x close

Fii alături de noi!

HARTĂ ELECTORALĂ - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014

Accident aviatic în Cluj: Pilotul ADRIAN IOVAN A MURIT. După CINCI ore de căutări, răniţii au fost găsiţi de un pădurar

de S.T.   •   20 Ian 2014   •   23:08 Comenteaza

UPDATE- Adrian Iovan, care pilota avionul aterizat forţat, este persoana decedată în accidentul aviatic petrecut, luni după-amiază, în zona Petreasa, de la limita judeţelor Alba şi Cluj.

Pilotul Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor.

UPDATE
- Una dintre victimele accidentului aviatic de luni după-amiază, din Munţii Apuseni, a murit.

UPDATE 22.40
- O persoană grav rănită în accidentul de avion a fost coborâtă de către echipele ISU de la locul unde a avut loc aterizarea forţată la un drum unde sunt mai multe ambulanţe SMURD, iar un echipaj al SMURD Cluj face manevre de resuscitare.

Potrivit unor surse medicale, toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite în viaţă, două dintre acestea, respectiv pilotul Adrian Iovan şi o studentă, fiind în stare gravă.

UPDATE 21.20
- Răniţii accidentului aviatic au fost găsiţi de un pădurar. Acesta a reuşit să sune la 112, anunţând găsirea lor.

Prima echipă de salvatori a ajuns la deja la victime, urmând a se organiza transportul acestora la spital.


UPDATE 21.15
- Şeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuţ, care participă şi el la operaţiunea de căutare a victimelor, a declarat, la "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu" că în scurt timp echipele de salvare vor ajunge la locul accidentului.


UPDATE 20.40-
Doctorul Victor Zota, coordonator de transplant, a declarat, în direct la Antena 3, că iniţial pacienţii au fost politraumatizaţi cu fracturi multiple care nu le puneau în pericol viaţa, dar apoi, trecând timpul, a început să se instaleze şocul hipotermic.

"Ultima oară când am reuşit să iau legătura cu doctorul Zamfir mi s-a spus că doi dintre colegii noştri de acolo sunt deja inconştienţi, iar situaţia celorlaţi este extrem de gravă", a spus Victor Zota.

Potrivit lui Zota, medicul Radu Zamfir de la Fundeni şi încă o persoană mai puteau să se deplaseze.


UPDATE 19.45-
 În afară de echipele competente de prim ajutor, peste 200 de localnici voluntari sunt implicaţi în acţiunea de salvare a răniţilor.

Petruţă Felician, şef Ocolul Silvic Poiana Horea, a declarat, într-o intervenţie telefonică în emisiunea "La Ordinea Zilei", că în Pasul Ursoaia, acolo unde a fost localizat avionul, se bate pas cu pas fiecare metru pătrat.

"Sunt implicaţi momentan peste 200 de localnici voluntari", a spus Petruţă Felician, în direct, la Antena 3.


Primarul localităţii Beliş, Viorel Crainic, afirmă că în zonă semnalul telefonic este foarte slab. El a mai spus, de asemenea, că temperatura este în jur de 0 grade Celsius.

UPDATE 19.30-
 Florin Mihuţ, şef Salvamont Vlădeasa, a vorbit, în exclusivitate la Antena 3, despre intervenţia dificilă de căutare a răniţilor.

Toate cele şapte persoane aflate în avionul care a aterizat forţat sunt conştiente, însă au suferit fracturi şi răni, iar majoritatea nu se pot mişca.

"În zona unde se află victimele accidentului aviatic zăpada este până la brâu", a declarat Florin Mihuţ, care participă la operaţiunea de căutare a victimelor.


UPDATE 19.00-
 Primele echipe de salvare, respectiv salvamontişti din Beliş, au ajuns, luni seară, în zona unde se află avionul. Operaţiunea de căutare a victimelor durează de aproximativ trei ore.

UPDATE 18.40-
 Directorul Romatsa, Aleodor Frâncu, a declarat că echipele de intervenţie au coordonatele exacte ale locului unde a aterizat forţat avionul medical, însă zona este foarte greu accesibilă şi este foarte greu de ajuns la victime.

UPDATE 18.15
Echipele de intervenţie trimise unde a aterizat forţat avionul cu medici care zbura de la Bucureşti la Oradea nu pot găsi locul unde s-ar afla epava, care a fost localizată aproximativ într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri.

UPDATE 17.30
- Elicopterul de la SMURD Mureş trimis la locul unde a aterizat forţat avionul care zbura de la Bucureşti spre Oradea s-a retras din zona accidentului, din cauza ceţii.

Ştirea iniţială

Un accident aviatic s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Cluj. Avionul medical de tip BN2 a aterizat forţat, fiind pilotat de Adrian Iovan.

Aeronava aparţinea Şcolii Naţionale de Aviaţie şi transporta organe pentru Agenţia Naţională de Transplant. 

Şapte persoane se aflau la bord, dintre care doi piloţi, patru medici şi un student.

Toţi cei şapte pasageri sunt în viaţă, dar, potrivit unor surse medicale au răni foarte grave.

Prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, a declarat, la Antena 3, că unul dintre pasageri a sunat la 112 şi a anunţat accidentul aviatic.

Bărbatul a anunţat că avionul s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă şi că sunt persoane rănite.

Aeronava plecase, luni după-amiază, de la Bucureşti spre Oradea pentru o intervenţie de prelevare de organe.

Ministerul Apărării Naţionale a fost solicitat să sprijine cu elicoptere şi tehnică specială operaţiunea de căutare a aeronavei prăbuşite în judeţul Cluj şi pentru salvarea persoanelor aflate în avion.


Directorul medical al Spitalului Elias, Dana Safta, a vorbit, la Antena 3, despre starea răniţilor.








EUR EUR 4.4114 Up 4.4114
USD USD 3.4947 Up 3.4947
CHF CHF 3.6499 Up 3.6499
GBP GBP 5.6157 Up 5.6157
XAU XAU 135.5973 Up 135.5973
JPY JPY 3.2076 Up 3.2076
Meteo

Vremea cu Flavia Mihăşan 25/11/2014

Horoscop

Horoscopul zilei 25/11/2014

Curs Valutar

Percheziţii la casele de...

poza

Show

Kate Hudson recunoaşte: Muncesc mult pentru siluetă

Este mereu într-o formă maximă, iar Kate Hudson recunoaşte că munceşte mult ca să-şi menţină silueta.

25 Noi 2014  •  18:32

sati