Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: S-a trecut foarte uşor în societatea românească peste faza cu baby broker

Mircea Badea: S-a trecut foarte uşor în societatea românească peste faza cu baby broker

Mircea Badea: S-a trecut foarte uşor în societatea românească peste faza cu baby broker
22 Aug 2014   •   12:22

"S-a trecut foarte uşor în societatea românească peste faza cu baby broker. Eu o să insist, poate cineva se va sesiza şi va face ceva. Vedem secvenţa cu domnul Cristi Burci, mogul de omenie, care este alături de Traian Băsescu şi camarila sa" a spus Mircea Badea în ediţia de joi a emisiunii "În gura presei".

Realizatorul Antena 3 a explicat şi care este raţionamentul din spatele insistenţelor sale.

"Fapta asta, posibilă, probabilă, a domnului Burci, nu se prescrie. Eu cred că instituţiile statului, care nu sunt nişte slugi împuţite, ar trebui să ia urma copiilor intermediaţi de domnul Burci şi să vadă dacă sunt ok. Dacă au fost pe bune adoptaţi, dacă au păţit alte alea. E nasol cu baby broker că în lipsa unui control se poate întâmpla orice. Copilul respectiv poate ajunge într-o familie care să-l iubească, dar la fel de bine pot ajunge în mâinile unor traficanţi de organe sau pedofili" a mai spus Mircea Badea.

×
Subiecte în articol: Cristian Burci
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close