vezi articolul in HTML5
Totul a început în anii 80, când muzica şi curentul punk au dezvoltat mai multe subdiviziuni, printre care şi hardcore punk, de unde a plecat şi ?emo?. Prima trupă catalogată drept emo pare a fi Rites of Spring, fondată în primăvara anului 1984: pe ruinele punk hardcore, vocalistul Guy Picciotto pune o amprentă puternic emoţională, cu versuri mai melodice, introspective, cu tendinţe depresive, păstrând totuşi furia punk. Sigur, o singură trupă nu poate fi făcută responsabilă pentru ceea ce sunt astăzi emo.
Vara anului 1985 este cunoscută ca ?o vară a revoluţiei?: un nou val de ?punk-rock-tempo? devine cunoscut prin trupe ca Three, Gray Matter, Soulside, Ignition, Marginal Man, Fire Party, Rain, Shudder to Think, etc. Trupa Embrace, cu al său vocal Ian MacKaye, promovează versuri cu încărcătură puternic emoţională şi frământări interioare pe fondul chitării cu influenţe pop. În timp, aceste trupe au devenit reprezentative pentru aşa zisul ?sunet Washington DC clasic?. Ironic, unii i-au spus ?emo?, prescurtând ?emotional?, iar termenul a fost folosit serios pentru prima dată într-un interviu acordat de MacKaye revistei Flipside. Imediat, formaţiile ?DC? au adoptat denumirea. În 1986, deja existau trupe dedicate exclusiv acestui sound ? The Hated sau Moss Icon. De aceasta din urmă s-au lăsat cel mai mult influenţate viitoarele trupe emo, mai exact de dinamică, sunetul chitărilor, dar mai ales de stilul vocal.
Moss Icon ? Guatemala
Până astăzi, ?emo? a trecut prin diverse stiluri şi sunete, trecând prin indie, rock progresiv, alternativ. Între timp, în anii 90 a explodat Nirvana: ce are trupa lui Kurt Cobain în comun cu emo? Vestimentaţia grunge, ieşită din tipare ? blugii rupţi şi uzaţi, coafura dezordonată, aspectul neîngrijit şi strigătul depresiei. Muzica lor a intrat în istorie ca exprimare perfectă a atitudinii muzicale punk, clasice, rock şi pop. Desigur, atitudinea generaţiei mature de atunci exprima în general cel puţin reţinere în faţa acestui gen de aspect / muzică / atitudine. Nici sinuciderea lui Cobain nu a fost de bun augur pentru adolescenţii mereu chinuiţi de întrebări. Revenind la muzica emo, aceasta se remarcă prin arpegii uşoare de chitară, vocalize uşoare, apoi orchestra distorsionată, şi înapoi la partea uşoară. Versurile sunt sensibile şi se leagă de o arie largă de subiecte ? de la iubiri pierdute la credinţe religioase sau anxietate pur şi simplu.
La jumătatea anilor 90 a venit al doilea val al genului: Jimmy Eat World, Sunny Day Real Estate sau The Get Up Kids. Sigur, nu prea s-a auzit mare lucru despre ei în acea perioadă. Sigur, nici nu putea fi vorba de depresii sau sinucideri. În anul 2000, casele de discuri şi-au reîntors privirile asupra genului, aproape uitat. L-au remodelat şi resuscitat, iar trupe precum My Chemical Romance sau Fall Out Boy au cunoscut succesul. În zilele noastre, muzica emo este o combinaţie de pop şi rock fără legătură cu cea din anii 80-90. Ceea ce contează este că genul a fost promovat serios, dinspre casele de discuri, dar şi dinspre firmele de îmbrăcăminte de acest gen. Unele formaţii incluse în cultura emo fără voia lor au preferat să se delimiteze de aceasta, autoincluzându-se în ?post hardcore?.
