Antena 3 CNN Actualitate Dan Diaconescu, cercetat în libertate. Instanţa i-a interzis să vorbească la OTV despre caz

Dan Diaconescu, cercetat în libertate. Instanţa i-a interzis să vorbească la OTV despre caz

Dan Diaconescu, cercetat în libertate. Instanţa i-a interzis să vorbească la OTV despre caz
25 Iun 2010   •   20:08

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis vineri contestaţia depusă de Dan Diaconescu. El va fi cercetat în libertate dar are interdicţia de a părăsi ţara, iar instanţa i-a interzis să vorbească la postul OTV despre cazul în care este cercetat de către procurorii anticorupţie. Dacă nu va respecta condiţiile Instanţei, el ar putea fi arestat din nou. Doru Pârv în schimb, rămâne încarcerat, el urmând a fi cercetat în stare de arest preventiv.Dan Diaconescu nu are voie să se întâlnească cu primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ sau cu vreunul dintre martorii din acest dosar.

Dan Diaconescu şi Doru Pârv sunt acuzaţi de şantaj, complicitate la şantaj şi ameninţare. Ei au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile în dimineaţa zilei de 23 iunie.

Patronul OTV este acuzat că l-a ameninţat pe primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, atât direct, cât şi prin intermediul lui Dorel Pârv, realizator la acelaşi post de televiziune, să îi dea 200.000 de euro pentru a nu dezvălui "opiniei publice fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana respectivă, cum ar fi deţinerea unei importante averi nejustificate sau efectuarea de tranzacţii imobiliare ilicite".

Cei doi au anunţat că vor contesta decizia de arestare preventivă, încă de la pronunţarea acesteia.

Foto: Agerpres

Antena3.ro

 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close