Dinescu, în conflict cu ADS: S-a folosit metoda aruncatului pacientului din Salvare (VIDEO)
"La data prezentei, în baza contractului de concesiune nr. 16/2004, concesionarul înregistrează un debit în valoare de 23.309,44 lei, din care redevenţă neachitată 22.542,98 lei reprezentând termenul scadent din 15.01.2010 şi penalităţi de întârziere la plata redevenţei în sumă de 766,46 lei, calculate până la 18.02.2010. În ceea ce priveşte realizarea investiţiilor asumate prin contract, concesionarul nu a făcut dovada realizării acestora. Din acest motiv s-a ajuns la calcularea penalităţilor în valoare de 21.778,39 lei, din care a fost achitată suma de 17.633,01 lei", se arată într-o notă a ADS privind modul de derulare a contractelor încheiate de instituţie cu Mircea Dinescu.
Invitat la emisiunea "News Magazine", difuzată la Antena 3, Mircea Dinescu a declarat că i s-a părut ciudată întreaga poveste şi că s-a folosit metoda "aruncatului pacientului din maşina Salvării". "Dacă te ocupi de agricultură, vin ăştia şi îţi dau în cap", a spus acesta.
Mircea Dinescu acuză ADS că nu se implică în ajutorarea fermierilor, dând exemplu un teren pe care îl deţine pe malul Dunării şi care acum este inundat. În plus, Dinescu susţine că decizia a fost luată la comandă politică.
"Nu vi se pare ciudat că după chestia aia cu CNSAS sunt luat şi pe agricultură? Eu credeam că Solomon (n.r. primarul Craiovei) a glumit că trebuie să plec în Bulgaria. (...) Din toţi agricultorii români, m-aţi găsit pe mine. Ştiţi bine că e dezastru în agricultură", a spus Dinescu.
DINESCU, DESPRE DECIZIA ADS
În replică, preşedintele ADS, Nicolae Giugea, susţine că s-au reziliat circa 16 contracte şi că mai sunt în analiză alte 60. Motivele rezilierilor diferă de la caz la caz, mai spune Giugea.
"Dacă dumneavoastră credeţi că, din 998 de contracte derulate la nivelul anului 2009, am stat să mă ocup special de două contracte, vă înşelaţi. (...) Mircea Dinescu a fost notificat în octombrie că nu a plătit. Ce era să fac, să pun eu gaj?", a declarat Nicolae Giugea.
Mircea Dinescu a fost acuzat de incompatibilitate la începutul lunii februarie. Într-un comunicat de presă, ANI susţinea că Dinescu deţine simultan atât calitatea de membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), cât şi pe cea de administrator la două societăţi comerciale. Săptămâna trecută, Agenţia Naţională de Integritate a cerut Parlamentului demiterea lui Mircea Dinescu din funcţia de membru al CNSAS, după ce actul prin care s-a constatat incompatibilitatea lui a rămas definitiv prin necontestare.
Vedeţi înregistrările emisiunii News Magazine
Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3
Antena3.ro
-
Egiptul fierbe, cu o zi înainte de celebrarea unui an de la înlăturarea lui Mubarak
10 Feb, 23:23 | 0 comentarii -
Avramuţă, stegarul Pieţei Universităţii: Am ieşit în stradă mânat de dorinţa de adevăr
10 Feb, 23:13 | 1 comentarii -
Dunărea s-a transformat în teren de fotbal pentru câţiva tineri teribilişti
10 Feb, 22:59 | 0 comentarii -
GSP.roVIDEO Declaraţia lui Mircea Sandu a determinat 4 echipe să-şi prelungească şederea în Antalya
-
Hidrologii avertizează că urmează o primăvară marcată de inundaţii masive
10 Feb, 22:30 | 0 comentarii -
CUTREMURĂTOR! Oameni îngropaţi de vii în nămeţi de peste şase metri
10 Feb, 22:05 | 0 comentarii
-
a crezut ca treaba va merge, ca o sa-l mai amane cu darile... plateste-ti datoriile contractuale si nu te mai victimiza atat! cand legea este aplicata si la cate un smecher se cheama abuz! pt un muritor de rand nu mai sarea presa in aparare...
-
600 de hectare!?, iti vine rau sa vezi ce drepturi au unii in aceasta tara, si-si permit sa bata campii prin media...
la munca domnule Dinescu, si lasa pamantul acestei tari pace pe mana oamenilor ce respecta pamantul... in care vor intra ca si duneavoastra de altfel... -
TEZAURUL ROMANIEI, NEGOCIAT DE UN TERORIST SIRIAN SI UNUL GREC, CU MOSCOVA, LA CEREREA LUI ILIESCU SI NASTASE:
http://www.exploziv-news.ro/ -
Dumnezeu a dat Dumnezeiu a luat Ce sa faca Dinescu cu 600 ha ca tot nu-i munceste ?
-
Acum i s-a intimplat lui Dinescu, miine oricine e impotriva PD sau are alta simpatie politica ori alta opinie va merge la racoare. Eu cred ca nu e de glumit cu acest regim securisto-comunist si ar trebui sa avem temeri. Oricum, raul a fost facut anul trecut cind s-a votat masiv cu acest partid. Atunci si-au mai facut si ei treaba furind cu nerusinare, acum continua sa ia oameni de la celelalte partide pina au majoritate sa modifice Constitutia dupa bunul lor plac. Cei ce au votat PD la ultimele alegeri parlamentare ar trebui sa regrete profund.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Obraznicul asta de Dinescu tine mortis sa ne convinga ca legile in vigoare,atat in cazul incompatibilitatii CNSAS,cat si in cazul platii concesiunii terenului agricol,ar trebui aplicate oricui in afara de augusta sa persoana.Bine i-a facut Basescu cand l-a trimis pe impertinent la plimbare!