"Căpşunarii" au oprit robinetul cu euro, din cauza crizei
În ultimii ani, în Popricani, judeţul Iaşi, au început să se ridice zeci de case. De câteva luni, totul a îngheţat. Fundaţii goale, case neterminate. Nu mai sunt bani. Feciorii satului, plecaţi prin străinătăţuri, au dat de greu.
Elena Butnaru are trei băieţi. Toţi plecaţi la muncă în Italia. Cu copii cu tot. Unul dintre băieţi s-a apucat să-şi ridice o casă şi n-a mai terminat-o.
Cei trei băieţi ai Elenei lucrează în construcţii - sector care s-a prăbuşit în toată Europa şi a luat cu el şi salariile de peste o mie de euro. Străzile din Popricani sunt goale. Oamenii stau pe la poartă sau în bătătură. La fel face şi Veronica Burlacu. Are trei fete plecate la muncă. Tot în Italia.
?Acum 2 ani aveau 1.000, 1.000 şi ceva de euro pe lună. Acuma, până la 800, şi mai puţin. Ei mai fac şi ore suplimentare ca să mai poată câştiga un ban ca să poată să facă ceva?, spune Veronica Burlacu.
120 de milioane de euro au trimis căpşunarii în ţară, în iulie. Anul trecut erau 500 de milioane - de patru ori mai mult, potrivit datelor BNR. Din Popricani - Iaşi, până în Bobohalma - Mureş, se simte criza din Italia sau Spania.
În 2007, România s-a situat pe primul loc în Europa şi pe 10 în lume în ceea ce priveşte sumele trimise acasă de cei plecaţi la muncă în străinătate. Anul trecut, căpşunarii au trimis în ţară peste 6 miliarde de euro.
Observator
-
Ger de îngheaţă...cristalele lichide. La astfel de temperaturi până şi telefonul îţi paralizează
09 Feb, 23:36 | 0 comentarii -
România zace sub nămeţi în timp ce, la Bucureşti, OFICIAL situaţia e sub control
09 Feb, 22:55 | 0 comentarii -
Ţeapă marca ANL: Mucegai, tevi ieşite din pereţi şi materiale de construcţii abandonate în mijlocul apartamentelor
09 Feb, 22:36 | 0 comentarii -
GSP.ro10 concluzii în alb şi negru » Cum arată Steaua cu şase zile înaintea meciului cu Twente
-
Viscolul şi ninsoarea i-a lăsat în beznă: Sute de oameni suferă de pe urma lipsei de energie electrică
09 Feb, 21:30 | 0 comentarii -
Privilegii ministeriale: Drum deszăpezit doar până-n poarta casei lui Nazare, la Focşani
09 Feb, 20:49 | 1 comentarii
-
Vai cat ma enerveaza termenul asta de 'capsunari'
Uni mai lucram si in publicitate si in domeniul calculatoarelor,service..banci... -
Asa zisii "capsunari" (titulatura inventata tot din rautatea si invidia romanului) nu mai trimit asa de multi bani acasa de mai mult de doi trei ani. Motivul principal este faptul ca si-au inteimeiat un loc acolo unde sint deja rezidenti. Ba mai mult, sint situatii in care si-au luat si familiile acolo. Poate e si din cauza crizei, dar cu siguranta s-au saturat sa pompeze bani in Romania.
-
@ag Mai onanie vad ca esti ori pros ori idiot de nu intelegi nimic. Dar de vina nu esti tu, ci mata care te-a kkakat!
-
@ag FRATE DAR PROST MAI ESTI!!! inainte de a face vreun comment mai documenteazate sa vezi si tu ce au facut alte tari inainte. si daca tot esti prost trebuie sa-ti explic : nu criza e problema acolo ci supararea "capsunarilor" care refuza sa mai faca ceva la romanica si isi cumpara case acolo pt ca sunt mai ieftine.sa ca mai casca gura pe net sa vezi diferenta de preturi.
-
Asa este Capsunaru,acea expresie a lui J.F.Kennedy celebra si adevarata:
What can you duet for your country,and what your contry can duet for you??? -
Cat de lipsit de inima si creier poti fi ca sa-i faci pe oamenii astia care muncesc din greu in. speranta unei vieti mai bune, capsunari?
