Un abuz sau o glumă sinistră. Aceasta este părerea patronului OTV, Dan Diaconescu, despre percheziţiile de luni de la sediul televiziunii sale şi de la reşedinţa sa.
?Sunt mort de curiozitate să văd ce îmi vor spune domnii procurori? a spus Diaconescu, la puţin timp după ce a revenit în ţară. El a precizat că, pe lângă reşedinţa sa şi sediul postului de televiziune, au mai fost percheziţionate două alte sedii, unul care este sediul social al OTV şi un altul care a servit drept sediu social şi este în prezent în construcţie. Procurorii au ridicat de la sediul OTV o casetă video şi situaţia contabilă pe ultimele trei luni.
Potrivit lui Diaconescu, precheziţiile reprezintă un abuz juridic, întrucât, în acte, el este un simpul realizator la OTV.
?Juridic vorbind nu am nicio legătură cu postul. Nu am mai semnat niciun fel de acte din 2002, nu am decât calitatea de realizator de emisiune. Nu înţeleg de ce puteam fi acuzat?
Referitor la dosarul în care este cercetat realizatorul TV Doru Pârv, Diaconescu afirmă că a fost chemat în luna ianuarie de procurorii DNA, în calitate de ?martor consultant?.
Intrarea în politică, un posibil motiv?
Un alt motiv pentru care Diaconescu crede că a sâtrnit ?furia? regimului ar fi că a făcut un anunţ la postul său de televiziune privind posibila sa intrarea în politică.
?Miercuri seară am anunţat pe OTV că am strâns un milion de semnături pentru legea Cojocaru OTV, şi că dacă nu sunt luate în seamă o să înfiinţez un partid şi o să candidez la preşedinţie? a spus realizatorul TV, adăugând că, în aceste condiţii, ia în serios această posibilitate.
Au căutat-o pe Elodia
Mai în glumă, mai în serios, Diaconescu a afirmat şi că, iniţial, s-a crezut că cei peste 20 de mascaţi care au fost luni la el acasă o căutau pe Elodia. El spune că nu este prima oară când procurorii leagă numele său de cazul avocatei dispărute, despre care s-a ajuns inclusiv să se spună că el a inventat-o.
Antena3.ro
Dan Diaconescu, despre percheziţii: "M-a pus naiba să anunţ că intru în politică" (VIDEO)
-
Dan Diaconescu a fost audiat din nou la DNA joi
15 Iul, 10:40 | 9 comentarii
-
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii -
Primăria, operatorii de salubrizare şi ApaNova susţin că sunt pregătiţi să intervină, dacă este nevoie
26 Mai, 19:18 | 0 comentarii -
O urnă cu cenuşă umană a fost găsită la Corund. Se bănuieşte că ar fi cenuşa poetului Jozsef Nyiro
26 Mai, 18:24 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Mesaj la pelerinajul maghiarilor de pe Şumuleul Mic: Nu criza să îi sperie pe oameni, ci lipsa de credinţă
26 Mai, 18:03 | 0 comentarii -
Un bărbat a fost rănit la o demonstraţie militară. Omului i-a explodat un proiectil artizanal în mână
26 Mai, 15:25 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