Jimmy Eat World ? The Middle
Ascultătorii genului au devenit emo kids, cei ce poartă îmbrăcăminte emo-style; potrivit site-ului oficial al emo-kids din România, ei ?sunt persoane mai sensibile, afective şi uşor impresionabile, datorită unor decepţii peste care nu au putut trece? sau datorită altor stimuli depresivi, cum ar fi anumite melodii ale genului. Tot aici aflăm că un emo kid mai poate fi ?o mixtură între goth, rock şi punk kid?, recunoscut după coafura extravagantă ? rasta, păr lung şi/sau ciufulit, sau machiajul strident. Au tendinţa să se izoleze şi să fie aspri cu ei inşişi, au complexe de inferioritate; în cazuri extreme, au depresii, tendinţe de auto-mutilare şi chiar gânduri de sinucidere. Până la auto-mutilări şi sinucidere, portretul seamănă puternic cu cel al unui adolescent obişnuit confruntat cu probleme specifice vârstei ? eşecul primelor relaţii, lipsa de comunicare cu părinţii sau problemele de la şcoală.
SUICIDUL. DE CE?
O opinie a scriitorului Cezar Paul-Bădescu ne conduce înapoi în timp, la cultura romantismului, originea melancoliei, a depresiei, dar şi a revoltei ? interioare şi împotriva sistemului. El aminteşte de volumul lui J.W.Goethe, ?Suferinţele tânărului Werther?, devenit călăuză a tineretului cititor, care a adoptat vestimentaţia şi coafura personajului, dar şi suferinţa şi emoţia lui. Mai rău, se pare că tendinţele sinucigaşe s-au concretizat, iar 2000 de tineri au murit urmând exemplul lui Werther...
Reveniţi în secolul XXI, adolescenţii de pretutindeni au dificultăţi de adaptare la lumea din jur ? poate tocmai de aceea se spune că sunt la ?vârsta critică?. Când intervine suicidul, psihologii amintesc cauzele unei asemenea tragedii: în general, este vorba despre nerecunoaşterea apartenenţei tinerilor la un grup social sau nerecunoaşterea şi neacceptarea valorilor personale de către cei din jur (părinţi, prieteni, profesori). De asemenea, mediul de viaţă nu îi poate securiza emoţional întotdeauna, nu îi remarcă reuşitele şi nu îl acceptă. De multe ori, părinţii acestor copii sunt absenţi, indiferenţi sau prea exigenţi, dacă nu chiar violenţi. Depăşiţi de situaţie şi de ritmul vieţii actuale, aceştia îşi abandonează uneori rolul de părinţi.
Când nimeni nu se aşteaptă la sinuciderea unui copil este clar că acesta a fost neglijat, mai spun psihologii. Adolescenţii se tem de multe ori că adulţii i-ar respinge dacă le-ar afla problemele şi nu au încredere în dorinţa acestora de a-i ajuta să depăşească momentele dificile. Orice sinucidere are drept catalizator o depresie puternică, ce poate fi prevenită în special prin exprimarea afectivităţii în familie. Psihologii merg chiar mai departe, dând indirect o explicaţie pentru vârstele din ce în ce mai mici la care intervine suicidul. S-a constatat că pot suferi de depresii chiar şi copii în vârstă de doi ani, care reacţionează la un climat dezastruos şi violent din familie. Fenomenele şi atitudinile celorlalţi membri ai familiei se reflectă în comportamentul oricărui copil.
La aceşti factori, deosebit de importanţi, se adaugă dependenţa de programele de televiziune de calitate inferioară şi de internet. Pentru un părinte poate părea simplu: în faţa televizorului, copilul stă cuminte şi nu face probleme. Aici învaţă că averea se face fără efort, muzica de calitate este maneaua, iar alcoolul, ţigările şi drogurile sunt numai bune de testat. La şcoală, aceste cunoştinţe sunt de multe ori aprofundate, dar adăugăm şi stresul examenelor, care survin la aceeaşi vârstă critică. Cu ajutorul unui model de viaţă sau al unei ocupaţii care să îi responsabilizeze mai serios, adolescentul nu mai are timp să mediteze la nefericire şi mai mult, se poate simţi util societăţii, arată psihologii.
