Doi poliţişti şi un jandarm, snopiţi în bătaie de un scandalagiu (VIDEO)
Oamenii legii au încercat să-l ducă pe bărbat la secţie, însă omul a început să lovească în stânga şi în dreapta până i-a doborât pe poliţişti la pământ. A fost nevoie de încă o patrulă pentru ca scandalagiul să fie condus la secţie.
Acum, bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru ultraj.
Poliţiştii au fost chemaţi de soţia scandalagiului. Omul a acceptat iniţial să meargă la secţie pentru a da o declaraţie, dar s-a răzgândit după câteva minute şi a început să lovească. Din pumnii bărbatului, oamenii legii au ajuns direct la spital.
O a doua patrulă de poliţie a reuşit să-l imobilizaze pe agresor şi l-a dus la Parchet. Bărbatului i s-a intocmit dosar penal pentru ultraj.
Vecinii agresorului susţin că acesta face deseori scandal şi se tem de el. Au auzit gălăgie pe scară dar nu au avut curajul să iasă.
Deşi a bătut doi poliţişti şi un jandarm, judecătorii au dispus cercetarea în stare de libertate a bărbatului. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă cel puţin trei ani de închisoare.
Antena 3
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roVIDEO MR. KO FĂCUT KO! » Lucian Bute a pierdut centura IBF după numai CINCI runde cu Froch
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
băi desteptule ce legi au americani si ce legi avem noi
-
tu ce faceai o rupeai la fuga mai viteazule,și apropo ce dizloci ce faci muti munti s-au mutii trupe s-au rupi maini
-
3 politisti KO!!!Rasul curului am ajuns in lume! Politisti in Austria sunt toti peste 1,80 bine facuti si antrenati,au sprey paralizant,sau paralizant cu curent,si face si uz de arma daca alceva nu ajuta! De acceia in romania smecherii au curajul sa faca figuri de astea!
-
ce legi anapoda, dupa asa scandal sa il cercetezi in libertate...si o alta nelamurire pina cind vor purta politisti pistoale doar sa le traga in jos cureaua de lapantaloni?in SUA de ex. la asemenea interventii nu numai ca vi o droaie de echipaje dar cind se apropie de tine are mina pe pistol si nu ezita sal foloseasca.te inpusca daca nu vrei sa opresi dar sa mai si lovesti vre unu ca mare noroc trebuie sa ai sa scapi cu viata.
-
Cei trei au dat dovada de lipsa de profesionalism. Cel putin unul dintre ei trebuia sa foloseasca armamentul din dotare. Pentru ca nu l-au folosit, s-au ales cu maini rupte. Data viitoare cred vor sti cum sa actioneze.
-
nca o dovada ca mananca degeaba banii bugetului. Oare ei nu au vazut politistii americani ? Macar in filme.
-
:))))))))))))))) si au decis cercetarea lui in sstare de libertate. Deacum inainte sa se duca judecatorii sai slate daca tot ii lasa in libertate. Pe zi ce trece imi dau seama din ce in ce mai mult in ce cocina traim. Si este numai vina noastra, ca am lasat prostii si idiotii sa ne conduca. Pe cand pedeapsa cu moartea si la noi?? Ca altfel...........
-
stie cineva ce ar fi patit tipul daca facea asta in america? va spun eu: politistul scotea pistolul si daca individul nu se supunea ar fi fost impuscat, politistul fiind in legitima aparare.... fratilor, e de rau, trebuie sa facem rost de alt stat deoarece acesta e de mamaliga si in curind nu va mai exista autoritate..... pina atunci i-as da afara din politie si jandarmerie pe cei care au fost batuti.....
-
o fi pui de buce lee
-
Nu. oamenii legii nu sint vinovati. Ei nu sint aparati de nici o lege. Toate legile in acest sens sint cre.tine ca cine le-a creat si votat. E drept ca ar trebui sa se duca judecatorii la asemenea interventii sau macar sa insoteasca pe politisti si jandarmi. Sa vada cu ochii lor realitatea. Nu avem legi si gata. Cine le voteaza cred ca le e frica sa nu se intoarca si impotriva lor.
-
Asa e. Aveti dreptate. N-o sa pateasca nimic ala. Cel mult o amenda. Fac pariu.
Nu da Domnu sa bata si pe cineva din familia judecatoarei. Atunci o sa simta si vita aia ce inseamna sa aperi oamnii si sa te uiti cum infractorii scapa. -
Chuck Norris...ce mai... :D
-
Va scriu din Canada, dar aici daca se intampla asa ceva, era de mult impuscat..Aici politistii nu glumesc, pun catusele urgent, nici nu discuta cu tine. Chiar si amenzile se dau fara ca soferul sa coboare din masina. Nici nu se discuta cu tine, fara sansa de spaga, targuiala sau smecherie. E de rau in Romania......Vai de tara asta !!!!
-
folositi armamentul din dotare !
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






de ce nu lati impuscat mai mototolilor ,,,,,,gindaceilr ,,,e criza mare ""? nu aveti gloante ? ori aveti personalitate ( FARA ) ,,,DE CE VA MAI PLATIM MAI FRUMOSILOR ,,?? LEGUME PUTREDE CE SUNTETI VOI ,,,