Compania Naţională a Huilei, introdusă ca parte civilă în procesul privind exploziile de la Mina Petrila
Compania Naţională a Huilei trebuie să răspundă pentru tragedia de la Petrila, alături de cei trei directori ai exploatării, inculpaţi deja în dosar, sub acuzaţia de ucidere şi vătămare corporală din culpă. CNH a fost introdusă ca parte civilă în procesul privind exploziile din 2008 de la Mina Petrila, în urma cărora 13 mineri au murit şi alţi 15 au fost răniţi.
Cererea privind introducerea Companiei Naţionale a Huilei ca parte responsabilă în dosar a fost depusă de avocatul unuia dintre inculpaţi.
Dan Ştefan Ungur şi Aurelian Necula, doi dintre cei trei foşti directori ai Exploatării miniere de la Petrila, inculpaţi în dosar, au fost prezenţi la şedinţă. Cel de-al treilea acuzat, Gheorghe Roşu, nu s-a prezentat la termen, motiv pentru care şedinţa a fost suspendată.
În sală s-au aflat rudele minerilor morţi sau răniţi în explozii, care cer daune morale de aproape 600.000 de euro.
Trei foşti directori ai Minei Petrila au fost trimişi în judecată pentru cele două explozii din noiembrie 2008, în urma cărora 13 mineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 15 au fost răniţi. Procurorii îi acuză de ucidere, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor de protecţia muncii. Celor trei foşti directori li se reproşează că ar fi folosit metode de lucru neadecvate, care au creat condiţiile pentru producerea exploziilor.
Antena 3
-
Petre Roman a fost audiat în dosarul Sterling
06 Oct, 19:09 | 16 comentarii
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roVIDEO MR. KO FĂCUT KO! » Lucian Bute a pierdut centura IBF după numai CINCI runde cu Froch
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