Potrivit statisticilor, peste 3000 de tineri s-au sinucis în 2007. 75% din aceştia sunt băieţi. 90% dintre tinerii care se sinucid au diverse probleme psihice, la care se adaugă lipsa de comunicare, orientarea sexuală sau abuzurile. Potrivit unui raport al INML, numărul cazurilor de decese prin sinucidere este în uşoară creştere în Capitală, depăşind în 2007 media naţională de 11,93 cazuri la suta de mii de locuitori.
Sinucigaşi peste hotare
Pe lângă fata româncă de 12 ani care s-a sinucis aruncându-se de la etajul X, Andrada Mocănescu, şi alţi tineri emo au recurs la gestul disperat. Hannah Bond, o tânără de 13 ani din comitatul Kent, Marea Britanie, a decis şi ea să-şi ia viaţa. Hannah era obsedată de o formaţie americană şi ajunsese să creadă că moartea e ceva sublim. În urmă cu un an, Jodie şi Steph, alte două fete emo s-au spânzurat într-un parc din Melbourne, Australia. Au lăsat şi un mesaj de adio pe internet. Psihologii spun că muzica emo le-a hrănit depresiile, împingându-le să comită oribilul gest. Acum trei ani, Joshua, un tânăr emo american de 17 ani, s-a împuşcat în cap, nu înainte de a-şi anunţa sinuciderea pe internet.
PĂRINŢI VERSUS COPII
sau
PE VREMEA MEA...
?Tu? Emo? Nu cred. Eşti doar un copil teribilist, pe care nu l-au pus părinţii la punct la timp. Când eram mic, ieşeau tot timpul vecinii la geam să ne certe că facem gălăgie. Voi staţi lipiţi de monitoare, pe messenger. Vă daţi pe net. Pe deasupra, voi, adolescenţii din ziua de azi, treceţi pur şi simplu peste perioada cu plimbările romantice. Ţinutul de mână şi tot ce e non-sexual la o relaţie mai ales la 13-14 ani, la generaţia asta lipseşte cu desăvârşire. Voi aveţi iubite la 12 ani??
?Când aveam eu vârsta ta, purtam tricouri cu Metallica şi aveam plete. Şi acum mai merg la concerte! Asta nu s-a schimbat. Dar în generaţia mea existau sataniştii care se tăiau pe braţe, sau raverii - care se drogau. Fiecare epocă are rebuturile ei. Voi de ce vă tăiaţi pe mâini?! Ne gândim că toate filmele şi toată cultura asta violentă promovată pe toate mediile vă ameninţă dezvoltarea, dar oare ar trebui să ne îngrijorăm şi din cauza miilor de cântece cu mesaj depresiv pe care le asculţi? Respingere, durere, mizerie, pierdere, distrugere? Asta crezi tu că înseamnă viaţa? Din ce văd eu, eşti doar un adolescent derutat, nehotărât, care îşi caută un scop de a fi şi dramatizează mai mult decât e necesar.?
?E o fază, o modă. Va trece. Va fi înlocuită cu una şi mai nasoală...?
?BĂTAIA E RUPTĂ DIN RAI?
O soluţie nefericită, sugerată încă de mulţi neaveniţi ? bătaia ? nu duce decât la noi sentimente de frustrare şi nedreptate în inima unui copil sau adolescent. Cu cât ?sfânta bătaie? e mai violentă, cu atât creşte ura şi frustrarea. Psihologii spun că "lecţiile" pe care părinţii încearcă să le dea odraslelor nu ajung unde trebuie. După ce sunt disciplinaţi cu cureaua, mulţi copii se simt umiliţi şi neajutoraţi, iar principala lecţie pe care o învaţă este ca data viitoare să aibă grijă să nu mai fie prinşi greşind. Mai mult, educaţia prin bătaie poate duce la concluzia greşită că lovirea cuiva este o metodă acceptată de rezolvare a problemelor.
Ella Moroiu, Antena3.ro
...tristetea pluteste in aer..for me dak vrei sa vb xd_kizsz_xp