se chiar de informatiile publice. Acum, Bulai vine si cautioneaza comportamentul lui SOV si tradarea principiilor jurnalistice de catre cei care ii acceptau cererile. Total gresita este ideea ca un patron sa intervina editorial. Intotdeauna, din asta ceva iese prost!

Am simtit ca vor iesi. Nu am avut informatii, dar am simtit cu totii ca vor veni. Au aparut acum putin timp pe Mediafax. Dupa cum, vor urma si altele, nu doar cu SOV. La cald, observatii despre ceea ce a aparut pina acum, pe doua planuri:

1. Puterea avea nevoie de stenogramele extinse cu SOV, acum cind nemultumirea sociala creste si cind, potrivit declaratiile sefului statului, protestele se vor extinde. Pentru toti cei care au incredere in ideea de justitie, modelul de imprastiere sincronizata a datelor dintr-un dosar penal, pe posta de contrapondere la problemele Puterii, este descurajant. Iar, pentru organele statului, practica este dezonoranta.
CA SA FIE CLAR: Una e sa raspunzi mediatic, ca Parchet, la incercarile lui SOV de a te ataca mediatic si alta e sa-ti folosesti munitia intr-un moment in care actul de justitie nu mai era atacat doar ca sa ajuti Guvernul aflat la strimtoare. Sigur ca, SOV fiind trimis in judecata in cazul Popa-Indonezia, dosarul e public, dupa cum remarca si Victor Ciutacu, dar aceste discutii n-au legatura cu cazul.

2. Ce fel de relevanta penala au discutiile dintre SOV si Stelian Tanase, in care cel de-al doilea il intreaba, logic, pe patronul postului daca poate participa la o emisiune a unei alte televiziuni?! Probabil ca Tanase avea un contract de exclusivitate cu RTV si avea nevoie de un acord pentru a merge la TVR! Un dialog normal, absolut normal. Stocarea lui si includerea in cauza sint abuzuri ale procurorilor, care ajung sa bage in dosar cit mai multe nume, dialoguri  si fapte fara nici o legatura cu obiectul cercetarilor! Stilul acesta de a amesteca lucruri grave cu maruntisuri personale, irelevante, este nepermis.

3. Alte dialoguri sint, cu adevarat, inspaimintatoare pentru profesia de jurnalist, asa cum este ea inteleasa de SOV.  El se pune inaintea publicului, fals dupa toata practica de peste 200 de ani din presa! El sustine ca oricine “e agresat in functie de interesele mele” si numeste asta “interes economic”. Fals! Interes economic in presa, fie ca e ziar televiziune, radio sau net e sa asiguri libertate editoriala si sa faci bani.
CUM INVERSEAZA VANTU TOTUL: Ca patron, daca nu-ti convine definitia clasica a presei nu-i obligi tu pe jurnalisti sa plece, ca sa pretinzi ca reinventezi presa, ci pleci tu din presa si faci afaceri in alta industrie. In conservele de ton, in detergenti, in agricultura, oriunde, dar si acolo respectind regula domeniului.
ALTA ABSURDITATE: Libertatea in presa nu consta, dupa cum spune SOV, in libertatea de a pleca daca nu-ti convine, asta e libertatea fortei de munca! Simplificind, libertatea in presa presupune ca redactia sa elaboreze stiri din proprie vointa, iar opiniile sa fie libere, totul derulindu-se intr-un sistem profesionist, cu ierarhii, cu reguli, cu disciplina, cu rigori, dar fara interventii din afara, inclusiv fara imixtiunea actionarilor.

4. Marele pericol al unor astfel de discutii e ca tinerii  practicanti ai profesiei sau publicul sa creada ca, de fapt, “da, dom’ne, e normal sa dicteze, nu e afacerea lui?”. Este, dar este o afacere aparte, de aceea iei licenta pe TV sau pe radio. Ca la gogoserie unde obtii aprobari ca sa nu bagi otrava in mincare. Daca intervii in libertatea editoriala, livrezi o marfa toxica publicului.

