Antena 3 CNN Actualitate Accident mortal în județul Arad

Accident mortal în județul Arad

Accident mortal în județul Arad
Sursa foto: foto: specialarad.ro
16 Iul 2015   •   21:36

Un accident mortal a avut loc, joi dimineaţa, pe drumul naţional DN 69, la intrarea în municipiul Arad. Un bărbat în vârstă de 70 de ani şi-a pierdut viaţa în urma acestui accident mortal, iar poliţiştii spun că e posibil ca acesta să fi adormit la volan sau să i se fi făcut rău, scrie voceatransilvaniei.ro. Şoferul unui autoturism care se deplasa dinspre comuna Şagu spre Arad, la intrarea într-un sens giratoriu, a sărit peste acesta, răsturnându-se în afara părţii carosabile. În urma accidentului, bărbatul a decedat, echipajul SMURD sosit la faţa locului neputând face altceva decât să constate decesul acestuia”, a declarat, potrivit Agerpres, inspector Lorena Pârvulescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.



×
Subiecte în articol: accident Arad
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close