Clanul Mondialu', 37 dosare la activ. Mircea Băsescu: În secunda doi am fost de acord să-i botez nepoata
La începutul anului 2005, Anghel Sandu, cunoscut în lumea interlopă sub numele de Bercea Mondialu', a fost cercetat pentru evaziune fiscală. Doi ani mai târziu, interlopul a fost acuzat de dare de mită după ce i-a oferit un laptop fostului primaru din Drăgăneşti, pentru ca acesta să treacă cu vederea lipsa unor autorizaţii.
Ambii au beneficiat de neînceperea urmăririi penale. În 2008, pe numele lui Bercea Mondialu' s-a întocmit un dosar penal pentru spălare de bani. După închiderea cazului, procurorii au descis pe numele lui dosare pentru înşelăciune şi rambursări ilegale de TVA.
Şi acestea au rămas fără nicio urmare. A urmat un dosar pentru înşelăciune şi fals în acte sub semnătură privată, după ce a vândut o firmă aflată în insolvenţă, scrie Evenimentul Zilei.
Iar lista infracţiunilor nu se încheie aici. Membrii familiei Anghel au mai fost cercetaţi de tentative de omor, mai multe violuri, furturi, distrugeri, loviri, tâlhării sau vătămări corporale.
Fratele preşedintelui susţine că a intrat în contact cu Bercea Mondialu' cu opt zile înainte de a-i boteza nepoata. Acesta a venit la firma lui Mircea Băsescu, împreună cu un om de afaceri. La finalul discuţiei dintre cei trei, Bercea Mondialu' i-a propus lui Mircea Băsescu să îi boteze nepoata. Luat prin surprindere, Mircea Băsescu a acceptat deoarece crede că este un gest creştinesc.
"Glumind, aş spune că Bercea Mondialu' m-a păcălit puţin. Cred că a fost doar noroc pentru că m-a întrebat şi în secunda doi am fost de acord. Mi-a zis că durează puţin, că o să fie ceva restrâns, da' uite că până la urmă tot a ieşit scandal", a declarat Mircea Băsescu pentru ziarul Ring.
Bercea Mondialu' nu este la primul contact cu familia prezidenţială. În septembrie 2009, Traian Băsescu şi soţia sa au participat la un festival al rromilor unde au dansat alături de Bercea Mondialu'.
Antena 3
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roVIDEO MR. KO FĂCUT KO! » Lucian Bute a pierdut centura IBF după numai CINCI runde cu Froch
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
Sa intelegem de fapt ca distinsul frate prezidential are de fapt afaceri cu Bercea Mondialul. Si in timp ce puneau la cate ceva afaceri si bateau palma pentru ele s-au inteles sa puna si de un botez. Probabil un fel de rasplata pentru inv=cheierea unei afaceri pe care si-o dorea Baselu II! Sa Traiasca Bine! ca l-a luat gura pe dinainte iarasi si a recunoscut indirect ca are afaceri cu astfel e preacinstite personaje!
-
Care tigan care este `om de afaceri plateste tva sau impozit in Romania sau in alta tara ? Nici unul .Nu respecta legiile majoritatii oriunde traiesc .Au gura mare ca sunt discrimaniti Cer sa fie ajutati pentru ca au multi copii ,si in general sunt asistati pentru ca nici unul nu munceste .Ei au fost declarati popor nomad de Alexandru Ioan Cuza deci apatrizi .De ce dracu se dau romani ?
-
De mai multa vreme, un amic din Constanta imi spune ca familia Basescu ar fi de etnie roma. L-am corectat spunand ca doar se comporta tiganeste ( .........) Privind la familia prezidentiala cu atentie sporita intradevar descoperi anumite trasaturi specifice etniei rr..., dar asta nu e motiv de panica ,tinand cont ca romanii sunt iertatori: si ce daca ne mai conduce o gasca de romi, doar nu e prima! Totusi au si romii acces la educatie , iar unii se comporta extraordinar de elegant, nu-si ascund etnia si nu se compoarta tiganeste!
-
Dar ca sa ne slobozim in gura lui Udrea e un gest crestinesc ?
-
Europa are o problema cu tiganii, si se pare ca se rezolva. Vor avea tara lor, condusa de ei, cu legile facute de ei. Cel putin mie asa mi se pare ca va deveni Romania.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






VAI NOUA!!!!!!!!!!
Familia prezidentiala confirma imaginea pe care o avem in afara : "o tara de tigani mafioti"