Presa e o afacere in care slujesti cetatenii, ai un contract nescris cu el si, chiar daca stiu cit de patetic suna, acest lucru e sacru,  nu ai loc, cum crede Vantu, “de gluma cu independenta editoriala, ca sa-mi fac eu smenurile”. Se refera la jurnalisti. Dupa cum observati, SOV, si nu e singurul, crede ca atunci cind un jurnalist sau o redactie invoca “independenta editoriala” o face ca sa-si puna in loc propriile interese. Un alt lucru fals.

5. Lipsesc din stenograme unele replici ale lui Sergiu Toader si Doru Buscu. Din raspunsurile lui SOV se deduce ca angajatilor nu le-a convenit ce spunea patronul in anumite momente si ca au avut rezerve. Daca e asa si procurorii au periat stenogramele ca sa arate cit de mult controla SOV trustul, ocultind momentele in care a fost contrat, iarasi e grav. Nu-i apar pe Toader si pe Buscu, doar mi s-au parut suspecte unele absente ale replicilor lor in consecutia normala a dialogului.

6. Pe total insa, stenogramele sint foarte clare, ca si primele, cele referitoare la intretinerea lui Popa in Indonezia, despre a carui intretinere financiara e limpede ca a vorbit. Cel putin a vorbit, restul trebuie dovedit.
Indiferent cine ar fi fost in locul lui SOV as spune acelasi lucru: cind gindesti asa despre presa, cind ai pretentia sa distrugi oameni sau sa cautionezi guverne, sa-l ataci sau sa-l protejezi pe Basescu, mai bine te apuci de altceva pentru ca nu esti un veritabil patron de presa. “Esti mogul”, vorba lui Buscu, i-o spune direct. Niciodata presa buna nu a functionat asa si e pagubitor in final pentru toata lumea ca angajatii i-au permis lui SOV sa-i trateze astfel. Una e sa spui unui patron aflat la nervi “hai ca vedem!”, urmind sa zici ca el si sa faci ca tine, si alta e sa accepti teoretizarea interesului si perspectivei feudale a proprietarului despre felul in care ar trebui sa functioneze presa.

Chiar si daca e un fanfaron care ameninta, dar nu face, chiar daca acest control strict e unul iluzoriu, si oricine are experienta unei companii media stie ca e imposibil s-o subordonezi pina la detalii, mereu unii iti vor rezista, redactii sau realizatori, vedete sau jurnalisti, oricum e rau pentru RTV ca l-a lasat sa comande sau sa creada ca o face. Si e clar ca a si comandat, intr-o masura care nici macar nu mai conteaza din perspectiva imaginii postului.In privinta credibilitatii presei, e mai grav ca patronul sa se laude ca a controlat editorialul decit sa parcurga enervantul drum de a controla efectiv.

Absurdul a ţinut 12 ore, dar filmul continuă. Miercuri seară, Andrei Cristea a fost iertat de suspendare de către Comisia de Disciplină. “Va putea juca duminică, împotriva Stelei”. Joi dimineaţă, Dragomir a anunţat că şedinţa comisiei a fost, de fapt, suspendată şi că ultima decizie constă în suspendarea pe o etapă a atacantului dinamovist, care va rata derby-ul cu Steaua.

O ştiţi pe asta? E o poveste adusă în folclorul fotbalului de Ion Cupen. Pe cînd era preşedinte la Vîlcea, Dragomir intrase în conflict cu autorităţile locale. Ştiind că umblă cu valută la el, i-au întins o capcană pe Dealul Negru. La finalul unei serpentine, hop, poftiţi pe dreapta! În faţă, un echipaj de Miliţie. Dragomir sare din maşină, absolut neaşteptat pentru cei care gîndiseră flagrantul, şi, gîfîind, le cere o foaie de hîrtie. “Bine că v-am întîlnit, fraţilor, tovarăşilor, uite mă apuc să scriu că am găsit pe şosea un teanc de dolari şi mă îndreptam spre primul post de Miliţie să-i predau”.

