Atenţie, se pierd arme! Un poliţist îşi scapă pistolul în timpul intervenţiei din Timişoara (VIDEO)
Un cameraman aflat la faţa locului îl ridică apoi de pe jos şi i-l înapoiază acestuia.
Incidentul s-a petrecut joi, când ultraşii croaţi s-au luat la bătaie cu cei timişoreni într-o piaţă din centrul oraşului, pe care au devastat-o.
În timpul luptelor, cel puţin zece oameni au fost răniţi, s-au spart sticle, s-au rupt mese şi s-a aruncat cu pumni şi picioare mai ceva ca în tribune. După câteva zeci de minute, bătaia a fost întreruptă de o intervenţie în forţă a poliţiştilor, dar spiritele au rămas încinse.
UN POLIŢIST ÎŞI SCAPĂ ARMA ÎN TIMPUL INTERVENŢIILOR DIN TIMIŞOARA
Aceasta nu este pentru prima dată când forţele de ordine fac asemenea gafe în timpul intervenţiilor. În urmă cu doi ani, în Piaţa Universităţii din Capitală, un SPP-ist din garda preşedintelui Traian Băsescu şi-a pierdut pistolul pe stradă, după ce a uitat să închidă portiera autoturismului în care se afla.
INCIDENT SIMILAR, ÎN 2007
Antena3.ro
-
Egiptul fierbe, cu o zi înainte de celebrarea unui an de la înlăturarea lui Mubarak
10 Feb, 23:23 | 0 comentarii -
Avramuţă, stegarul Pieţei Universităţii: Am ieşit în stradă mânat de dorinţa de adevăr
10 Feb, 23:13 | 0 comentarii -
Dunărea s-a transformat în teren de fotbal pentru câţiva tineri teribilişti
10 Feb, 22:59 | 0 comentarii -
GSP.roVIDEO Declaraţia lui Mircea Sandu a determinat 4 echipe să-şi prelungească şederea în Antalya
-
Hidrologii avertizează că urmează o primăvară marcată de inundaţii masive
10 Feb, 22:30 | 0 comentarii -
CUTREMURĂTOR! Oameni îngropaţi de vii în nămeţi de peste şase metri
10 Feb, 22:05 | 0 comentarii
-
ce usor e sa comentezi tu marele ziarist de doi bani platit de Motanu` Felix , desi habar nu ai ce vorbesti....
-
e politist mai papagalilor
-
e omul lu Nica dacuma ncolo no sa se mai intimple -huuuu base
-
si totusi...nu e jandarm cel care si-a pierdut pistolul. puneti pe pause cand il primeste
-
Ce contează ce e? Polițist sau jandarm...nu e vina lui că tocurile rapide din dotare nu-s bune de nimic, sare amra din ele când fugi.
Și oricum, se poate ÎNTÂMPLA, așa cum ziariștii se bâlbâie, greșesc, dezinformează, nu dau drept la replica, se pricep la comentat ORICE, deși nici măcar meseria lor ușoară și bănoasă nu știu să și-o facă.
Rușine presei de scandal, adică întregii prese, fiindcă presă normală nu mai există.
Și cel care s-a împiedicat de câine văd că e "pus la zid" ca să folosesc un clișeu al celor care iau bani degeaba.Bă, voi v-ați împiedicat vreodată?
De faptul că intervenția a fost în final un succes nu zice nimeni nimic.
Rușine
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

in teatre de operatii te trimit aia acasa instantaneu. daca esti stupid si nupoti avea grija de o arma, inseamna ca nu ai ce cauta acolo. puteai sa tragi dupa cai verzi si nu se supara nimeni daca o faceai constient insa daca uitai arma sau echipamentul sau daca trageai un foc accidental, pana seara erai la avion. standards of procedures baby!