Un nou jaf a avut loc, sâmbătă noapte, la o casă de schimb valutar din centrul Aradului. Hoţii au reuşit să fugă cu seiful aflat în interiorul clădirii. Suma care se afla în seif se ridică la circa 39.000 de lei.
Casa de schimb se află în aceeaşi clădire în care îşi are sediul o galerie de artă. Din primele informaţii reiese că hoţii au forţat uşa galeriei, după care au spart pereţii casei de schimb.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, Ovidiu Liber, jaful a fost descoperit duminică dimineaţă de către o angajată şi anunţat la Poliţie de către reprezentanţii firmei. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie şi criminalişti care au demarat o anchetă.
Pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, sistemul de alarmă al firmei s-a declanşat de două ori. Anchetatorii, citaţi de Mediafax, susţin că agenţii firmei de pază s-au deplasat de două ori la faţa locului, respectiv la ora 1.00 şi în jurul orei 3.00, pentru a verifica motivul pentru care s-a declanşat alarma.
La câteva ore de la anunţarea jafului, poliţiştii au găsit seiful tăiat şi abandonat pe un câmp, în apropierea comunei Tudor Vladimirescu.
Jaf după jaf la Arad
Mai multe jafuri au avut loc în ultimele şase luni în Arad. Cea mai mare lovitură a fost dată pe 14 mai, când sucursala unei bănci a fost jefuită, hoţii reuşind să plece cu 15.000 de lei.
Pe 20 februarie, o casă de schimb din Arad a fost jefuită, hoţul reuşind să plece cu 4.000 de euro şi un milion de forinţi. Angajatul casei a fost ameninţat în momentul în care se pregătea să deschidă punctul de lucru.
Pa 14 mai, două persoane au jefuit în plină zi o sucursală bancară. Cei doi indivizi aveau feţele acoperite. Ei au intrat în bancă având asupra lor un spray paralizant şi un pistol şi i-au ameninţat pe cei patru angajaţi ai sucursalei. Una dintre casiere le-a dat 15.000 de lei, iar cei doi s-au făcut apoi nevăzuţi.
Un alt jaf a avut loc pe 17 iunie, la o casă de amanet din oraş. Un bărbat mascat a ameninţat casiera cu un cuţit, reuşind să fure 11.000 de lei şi două telefoane mobile. Agenţii firmei de pază au ajuns rapid la faţa locului, însă bărbatul reuşise să dispară.
Pe 26 iulie, un alt bărbat a încercat să jefuiască o casă de schimb valutar. Având asupra sa un obiect care semăna cu o armă şi o cutie în care susţinea ca este o bombă, un bărbat i-a cerut angajatei toţi banii. Aceasta a apăsat butonul de panică, iar individul a fugit fără nici un ban.
Antena3.ro
vezi articolul in HTML5




.gif)

Problema e ca Politia Arad e condusa de aceiasi oameni de 50-60 ani fosti militieni care nu stiu sa faca o ancheta decit cu bataia.Acum cind hotii vin la interogatoriu cu 2-3 avocati sunt legati de maini si picioare si nu au pe unde sa scoata camasa.orice dobitoc poete realiza ca toate aceste jafuri sunt date de aceiasi oameni.Exemplul cel mai clar este ca unul dintre indivizii chemati la interogatoriu a venit cu avocatii dupa el si asa din coincidenta desi nu stia de ce a fost chemat cu un martor care confirma ca in ziua si ora jafului era impreuna cu suspectul in timisoara..ca sa vezi coincidenta martorul nu avea ce face in acea zii si a venit cu prietenul la politie?? Aceiasi sefi iau spaga de la infractori de si-au facut palatele in care locuiesc si le este frica sa-i aresteze sa nu inceaa sa vb.astia prin instanta sau procuratura.plus ca fraza superintilnita la Pol.Arad este si ce daca au bani nu stau ei in citeva mii de lei.Daca vreti sa aflati cine a dat spargerile astea e f simplu vedeti cine a venit in tara cind au inceput si cine a iesit dupa fiecare spargere.Asta e metoda venim , jefuim plecam...