Asta a făcut în cazul Cristea. Reacţia presei şi protestele lumii fotbalului l-au împins să caute o soluţie. Rămîne “pe bune” şi cu şefii “cîinilor”, “am încercat, dar n-a ţinut”, şi cu cei ai Stelei, “am reperat ce-au stricat alţii”.

Acesta e Dragomir, de 35 de ani cel mai mare actor al micului fotbal românesc.

“Trăiască ţara mea! Viva Chile!”, aşa au strigat cei 33 de mineri chilieni eliberaţi din subteran după 68 de zile. Scandarea fotbalistică, de altfel printre minerii blocaţi s-a regăsit şi un fost bun jucător chilian, coleg cu Zamorano, scandarea poartă în ea un sentiment care a putrezit în doagele corpului nostru. Un fior de mîndrie că aparţii unui loc, unei colectivităţi, unui fel comun de a fi. O trăire naivă, dar reconfortantă, precum secunda uşoară în care te descalţi pentru că ai ajuns acasă.

Ca să simţi asta, ca să-ţi vină să strigi, fără teamă de ridicol, “Viva ţara mea!”, această ţară trebuie să facă ceva nu neapărat pentru tine, e suficient un exemplu, al oricăruia dintre cetăţenii săi. Să nu-i lase pe oameni să putrezească de vii şi să mobilizeze toate reursele de tehnologie şi de îndîrjire umană ca să-i salveze pe mineri de la 700 de metri adîncime, lucru unic în istorie. Să nu-şi lase soldaţii răniţi pe front în mizerie, să nu-şi împingă doctorii să plece din ţară, să nu-şi batjocorească profesorii pentru că muncesc, pe naiba!, puţine ore, nu, nu e politică, e viaţă!, şi, în general, să nu abandoneze pe nimeni în spate, sărac, bătrîn sau bolnav, pentru că asta înseamnă o ţară de care să fii mîndru!

L-am ascultat pe Hagi la gspTV. E atît de orgolios şi de neîmpăcat cînd se enervează. A spus un lucru esenţial, valabil nu doar la echipa naţională, ci peste tot: “La cei care conduc acum naţionala văd un mare NU; n-avem campionat, n-avem tradiţie, n-avem valoare, n-avem moral, n-avem jucători, n-avem nimic! Să plece atunci! Eu zic un mare DA”.

Da, Gică, Viva Chile!

1. Campania publicitara prin care, metaforic, ciocolata Rom se americaniza a fost, de fapt, un truc prin care s-a comunicat autenticitatea produsului. “Clientul a avut curajul de a accepta propunerea noastra”, a explicat Mihai Trandafir, de la McCann. Reactia publicului a fost exact cea anticipata de agentie – indignare pentru instrainarea brandului. De pe facebook si pina pe site-ul campaniei, mii de oameni au protestat, pina cind li s-a spus ca totul a fost o provocare. Campania a nedumerit, ea este discutata divergent in mediile publicitatii, dar interesant e ca a stirnit o asemenea reactie in conditiile in care sondajele de opinie, Metromedia Transilvania a publicat unul recent, arata ca numai 1 din 2 ne declaram “mindria de a fi roman”. E cel mai jos nivel de apartenenta nationala si sociala de cind se fac masuratori statistice in Romania.

2. Sub un titlu pe care-l pastreaza confidential si la o editura despre care nu vrea acum sa vorbeasca, “tocmai ca sa nu infrunte presiuni”, Cozmin Gusa se pregateste sa lanseze in noiembrie o carte care se deschide cu o scrisoare adresata presedintelui Traian Basescu. Volumul contine si un capitol critic la adresa media, in care sint amendati, cu dezvaluiri pe care le pregateste de ceva vreme, nu doar mogulii, ci si citiva jurnalisti extrem de cunoscuti.

