Interlopul Ghenosu, liderul grupului din care ar face parte Daniel Uţă, a fost condamnat la 7 ani de închisoare de către judecătorii din Târgovişte.
Florin Pârjol, alias Ghenosu, a primit un an şi jumătate pentru vătămare corporală şi alţi patru ani pentru tulburarea liniştii publice. Pedepsele au fost contopite cu o altă condamnare, de 7 ani, pronunţată, în Franţa, de Tribunalul de Mare Instanţă din Nisa.
Gruparea Ghenosu este una dintre cele mai violente organizaţii criminale din România, cu ramificaţii în Uniunea Europeană. Florin Pârjol a mai fost condamnat pentru trafic de persoane, dar a fost eliberat de judecătorul dâmboviţean Dumitru Rebegea, magistratul fiind trimis în judecată în noiembrie 2009 pentru luare de mită şi favorizarea infractorului.
Ghenosu a intrat în atenţia opiniei publice după ce Daniel Uţă l-a lovit cu o sticlă în cap pe poliţistul Codruţ Oprea.
Antena 3
Florin Pârjol, alias Ghenosu, condamnat la 7 ani de închisoare
-
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii -
Primăria, operatorii de salubrizare şi ApaNova susţin că sunt pregătiţi să intervină, dacă este nevoie
26 Mai, 19:18 | 0 comentarii -
Şeful IPJ Harghita: Urna găsită la Corund era goală. Oficialul ungar a spus că în interior este cenuşă umană
26 Mai, 18:24 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Mesaj la pelerinajul maghiarilor de pe Şumuleul Mic: Nu criza să îi sperie pe oameni, ci lipsa de credinţă
26 Mai, 18:03 | 0 comentarii -
Un bărbat a fost rănit la o demonstraţie militară. Omului i-a explodat un proiectil artizanal în mână
26 Mai, 15:25 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






bai prostovane cherchelescu pai esti tampit bre ca doar komunistii tai in frunte cu bombonel kur de fier au ridicat toate jegurile astea,hai marsch de aici kominternule
sa vina in america sa faca vreo 200 ani de puscarie cum fac si altii
bre cherchelescu pai uiti bre ca ghenosu lukreaza de pa vremea rosiilor alde iliescu si bombonel kur de fier?pai nu ciuma komunista a promovat hotia in RSR?
PUTIN FFFF PUTIN .........
nu face nici 2 ani
Jegosu asta benosu sau cum p.zda ma-sii il cheama ar trebui spintecat pe burta in forma de X. X Mare. Si toti cei din partidu portocaliilor care l-au ajutat
doar 7 ani bine ca nu i-ati dat cu suspendare,cred ca eram de rasul curcilor.
Putin, dar ce-i drept la ce capete de acuzare are in ROManelia nici prea mult nu ai cum sa-i dai.Mita cat cuprinde, ce dr sa stea infractorul dupa gratii?are si el familie amaratul!
numai la noi este posibil ca din mai multe pedepse se da aia mai mare, in loc de cumularea pedepselor pentru care a fost gasit vinovat. a fost cercetat pentru trafic de persoane, eliberat de un judecator corupt, dar apoi nimeni nu l-a mai intrebat nimic. pentru astia 7 ani, o sa i se stearga de la dosar chestia cu traficul de persoane, mai baga o boala ceva (stres de puscarie) si iese dupa nici 2 ani curat ca lacrima. sa nu-ti vina sa pleci si sa uiti ca tara asta mai exista?