-
Sunt total de acord cu comentatorul de mai jos. Termenul de "căpșunari" mi se pare peiorativ pe nedrept ba chiar profund insultător pentru milioanele de oameni care muncesc din greu în străinătate cu speranța de a ridica din mocirlă Romania prin fondurile pe care le trimit acasă. Dar ce să le ceri jurnaliștilor, acestor paraziți care-și câștigă existența prin denigrări, senzaționalism și mizerie morală?
-
În 2007, România s-a situat pe primul loc în Europa și pe 10 în lume în ceea ce privește sumele trimise acasă de cei plecați la muncă în străinătate. Anul trecut, căpșunarii au trimis în țară peste 6 miliarde de euro.
SI ROMANIA CE-A FACUT PT "CAPSUNARI"???!!!! -
Nu mai trimite-ti nimic,sa nu mai aibe HOTII de la COTROCENI si de PALATUL VICTORIA ce FURA! Basescu,Boc,Geoana,Tariceanu,etc,etc HOTII NATIUNII! HUOOOOOOOOOOOOOOO!
-
Marian Bătăiosu, candidat independent la Președinția României bataiosu.wordpress.com
Frați români,
A venit vremea să răsturnăm mafia politico-economică care conduce România de 20 de ani.
Clasa politică actuală, cu excepțiile de rigoare, a dus țara din rău, în mai rău. Cei care ne conduc au vândut România și poporul român pentru interesele lor și ale stăpânilor lor. La două decenii de la revoluția confiscată din decembrie 1989, România e o țară depopulată, poluată, defrișată, deșertificată, coruptă, vândută, furată, dezbinată, cu oameni îmbolnaviți, sărăciți, deznadajduiți, dezorientați, alienați.
Actuala clasă politică s-a dovedit incapabilă să conducă România spre progresul material și spiritual mult dorit și așteptat. Ne-au promis marea cu sarea, și ne-am ales cu praful de pe tobă. Ne-au promis că odată cu intrarea în UE, România va prospera, dar noi contribuim la bugetul Uniunii mai mult decât primim din fondurile europene. Ne-au promis că România nu va fi afectată de criza economică globală, dar au îndatorat poporul român cu 20 de miliarde de euro. Ne-au promis că integrarea în NATO ne va proteja de inamici, dar forțe străine interne și externe complotează pentru dezmembrarea României.
Atrag atenția românilor că marile puteri se pregătesc pentru un nou război mondial, iar temerea mea e că poporul român va avea enorm de suferit datorită iresponsabilității politicienilor noștri care vor angrena România într-un conflict care nu e al ei. Țarii noastre i-ar fi fost mult mai bine dacă rămânea neutră, în afara oricărei alianțe politico-militare.
Poporul român are toate calitățile pentru a ajunge în fruntea lumii, dar i-a lipsit conducătorul vizionar, drept, cinstit, ferm, curajos și credincios pentru a nu se mulțumi doar cu frimiturile aruncate de la mesele altora.
Acum e vremea schimbării. Acum, ori niciodată!
Marian Bătăiosu, candidat independent la Președinția României -
MIHAI BATAIOSU! Un alt FLAMAND care vrea sa se imbogateasca pe spatele amaratilor de romani! Tu DE CATI BANI AI NEVOIE CA SA TE REALIZEZI?
-
@capsunaru. banii au fost trimisi la familiile lor,ce-ai vrea sa-ti faca romania ? ai dat la cineva banii castigati de tine ? daca da, sa-ti dea ala.
-
pt. Capsunaru ; intr-adevar nemernicii astia n-au facut nimic pentru noi, mai mult de atat cand nu vor mai avea ce bani sa toace vor incepe sa impoziteze(citeste sa fure) la greu banii capsunarilor , asa ca dragi capsunari nu mai trimiteti bani in tara ca ramaneti fara ei.
-
banii vostri se duc tot la boiari,sub forma de taxe.daca nu ati mai trimite deloc,atunci s-ar vedea starea reala a economiei.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Sa ne fereasca ISUS poporul Roman si sa ne rugam ZI si NOAPTE sa ne trimita acolo unde ne putem cistiga un banut cinstit pentru a da un ajutor batrinilor si copiilor .care traiesc cu speranta zi de zi ca va sosi clipa in tara noastra sa poata sta la masa toata familia (copii ,parinti ,bunici,frati si surori )