3. Mihnea Vasiliu a fost numit director la Ringier Romania, fiind primul general manager de origine romana al trustului elventian de presa. Informatia a fost furnizata de paginademedia. Azi, Vasiliu va avea primul contact cu ziaristii si oamenii din celelalte departamente ale Ringier. Nu stiu ce va spune, dar stiu ce nu va spune, lucrurile bune despre el, de aceea ii fac o scurta prezentare.
E un lider puternic, cu experienta si pe jurnalism si pe business, si in presa scrisa, si in tipografie si in TV. Un om care n-a ezitat sa faca un MBA la Londra la o virsta cind altii se gindesc la exit. Ca oricare dintre noi, a traversat momente bune si rele, a luat decizii inspirate si altele mai putin, dar a ramas loial mereu companiei pentru care a lucrat si a impins lucrurile inainte, chiar daca deseori da senzatia unei gravitati exagerate a situatiei. Nu se comporta ca un optimist, iar unii dintre cei cu care a lucrat i-au reprosat stilul aspru. Numirea lui e o decizie lucida a Ringier, care avea nevoie de un lider hotarit in aceste vremuri in care decis e doar viitorul greu al presei.

“Nu pot reproşa nimic echipei. Băieţii au luptat”, a spus Mircea Sandu la finalul meciului de tineret România – Anglia 0-0.

Corect! Trupei lui Săndoi, nici o culpă. Dar cine răspunde pentru cele 11 calificări ratate în ultimii 10 ani, perioadă în care România a reuşit o singură participare la un turneu final cu oricare dintre primele sale două echipe?!
Sandu a creat la FRF un sistem care autoreproduce eşecul. Nu avem performanţe, ci doar tristeţi din ce în ce mai indiferente şi alibiuri pînă şi ele tot mai diluat comunicate, din vîrful buzelor, către jurnalişti şi suporteri care, se vede treaba, nu merită nici o explicaţie.

Şefii federali, de la Sandu la Lupescu, spun una şi bună: “Am asigurat toate condiţiile”, iar antrenorii îmbrăţişează şi ei un sofism ilustrat spectaculos de Răzvan Lucescu, cel care nu se consideră responsabil “pentru că am muncit bine”.
Pare că nimeni nu se mai întreabă cum se face că am ajuns în situaţia ca toată lumea să-şi facă treaba bine, iar rezultatele să fie rele?! Rele pe linie, rele pe un interval lung de timp, rele nu din cauza unui accident, a unui arbitraj ostil, a unei anume generaţii, a lipsei de inspiraţie a unui antrenor, ci rele din cauza strîmbei organizări.

Nu avem echipe sau arbitraje la turneele finale şi, pînă la urmă, singurul om care a promovat în ultimii ani în mod consecvent, singurul care şi-a atins ţinta profesională este Mircea Sandu, membru în elita FIFA.

Avem un preşedinte realizat al unui fotbal disfuncţional. Cînd a fost reales, tocmai asta a cîntărit enorm: că are relaţii internaţionale. Dar n-avem nevoie de ele de vreme ce stăm aici, între noi, cu durerile locale.

E adevărat că avem o echipă fără zvîc, asta e clar. E adevărat că nu există un singur vinovat pentru o situaţie în care ne lipsesc multe, culmea, mai puţin banii, dacă te uiţi la premiile pe care Federaţia le pune la dispoziţia jucătorilor.

Sandu a promis 140.000 de euro de jucător la calificare. Plus că au apărut şi primele de meci, “10.000 dacă învingeţi Franţa, 5.000, egalul”, parcă se aud anunţurile din vestiarul lui Gaz Metan, doar sumele sînt mai mari, dar, în rest, “naţionala” a ajuns atît de slabă încît toată lumea se roagă de ea ca să bată pe cineva.

Deocamdată, n-a reuşit. Nici Albania, nici Belarus, nici această Franţă care nu şi-a înlocuit toţi dinţii. Răzvan are multe explicaţii, unele valide. Dar, oricum am lua-o, e cel mai slab start de preliminarii din istoria echipei naţionale a României: 2 puncte după 3 meciuri!

