Şeful “Lia Manoliu”: “Da, patronul firmei e o cunoştinţă a mea!”

Compania care a primit recent bani publici la cîteva zile după înfiinţare aparţine unui prieten al directorului Paul Diaconu

- Domnule Diaconu, aţi susţinut ieri în Gazetă că nu aveţi nici o legătură cu firma căreia i-aţi încredinţat cele 700 de milioane lei vechi: “Antrepriza de Construcţii – Montaj Dacia SRL”
- Nu am nici o legătură.

- Patronul firmei este Valentin Stan. Nu vă spune nimic numele?
- (ezită şi vorbeşte încet) E o cunoştinţă a mea.

- Detaliaţi, vă rog.
- …

- Domnule Diaconu, ne puteţi spune ce înseamnă cunoştinţă? Sînteţi prieten, rudă?
- E o cunoştinţă personală… (coboară vocea pînă la a nu se mai auzi nimic)

- Informaţiile noastre sînt acelea că nu doar că sînteţi prieten cu cel căruia i-aţi încredinţat direct lucrarea, ci şi că sora dumneavoastră locuieşte chiar la adresa unde este sediul firmei.
- Nu vă pot răspunde la această întrebare.

- Cum doriţi. Spuneţi-ne, aţi avut 8 firme care nu se mai regăsesc în declaraţia de interese. Vreuna dintre fostele dumneavoastră firme a avut un contract cu “Lia Manoliu” după ce aţi devenit director?
- (aceeaşi tonalitate care scade) Nu.

- Contractele sînt publice şi ministerul căruia îi sînteţi subordonaţi trebuie să le ofere cititorilor. Le vom verifica. Vă mai întreb o dată ca să consemnăm clar: vreuna din firme…
- Nu e nimic semnificativ, credeţi-mă, am făcut lucruri bune aici, la “Lia Manoliu”. Dumneavoastră nu puteaţi face mai bine cu banii aceştia! (ascendent) Nu vreţi să se facă lucruri bune pentru sport?!

- Scuze, dar nu asta e discuţia. “Nu” sau “nu e nimic semnificativ”, care e răspunsul la întrebarea cu firmele?
- Trimiteţi-mi, vă rog, numele firmelor!

- Numele firmelor dumneavoastră?!!!

- Da.

- Le vom trimite şi aşteptăm un răspuns.

- (murmură) Bine.

Melinte: “Diaconu e un gospodar!”
Gazeta a scris că Paul Diaconu, înaintat şef la “Lia Manoliu” după ce s-a început cerectarea penală asupra sa de către DNA în cazul Ridzi, a semnat un contract la începutul lui martie anul acesta cu o firmă înfiinţată la finalul lui februarie acelaşi an. Practic, o distanţă de cîteva zile. Iată reacţia şefei sportului românesc, Doina Melinte.

- Aţi ctitit ceea ce a publicat Gazeta?
- Da.

- Şi ce reacţie aveţi?

- L-am întrebat pe domnul Diaconu şi nu e nimic ilegal. Nişte muncitori şi-au înfiinţat o firmă şi au oferit un preţ excelent pentru a recondiţiona un fost atelier auto, care a devenit o sală de antrenament pentru lupte şi gimnatistă ritmică. Suma e sub 15.000 de euro şi a fost aleasă metoda încredinţării directe.

- Nimeni nu pretide că e ilegal. Vă întrebăm cum s-a stabilit că e o ofertă excelentă. Excelentă în funcţie de ce? S-a făcut o comparaţie?
- Aşa e, nu aţi scris că e ilegal. Domnul Diaconu a considerat că e o ofertă foarte bună. Şi lucrarea arată foarte bine, să ştiţi. Eu nu-l apăr, dar vă spun că e un gospodar, lucrurile s-au mişcat de cînd a venit şef la “Lia Manoliu”. Sigur că răspunde pentru tot ce face! Probabil a comparat preţurile, nu ştiu exact.

- Deci dumneavoastră sînteţi mulţumită de activitatea dînsului?
- Da. Şi vă vom trimite contractele pe care le-aţi cerut.

Citeste tot articolul