Bucăţi din trupul devorat de animale al unui nou-născut, descoperite în curtea unei fabrici din Bacău (VIDEO)
Bucăţile din trupul copilului au fost descoperite de doi paznici, care îşi făceau rondul în curtea fabricii. Oamenii au anunţat imediat autorităţile, iar printre primii sosiţi la faţa locului au fost cei de la ambulanţă. Martorii susţin că, trupul copilului părea mâncat parţial de animale, cel mai probabil câini sau şobolani, la faţa locului fiind găsite doar capul, toracele şi, la câţiva metri distanţă, un picior, precizează Mediafax.
Necropsia va stabili dacă bebeluşul era mort sau viu când a fost abandonat. "În prezent se fac verificări pentru identificarea mamei şi aşteptăm raportul medico-legal pentru a afla dacă era un fetus sau un copil'', a declarat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
În apropierea locului în care a fost descoperit copilul, s-a găsit şi un cărucior abandonat. Anchetatorii spun însă că e puţin probabil ca acesta să aibă legătură cu cazul.
Antena3.ro
-
Vezi aici ce avere are premierul Ungureanu
10 Feb, 09:28 | 0 comentarii -
Sunt români, sunt în România, dar nu au acces la educaţie în limba română. Situaţie incredibilă în Sfântu Gheorghe
10 Feb, 07:45 | 0 comentarii -
Îngropaţi în maldăre de zăpadă şi orbiţi de întuneric. Trăiesc fără curent de o săptămână
10 Feb, 07:33 | 0 comentarii -
GSP.ro10 concluzii în alb şi negru » Cum arată Steaua cu şase zile înaintea meciului cu Twente
-
Ger, ger şi iar GER. Încă un weekend în care o să dârdâim. Vedeţi prognoza meteo
10 Feb, 07:24 | 0 comentarii -
Guvernul Ungureanu nu i-a impresionat pe români. Pentru a 28-a zi oamenii au ieşit în stradă: "Ungureanu, bu-hu-hu ia Guvernul şi te du!"
10 Feb, 06:11 | 0 comentarii
-
am observat ca 80% din stirile negative cu crime omoruri si alte nenorociri provin din moldova....incep sa cred ca ala e taram blestemat
-
alexei , moldova e regiunea unde sunt cele mai multe manastiri si biserici, asa ca imagineazati de ce se intampla atatea omoruri, violuri, batai, etc.
-
ai putea sa incepi sa gândesti -> cauza-efet.
cauza, saracia cea mai mare - efectul, iresponsabilitate nemasurata. -
O fabrica din Bacau ajunsa in ruine, Sunt multe fabrici in Romania abandonate si lasate sa moara precum acel copil. Toate aceste fabrici in care au lucrat mii si sute de mii de romani au fost inchise iar oamenii au ramas fara locuri de minca. In diferite orase in care sunt astfel de ruine se intampla multe tragedii si nenorociri. Crime, violuri, accidente etc. Am vazut la Tv. cum un cetatean a cazut intr-o structura de fier beton, la circul foamei undeva pe lujerului in Bucuresti. Barele de fier beton i-au strapuns trupul si omul a murit. Aceste ruine ale industriei din Romania sunt rezultatul incompetentei si nepasarii, conducatorilor pe care i-am avut. Din ce motiv nimeni nu se ocupa si nu se iau masuri ca aceste ramasite ale industriei care a fost pusa la pamant mai ales pe vremea lui Iliescu sa fie demolate si in locul lor sa se amenajze spatii verzi. Ati vazut si Dv. ca aceste incinte sunt pline de gunoaie fiind in acelasi timp si o sursa de infectie, nu numai un loc pe unde-si fac veacul boschetarii si alte categorii de indivizi de la periferia societatii. Si acest aspect al "dezvoltarii" Romaniei dupa parerea mea se datoreaza politici falimentare a partidului stat, PSD (FSN, PDSR) care ne-a dus pe drumul perzaniei, dar care in continuare vrea puterea si vrea sa conduca Romania.
-
Am uitat sa precizez ca numai PDL si Traian Basescu mai pot sa scoata tara din acest dezastru in care se afla, dar pentru asta TB are nevoie de inca un mandat de 5 ani, asa ca votati TB.
-
NENOROCIT JALNIC, calci pe cadavre si tu si Cel ce te-a platit ca sa intoxici totul.
iq AI?!!!!
RUSINE!
transmite-i si lui!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

IQ _max nu stiu cine esti ,dar esti inteligent si cred sti mult mai multe decit arati imi place cum felul in care gindesti dar nimeni nu mai poate face nimic rominiei ptr ca e la pamint iar cei care au ramas acasa nu sunt uniti nu satiu ce vor nu au o cauza CARACATIA PARVENITA si-a intins tentaculele controleaza totul inclusiv tv si presa