Cît despre teoriile lui Răzvan că e singur şi opresat de mai marii fotbalului, că n-a mai suportat nimeni o asemenea presiune, hai să socotim un pic. Sandu vrea să-i prelungească pe loc contractul. Lupescu îl sprijină necondiţionat încă înainte de instalare.

Ei sînt primii doi oameni din FRF. În plus, surpriză!, uite că încă o voce fresh, cea a lui Nicu Gheară, a cerut la Paris: “Lăsaţi-l pe Răzvan în pace!”. Gheară nu e în structura oficială a Federaţiei, dar puterea lui topeşte organigramele.

E, uite că nu-l lăsăm! “Pace” a fost cînd Răzvan şi-a început mandatul, o pace a afacerilor şi a marketingului asociate FRF, de parcă românii ţin cu echipa Noii Ligi Hanseatice, care caută liniştea aducătoare de business. E prea mult interes făţiş, prea multă concordie între aceste personaje de forţă, toate susţinîndu-l pe selecţioner în ciuda rezultatelor. Adăugaţi-i pe Lucescu tatăl, pe Copos, pe Dinu “Gheorghe” şi, să ne destindem!, pe însuşi Şumudică, ultimul ţinîndu-i pumnii din motive de securitate a locului de muncă.

Nici un selecţioner din lume nu are linişte! Dacă vrea linişte, Răzvan a ales o meserie greşită. Şi nu, nu e vînat mai mult decît alţi antrenori, alte persoane publice, alţi oameni care răspund de rezultatele muncii lor. Ar fi şi culmea să tacă toată lumea încă 6 luni, pînă la următoarele meciuri oficiale. O calificare s-a pierdut, formal, cu el pe bancă, a doua tot cu el, chiar dacă nu formal, e aproape ratată şi nouă ni se cere linişte. Nu!

Cînd, în minutul 60, Pantilimon a scos de două ori mingea de gol a lui Samir Nasri, steagurile au început sa întepe cerul de toamnă blîndă de deasupra Parisului. Francezii din tribună simţeau că sînt aproape de gol, iar noi, dimpotrivă, aveam senzaţia că, în sfîrşit, Chivu şi-a găsit un tovaraş de drum în apărare.

Desigur, fotbalul e nedrept, mai ales fotbalul comentat. Nu poţi trece cu vederea eforturile lui Raţ sau Rădoi, dar rămîne senzatia că Cristi Chivu e un soi de Gică Popescu minus Generaţia de Aur. Nu poţi trece peste amărăciunea unui egal scăpat printre degetele arbitrilor, dar adevarul este că ne-am propus un egal, dar asta s-a dovedit insuficent. Aşa e construită echipa. O echipă defensivă şi luptătoare, în care mai ales seriozitatea şi prestanţa căpitanului ţin România deasupra apei, el dă mîna şi pune contra oricărui adversar, discutînd apoi amical în respiroul asigurat de un corner care se bate cu întîrziere. În lumea-esperanto a fotbalului mondial, Cristi e solistul nostru.

Deocamdată nu avem mijlocaşi ofensivi şi atacanţi la nivelul lui Chivu. Acesta-i adevărul. A fost o bară plină, pliiii-nă! , a “tricolorilor”, un stîlp al portii ca să fim scrupuloşi, dar ceea ce putem reţine din această seară este bărbăţia cu care ne-am luptat şi încapacitatea de a face mai mult decît ne dă dreptul lupta. De la 30 de metri de poarta adversă începe vocaţia individuală, iar aici avem restanţe şi numai golul nostru ne-ar fi putut împiedica să scoatem noi mingea din plasă. Ceea ce s-a întîmplat. De acum înainte ne presează statistica, aratîndu-ne că în ultimele 4 preliminarii, nici o echipă care a adunat două puncte după trei meciuri nu s-a calificat.